INSCRIPTII GRECESTI si LATINE DIN SEC. IV–XIII DIN DOBROGEA– CAPIDAVA – (jud. Constanţa)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV–XIII DIN DOBROGEA

CAPIDAVA
(jud. Constanţa)



   Castru roman construit în timpul împăratului Traian şi care s-a dezvoltat apoi ca un important centru militar şi civil. A fost distrus pe la mijlocul secolului al III-lea de goţi, dar refăcut în secolul al IV-lea de Constantiu al II-lea. Iustinian îl reface şi el în secolul al VI-lea. Not. dign., Or., XXXIX, 4, 13 ne informează că aici staţiona o unitate militară de cavalerie, cuneus equitum Solensium, iar inscripţiile nr. 220, 221 atestă la Capidava o vexillatio Capidavensium scutariorum, probabil în timpul lui Diocletian. în secolele V–VI Capidava este un centru important al Seythiei, întrucît este menţionată de Hierocles, Synecdemus, 637, 10, printre cele 15 poleis ale Seythiei, iar de Not. episc. al lui De Boor, p. 531, ca episcopat. Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase inscripţii, zidul de incintă şi unele edificii, vase, obiecte mărunte etc. În secolele X–XII se constată din nou o locuire intensă la Capidava. Inscripţia nr. 228 constituie un document deosebit de preţios pentru atestarea la Capidava, în secolele X–XI, a unei populaţii străromâneşti, ştiutoare de carte.

Vulpe, HAD, passim; Gr. Florescu, Radu, Florescu, Petre Diaconu, Capidava, Mono­grafie arheologică, I, Bucureşti, 1958; Vulpe–Barnea, DID, II, passim; TIR, L, 35, p. 29–30; I. Barnea–Şt. Ştefănescu, DID, III, passim.


220
Muzeul Constanţa, inv. II, 2090. Altar votiv de calcar găsit undeva în zona Capidava–Ulmetum. S-a păstrat pînă în anul 1916 în muzeul cetăţii Ulmetum. Rupt parţial pe latura stîngă şi aşchiat în colţul din dreapta sus. La sfîrşitul textului, o frunză de iederă.
Dimensiuni: 0,62 x 0,27 x 0,31 m; înălţimea literelor: 0,025–0,06 m.
Sfîrşitul secolului al III-lea –Începutul secolului al IV-lea.

Gr. Florescu, Monumentum epigraphicum ineditum e Scythia Minore, în vol. In memoria lui Vasile Părvan, Bucureşti, 1934, p. 134–137 (desen) (AÉ, 1935, 171; Gr. Florescu, Capidava, I, p. 120–121); cf. Vulpe, HAD, p. 305–306; Barnea, DID, II, p. 373; Hoffmann, Bemegungsheer, p. 250, n. 459.

   [De]o s[a]nc[to]
   Herrone Aur(elius)
   Valens pre(positus) e[q(uitum)]
   scut(ariorum) pro s(alute) su-

[a] et vexillat(ionis)
   [C]apidabe-
   [si]um ara(m)
   [p]osuit

"Zeului sfînt Heron i-a dedicat (acest altar) Aurelius Valens prepositus (comandant) al călăreţilor scutari (purtători de scut) pentru sănătatea sa şi a detaşamentului din Capidava"

2. Herrone pentru Heroni (v. Mihăescu, § 116 e). Hero, divinitate tracică; v. G. Kazarov, Denkmäler des thrakischen Reitergottes in Bulgarien (Diss. Pann., II, 14), Budapest, 1938; E. Will, Le relief cultuel gréco-romain. Contribution à l`histoire de l`art de l`empire romain, Paris, 1955, p. 56–88; Pippidi, Istoria religiilor, p. 220–224.

