D. Tudor, Oraşe, p. 174; TIR, L, 35, p. 27.

434
MIRSR, inv. nr. 39301–39302; fost la Muzeul Brukenthal din Sibiu, inv. nr. 3234–3235. Tăbliţă de bronz în formă de tabula ansata, cu inscripţie, şi disc tot din bronz cu monogramul lui Cristos, descoperite întîmplător în anul 1775, la tulpina unui stejar, de nişte copii, la 5 km sud de satul Biertan, în locul numit la "Chinedru". La un loc cu tăbliţa şi discul au mai fost descoperite o cană şi o farfurie, tot din bronz, prost conservate şi azi pierdute. Literele inscripţiei au fost decupate în tăbliţa de bronz, în aşa fel încît rămîn prinse numai în partea de sus şi jos. Discul are două inele pentru atîrnare; tăbliţa mai păstrează doar un inel în partea de jos, la centru, din cele două pe care le-a avut. Inelul distrus pare să se fi păstrat în momentul descoperirii, dacă luăm în considerare desenul păstrat în Biblioteca Vaticanului (Mss. lat. 9104, f. 155) şi pe care îl datorăm cardinalului Giuseppe Garampi, de la Viena. Acelaşi desen prezintă şi două zale dintr-un lanţ, care lega discul de tăbliţă. Tăbliţa şi discul au intrat în anul 1779 în colecţiile Muzeului Brukenthal, iar în anul 1971 în colecţiile Muzeului de istorie al Republicii Socialiste România din Bucureşti.
Dimensiuni: la tăbliţă: 0,126–0,132 x 0,325 x 0,04 m; înălţimea lite­relor: 0,028–0,034 m; la disc: diam.: 0,195 m; gros.: 0,04 m.
Secolul al IV-lea.

Inscripţia de pe tăbliţă, fără disc, a fost publicată de: J. F. Neigebaur, Dacien aus den Überresten des klassischen Altertums, Kronstadt (Braşov), 1851, p. 288, nr. 18; L. Neugeboren, Sitzungsber. Akad. Wien, VI, 1851, p. 290; Ackner-Müller, Inschriften, nr. 874; CIL, III, 1617; C. Gooss, AEM, 1, 1877, p. 124; Inscripţia împreună cu monogramul: G. B. De Rossi, Bulletino di archeologia christiana (Roma), 1871, p. 66, pl. VI, 1, 1892, p. 143, tab. 9,1 (cu reproducerea desenului din Bibl. Vat., Mss. lat. 9104, f. 155, dar încadrarea greşită a locului descoperirii: "Ad Mediam" (= Mehadia, în Banat), în loc de Mediaş, lîngă care se află satul Biertan); H. Leclercq, DACL, IV, 1921, p. 1454, fig. 3863 (desen) şi VI, 1927, 7; Diehl, 1920 (textul după De Rossi). În anul 1940, Kurt Horedt descoperă în colecţiile Muzeului Brukenthal din Sibiu tăbliţa cu inscripţie şi discul şi publică, pentru prima oară, un studiu amănunţit, însoţit de fotografie: K. Horedt, Eine lateinische Inschrift aus Siebenbürgen, AISC, 4, 1941–1942, p. 1–8, pl. I; idem, Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen Museum, Hermannstadt (Sibiu), 9–10, 1944, p. 104, pl. VII (foto); cf. Filaret Scriban, Istoria bisericeasă a românilor pe scurtu, Iaşi, 1871, p. 6 (cu lectura greşită a inscripţiei); C. Daicoviciu, O senzaţională descoperire arheologică în Transilvania, în Transilvania, 72,8, 1941, p. 575–578 (foto) (idem, Dacica, Cluj, 1970, p. 522–525); A. Alföldy, Latin keresztény felirat Erdélyböl a Kr. u. IV századból (= Inscripţie latină creştină din Ardeal, sec. IV), AÉrt., III, 1942, p. 252–255, pl. XV, 2, 4, p. 255–258 (trad. germ.); I. Nistor, Anal. Acad. Rom., Desbateri, 62, 1942–1943, p. 32–33, MSI, 24, 1942, p. 236; I. Barnea, RIR, 13, 1942–1943, p. 32–35, fig. 3 (reproduce desenul din Biblio­teca Vat., Mss. lat. 9104); C. C. Giurescu, Istoria romanilor, I, Bucureşti 1943, p. 97–98, fig. 33 (foto) (C. C. Giurescu–Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1970, p. 166: idem, Istoria românilor, Bucureşti, 1974, p. 129, 130, 143, fig. 121 (foto)); M. Macrea, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 282, fig. 1 (foto); I. I. Russu, St. teol., 10, 1958, p. 317–318, fig. 4 (scurtă prezentare, text, bibl.); Protase, Probl. continuităţii, p. 144–145, nr. 2, fig. 48 (desen); Em. Popescu, Dacoromania, 1, 1973, p. 77, fig. 9 (foto).