3. Florescu, În memoria lui Pârvan (AÉ, Vulpe, Barnea, Hoffmann; prefectus. Florescu, Capidava I şi, independent de el, Jones, Prosopography, p. 930, nr. 6: pr(e)positus. Pentru ae = e, v. nr. 40, 43, 51, 269, 440. întregirea pr(a)epositus este mai probabilă, întrucît în vremea de cînd datează inscripţia vexillationes sînt cunoscute în Scythia ca fiind coman­date de praepositi (v. nr. 270, 271 şi Grosse, p. 7, 49–51, 143–145).
   Florescu consideră că textul menţionează două unităţi auxiliare separate: equites scutarii şi vexillatio Capidavensium, dintre care prima ar fi fost tot una cu cuneus equitum scutariorum (Not. dign., XXXIX, 12), cu sediul la Sacidava; cea de-a doua ar reprezenta un detaşament din cuneus equitum Solensium (În memoria lui V. Pârvan, p. 136) sau din legio II Herculia, cu sediul la Troesmis (Capidava, I, p. 121), urmat de Barnea, p. 373. Ambele unităţi ar fi colaborat cu ocazia vreunui atac al "barbarilor", ceea ce ar fi atras recunoştinţa comandantului de la Capidava, exprimată în inscripţie. Florescu deduce că cele două garnizoane ar fi fost apropiate şi de aceea localizează Sacidava la nord de Capidava, în actualul sat Topalu sau la sud, în com. Seimenii mari (în Capidava, I, p. 121 înclină spre Topalu). Vulpe (la sugestia lui C. Daicoviciu) socoate că vexillatio avea sediul la Capidava şi că era un detaşament din corpul mai mare de equites scutariorum, cu garnizoana în altă localitate din apropiere, conduşi de un praefectus. În acelaşi timp relevă deosebirea dintre informa­ţiile inscripţiei şi cele date de Not. dign., privind trupele staţionate la Capi­dava şi Sacidava. Avînd însă în vedere observaţiile lui Van Berchem, l`armée, p. 54, 94–96, 103, 104, 113 şi Hoffmann, Bewegungsheer, p. 211–212, 248, 250, 251, 253 ca scutarii fac parte din formaţiile de equi­tes, caracteristice vremii lui Diocletian, formate în a doua jumătate a seco­lului al III-lea din unităţile de cavalerie din Illyricum, şi că aceste unităţi de equites sînt mai vechi decît cele de cunei, organizate de Constantin cel Mare, trebuie să admitem două faze în organizarea militară a Scythiei la începutul secolului al IV-lea (cel puţin la unele trupe): aceea din vremea lui Diocletian şi cea din timpul lui Constantin cel Mare. Equites din inscrip­ţia noastră aparţin primei faze. Către aceeaşi vreme ne îndreaptă şi faptul că altarul este dedicat unei divinităţi păgîne, ceea ce se întîmplă foarte rar după anii 322–323, cînd raporturile dintre Licinius şi Constantin sînt rupte definitiv. După anul 322 chipul zeului Sol nu mai apare pe monede. De aceea datarea lui Florescu după anul 323 (Capidava I, p. 121), împărtă­şită de Barnea, p. 373, precum şi evenimentul care ar fi determinat presu­pusa cooperare dintre cele două unităţi n-au nici o bază. De fapt, în inscrip­ţie este vorba de o singură unitate.

6–7. B pentru V, în Capidabesium, se explică prin betacism, fenomen întîlnit încă din secolul al II-lea e.n. şi frecvent in secolul al III-lea e.n. (Stati, § 60; Mihăescu, § 77). Pentru căderea lui N înainte de S, v. nr. 107.
   Inscripţia constituie primul document epigrafic, care pomeneşte numele antic Capidava. Deşi nu i se cunoaşte locul exact de descoperire, altarul trebuie atribuit Capidavei.


221
Muzeul Militar Central, Bucureşti. Patru fragmente dintr-o placă de calcar cu chenar simplu pe laturile de sus, stînga şi dreapta. Trei fragmente au fost descoperite cu ocazia săpăturilor din turnul mare (pe latura de vest), folosind ca material de construcţie al zidului, datat după anul 337, iar un fragment în zidul unei construcţii din piatra cu pămînt, de la începutul feudalismului.
Dimensiuni: 0,62 x 0,62 x 0,08 m; literele înalte de 0,03–0,05 m sînt colorate cu minium, iar cîteva numai desenate cu minium pe bordură (fără a fi săpate); în această ultimă categorie sînt litera M din r. 10 şi ultimele litere din r. 12. La începutul r. 1 o frunză de iederă; A este săpat peste tot fără bara transversală.
Sfîrsitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

Gr. Florescu, Capidava, I, p. 20–21; 119–122, nr. 44 (foto); cf. Barnea, DID, II, p. 373.