Ego Zeno- vius vot- um posui

= Xρ(ιστός)

Gooss: Enovius; Filaret Scriban: Zosimus ex voto posuit.

   "Eu, Zenovius, am îndeplinit juruinţa".   "Cristos".

Monogramul lui Cristos din cadrul discului este caracteristic secolului al IV-lea, semănînd foarte mult cu cel de pe labarum-ul lui Constantin cel Mare, şi prezent pe monede sau opaiţe din această vreme. Acest monogram, ca şi formula votum posui, caracteristică inscripţiilor păgîne, face posibilă datarea către începutul secolului al IV-lea.
   Originea numelui Zenovius nu este sigură; a fost considerat oriental (palmyrean), după zeinah sau zainat, cum susţin Pape-Benseler, I, p. 444, sau după ZBYD (dăruitul), cum presupun Louis Jalabert–René Mouterde şi Claude Mondesert, IGLSyr., V, 2703, care publică o inscripţie cu acest nume. Bechtel, p. 185–186, îl trece printre numele greceşti, formate din ζηνο* + βιος. În inscripţii se întîlneşte foarte rar; în CIL, III, nici un alt exemplu în afară de Dacia. E totuşi documentat la Ascalon, Cipru, Italia de nord şi Doura Europos (cf. Bull. ép., 1948, 250; 1962, 31, 1961, 846, 1939, 488), în Moab (Reginetta Canova, p. LXXXIII), la Roma (IGR, I, 355; Diehl, 4150, adn.), în Palmyra (IGR, III, 1033).
   Deşi numele Zenovius putea fi, din cauza spirantizării lui B, oriental (în inscripţia noastră redat prin V; v. Mihăescu, § 77; Stati, § 18, 59), el s-a grecizat şi latinizat, adică a fost purtat de greci şi romani, fără să se mai aibă în vedere originea sa. Zenovius de la Biertan trebuie să fi fost un negustor localnic sau om cu stare, care a făcut acest dar bisericii căreia îi aparţinea. Atît tăbliţa cît şi discul au fost atîrnate ca decor în biserică pe un policandru şi din acest punct de vedere se înscrie în acele catenae signochristae. Descoperiri asemănătoare s-au făcut la Verona şi Aquileea (Italia), la Poetovio şi Bonyhad (în Pannonia).
   Inscripţia şi monogramul atestă, pentru secolul al IV-lea, la Biertan, o comunitate creştină de localnici care vorbea latineşte, fiindcă inscrip­ţiile trebuiau înţelese de cei ce le priveau.
   Pentru problema continuităţii în Dacia descoperirea de la Biertan reprezintă unul dintre cele mai preţioase documente. Ea este întărită şi de alte mărturii arheologice din zonă, cum ar fi de pildă cele de la Bratei (v. Ligia Bârzu, Continuitatea populaţiei autohtone în Transilvania în secolele IV–V (Cimitirul I de la Eratei), Bucureşti, 1973).
   Formula votum posuit e caracteristică inscripţiilor păgîne, dar a fost utilizată şi de creştini, v. Diehl, 1921–1930.