     Deo san[cto] aeterno
     .providentia cuius locus
     . . . et aṇ . . . . . I orum Vales
     . . min . . . . . s veteranus

  5 . . . . . . . . . . . . vixillati-
     [onis equitum sc]utarior-
     [um] . . . . . . . . . . . . u . . . . .
     . . . . . . . . . . . . . . m et ex vo[to]
     . . . . . . . . . . . . . [p]ro sal(utem) suam

10 . . . . . . . . . . filiorum suorum
     . . . . . . . . . r s[u]orum et pro solida
     tutela . . . . . . . . iae popularum gratias refert
           deo

"Zeului sfînt şi veşnic, prin a cărui grijă acest loc . . . . . . . . Valens . . . . . . . veteran . . . . . . . . . . din detaşamentul călăreţilor scutari . . . . . . . . . . . juruiuţă . . . . . . pentru sănătatea sa şi a fiilor săi . . . . . . şi a lor săi şi pentru nezdruncinata pază a poporului (con­cetăţenilor), aduce mulţămită zeului."

1. Deus sanctus aeternus, divinitate siriană, identificată însă şi cu Sol, Juppiter şi Apollo; v. Cumont, RE, I, 1894, col. 696–697; idem, Symbolisme, p. 79, n. 5; 94, 208, n. 1; K. Latte, Romische Religionsgeschichte, München, 1960, p. 322, 323.

2. Pentru providentia, v. M. P. Charlesworth, Providentia and aeternitas, Harvard Theol. Rev., 29, 1936, p. 107 şi urm.

3. Vexillatio equitum scutariorum este aceeaşi unitate pomenită de inscrip­ţia nr. 220, de aceea documentul de faţă trebuie datat în aceeaşi vreme, adică înainte de reformele militare ale lui Constantin cel Mare.

9. pro cu acuzativul, construcţie frecvent în inscripţii (Mihăescu, § 219, 239, 243), dar în documentul nostru este folosit şi cu ablativul în r. 11–12.

10. Ultima literă m, scrisă de Florescu în r. 11.

12. Probabil tutela, ca în inscripţia de Tropaeum (nr. 170), cuvînt mai potrivit pentru lungimea rîndului, decît altele. Popularis în înţelesul de locuitor, concetăţean, ca la Tacit, Cicero, Salustius şi alţi scriitori; aici cu formă de genitiv de declinarea a II-a (Mihăescu, § 144; Stati, § 98).

12–13. gratias refert deo, expresie asemănătoare cai cea de la Diehl, 2008: deo. . . . . . et Χρο . . . . gratias agimus; 1918: deo gratias agamus; 4321: gratias egi etc., sau 951,7: Damasus vestras referat . . . . laudes.


222
Muzeul cetăţii Capidava. Fragment dintr-o placă de marmură cu profil, găsit în stratul feudal cu ocazia săpăturilor. Rupt la stînga, jos şi la dreapta.
Dimensiuni: 0,084 x 0,15 x 0,07 m.
Sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

Gr. Florescu, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 219, nr. 4 (desen) (idem, Capidava I, p. 123, nr. 48 (desen)).

. . [το]ῦ Οὐαλερ[ίου]

". . . al lui Valerius".

Florescu nu transcrie textul şi nu-l datează; caracterele paleografice însă, ca şi numele, ne îndreaptă spre vremea lui Diocletian.


223
Muzeul Constanţa, inv. nr. l 486. Fragment dintr-o stelă funerară de calcar, rupt în toate părţile, găsit în dărîmăturile incintei pe latura de sud.
Dimensiuni: 0,48 x 0,50 x 0,18 m; înălţimea literelor: 0,04–0,06 rn.
Probabil sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

Gr. Florescu, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 378–379, nr. 12 (foto) (idem, Capidava, I, p. 118–119, nr. 43 (foto)).

   . . . . . . . . . va
   . . . . . . . . nus pa-
   [tri] benemeren[ti]
   [me]moriam po-

[sue]runt.
   Vale viatur

1. Florescu, Dacia, presupune [sibique vi]vo; 2. ar mai putea fi citit şi V MVSPA).

" . . . tatălui care a binemeritat i-au pus epitaful. Fii sănătos drumeţule" !

4. pentru memoria, cu sensul de titulus, v. nr. 206, 207.

6. viatur pentru viator, se explică prin trecerea lui o neaccentuat în u (Mihăescu, § 46, 49, 50, 257; Stati, § 39, 45).
   În, Dacia, 5–6, 1935–1936, Gr. Florescu datează inscripţia înainte de cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea; în Capidava, I, luînd în considerare cuvîntul memoriam, o datează în secolul al IV-lea.


224
Muzeul cetăţii Capidava. Fragment dintr-o lespede de calcar cochilifer, găsit în ultimul strat de dărîmături din turnul 1.
Dimensiuni: 0,34 x 0,20 x 0,085 m; înălţimea literelor: 0,035–0,04 m.
Secolele III–IV ?

Gr. Florescu, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 379, nr. 13 (foto) (idem, Capidava, I, p. 222, nr. 45 (foto)).

   NO
   ẠPICT
   ỌEYC
   KẠE
5 PTH

Lectura lui Gr. Florescu : 1. A sive MIO ; 2. A sive MVICT ; 3. VEVO ; 4. KAE; 5. PTHC.


225
Muzeul cetăţii Capidava. Fragment dintr-o placă de marmură terminată la un capăt în formă de cornişă, găsit la intrarea în camera mică de lîngă turnul porţii. Ea forma probabil pragul de sus al unei porţi. Inscripţia, se află pe faţa cornişei.
Dimensiuni: 0,66 x 0,31 x 0,13 m ; înălţimea literelor : 0.035 m.
Secolele III–IV.

Gr. Florescu, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 219, nr. 5 (desen) (idem, Capidava, I, p. 123, nr. 49).

[Λ]ουκείνος

"Lucinus".


226
Muzeul cetăţii Capidava. Fragment dintr-o cărămidă găsită în anul 1958, cu ocazia săpăturilor de la un bordei (nr. 3), folosit la construcţia cuptorului.
Grosimea cărămizii: 0,09 m.
Secolele 17–F î

Gr. Florescu, Materiale, VI, 1959, p. 624, nr. 3.

Εἴκοσι καὶ ἑ[πτά]
= 27

Cifra 27 poate însemna, eventual, numărul de cărămizi efectuate sau por­ţiunea lucrată dintr-o construcţie.


227
Muzeul cetăţii Capidava. Fragment din capacul unui chiup (dolium) descoperit în săpături. Înainte de ardere a fost desenat în pasta crudă un animal (miel?) mergînd spre dreapta şi zgîriată o inscripţie greacă.
Dimensiuni: 0,47 x 0,27 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,04–0,06 m,
Secolele V–VI ?

Σούλας
"Al lui Sula" (?).

228
MIRSR, inv. nr. 48881. Urcior de pămînt descoperit în vara anului 1967 de doi ţărani în colţul de sud-est al cetăţii. Gîtul si cele două toarte erau rupte din antichitate ; pîatecele vasului e decorat cu caneluri orizontale. Pe umăr se află, incizate în pasta moale, literele alfabetului grecesc în ordine inversă, iar la sfîrşit, cu aceleaşi caractere, o iscălitură, numele Petre, în jurul gîtului a fost trasată, cu o linie ondulată, o cruce, între două dintre braţele crucii se află raze, realizate tot cu linii ondulate, iar din colţul drept a două dintre braţele crucii se prelungesc în jos linii ondu­late. în intgriorul a trei braţe se află literele M 0, N H, K O, iar în al patrulea un desen, ce pare a reprezenta o cizmă.
Dimensiuni: înălţimea 0,25 m ; diametrul maxim : 0,628 m ; înălţimea literelor: 0,005–0,025 m.
Secolul al X-lea.

A. Rădulescu, Un document proto-roumain à Capidava, Dacia, N. S., 14, 1970, p. 311–323 (foto) (idem, Un atestat străromănesc la Capidava, Pontica, 3, 1970, p. 255–274 (foto)) ; cf. Cel mai vechi document epigrafic românesc, in România literară. Săptămînal de literatură şi artă, III, nr. 13 (77), din 26 martie 1970, p. 23 (foto) ; I. Barnea–Şt. Ştefănescu, DID, III, p. 64–07, fig. 25–27 (foto).

Ν[ικõ]
Μ[ήτιρ]
Θ[εοῦ]

Ω Ψ X Υ Τ Σ Ρ H Π Ο Ξ Ν Μ Λ Κ •I• Θ:  Ζ Ε:  Δ Γ Β Α  Π Ε Τ Ρ Ε

Vasul a fost datat pe baza formei, decorului şi a pastei în secolul al X-lea, mai degrabă în a doua jumătate a acestui secol, si încadrat în aria culturii străromâneşti denumită Dridu.
   Literele ΜΘ sînt prescurtarea formulei Μ(ήτιρ) Θ(εοῦ) aflată pe numeroase obiecte, mai ales pe vase. La dreapta literei M se observă un Λ culcat si o hastă verticală lungă de 3 cm, care pare să completeze un P (Rho) cu bucla întoarsă spre stînga. Petre Diaconu (apud Rădulescu, Dacia, N.S., 14, 1970, p.315, n. 12) interpretează acest semn ca fiind litera α. Barnea citeşte M P. Probabil că este litera P cu bucla întoarsă, dar nu este exclus ca ambele semne să fie puse pentru a marca prescurtarea cuvintelor Μ(ήτιρ) Θ(εοῦ). Cazuri asemănătoare la Beşevliev, p. 218–219; Bandy, p. 11–13.
   Literele NH si KO au fost interpretate de A. Rădulescu, urmat de Barnea, ca reprezentînd formula NHKA, explicabilă prin citirea lui H ca I, şi prin scrierea lui O în loc de A (ca urmare a unei confuzii de pronunţare în graiul local). Confuzia dintre A şi O este greu de admis şi de aceea mai potrivit este să ne gîndim la o greşeală a celui care a scris sau că a confundat pe O cu Ω. Confuzia dintre aceste două vocale este frecventă în Scythia (v. nr. 32, 37, 38, 44, 51, etc. şi indicele XV). În acest ultim caz ipoteza lui Ioan Coman (apud Rădulescu, Dacia, N.S., 14, 1970, p. 319, n. 29), potrivit căreia aici trebuie să citim νικῶ este mai probabilă. Ar trebui deci să înţelegem "înving prin cruce".
   Simbolului din ultimul braţ al crucii e greu să-i găsim un sens. A. Rădulescu a văzut aici o cizmă, picior de om sau chiar "le chrisme en forme de botte" (p. 318). Mai probabil este că avem de a face cu emblema olarului; Barnea, DID, III, p. 64, n. 131 : ". . . astfel de reprezentări sînt frecvente în cariera şi pe monumentele rupestre de la Murfatlar si ca "mărci" pe fundurile de vase din secolele X–XI".
   Din literele alfabetului scris invers lipseşte H, iar I are de o parte şi de alta cîte un punct (diaeresis), aşa cum întîlnim în numeroase inscripţii creştine sau chiar păgîne (cf. Bandy, p. 13). După literele Θ şi E sînt cîte două puncte, cunoscute în inscripţii ca semne de despărţire a cuvintelor (v. pentru Scythia nr. 17, 32, 48). După litera A este un fel de virgulă, care marchează sfîrşitul inscripţiei.
   Πέτρε este nume tipic românesc şi acest lucru dă o valoare deosebită vasului cu inscripţie. El atestă un autohton, locuitor al Capidavei, care era ştiutor de carte. Vasul este o dovadă deosebit de preţioasă pentru continuitatea populaţiei autohtone pe pămîntul Dobrogei, în epoca migraţiilor şi în acelaşi timp este un monument cultural lingvistic de prim ordin, reprezentând unul din cele mai vechi documente de limbă română de dinain­tea adoptării alfabetului chirilic.


229
Se menţionează olane care au pe partea convexă, de obicei într-un colţ, litere în relief : KPB şi Δ. Cele de la Capidava nu au fost publicate.
Dimensiunile aproximative: 0,30–0,40 x 0,24 x 0,02 m.
Sfîrşitul secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea.

P. Diaconu, SCIV, 10, 1959, p. 491–497 (fără desen sau foto).

K P B Δ

Literele ar indica numele proprietarului de cărămidărie (cf. nr. 184, 265).


Înapoi Sus