431
Circa 20 bare de aur descoperite pe valea superioară a rîului Buzău, în apropiere de Crasna (unele inedite). 12 sau 13 bare au fost descoperite în luna septembrie a anului 1887, cu prilejul curăţirii drumului de pămîn-tul căzut dintr-o rîpă. Restul barelor au fost descoperite în cursul anului 1887 şi după aceea, în condiţii necunoscute. Unele bare au fost tăiate în bucăţi, pentru a fi împărţite între descoperitori ori pentru a fi vîndute. Se păstrează la: Maggyar Nemzeti Museum, Törtenete Museum, Budapesta; Kunsthistorisches Museum, Bundessammlung von Münzen, Medaillen und Geldzeichen, Viena; British Museum, Department of Coins and Medals, Londra; Bibliothèque Nationale, Paris; în colecţii particulare străine, cunoscute sau neidentificate. Lungimea barelor păstrate întregi variază între 0,161–0,175 m; greutatea, între 331–520 g. Prezentăm fotografii după următoarele bare: nr. 431, I (fig. 1), Viena, Kunsthistorisches Museum; lungimea: 0,174 m; greutatea: 499,86 g; nr. 431, I, (fig. 2), Paris, Bibliothèque Nationale; lungimea: 0,175 m; greutatea: 471 g; nr. 431, I (fig. 3), Londra, British Museum; lungimea: 0,167 m; greutatea: 470,20 g; nr. 431, I (fig. 4), Budapesta, Muzeul de istorie; a + b lungimea: 0,173 m; greutatea: 461 g; nr. 431, II (fig. 1), Budapesta, Muzeul de istorie; lungimea: 0,163 m; greutatea: 448 g; nr. 431, II (fig. 2), Timişoara, Muzeul Banatului, copie galvanoplastică; lungimea: 0,170 m; greutatea: 409 g; nr. 431, III (fig. 1), Egger, Auktionskatalog. Sammlung Franz Trau, Wien den 22. Mai 1935, Wien, 1935, Nr. 4467, pl. 45; lungimea: 0,166 m; greutatea: 520,46 g; nr. 431, III (fig. 2), Budapesta, Muzeul de istorie; lungimea: 0,163 m; greutatea: 331 g; nr. 431, III (fig. 3), Jakob Hirsch, Sammlung Consul Edmund Friedrich Weber–Hamburg, zweite Abteilung, München, 1909, p. 210, pl. 55, nr. 2936; lungimea: 0,136 m; greutatea: 129,20 g; nr. 431, III (fig. 4), Bibliothèque Nationale, Paris; lungimea: 0,165 m; greu­tatea: 371 g; nr. 431, IV, Viena, Kunsthistorisches Museum; lungimea: 0,161 m; greutatea: 458,39 g.
Secolul al IV-lea.

F. Kenner, Römische Goldbarren mit Stempeln, AEM, 12, 1888, p. 1–24; 66–73 (= idem, Numismatische Zeitschrift, 20, 1888, p. 19–46); A. von Domaszewski, Römische Goldbarren mit Stempeln, AEM, 12, 1888, p. 66–71; Th. Moramsen, Goldbairen aus Sirmium, Zeitschr. f. Numismatik, 16, 1888, p. 251–258; CIL, III, 8080; Diehl, 935; C. Moisil, Tezaurul de la Crasna, CNA, III, 5–6, 1922, p. 34–39; Georg Elmer Neue Gefundene römische Goldbarren, Mitteilungen der numismatischen Gesellschaft in Wien, 16, 1927–1936, 1935, p. 271; idem, Excurs über die römischen Goldbarren aus Sirmium (Naissus und Tessalonice) und ihre Datierung, Numizmatičar (Belgrad), 2, 1935, fasc. V, p. 17–21; Kurt Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV–XIII, Bucureşti, 1958, p. 13, 31; Oct. Iliescu, Nouvelles informations relatives aux lingots romains d'or trouvés en Transylvanie, RÉSEE, 3, 1965, p. 269, 278–281; Cultura bizantină, p. 178–179 (bibl. exhaustivă); Un studiu amplu despre aceste bare pregăteşte Oct. Iliescu.

Lingourile (barele) au ştampile cu inscripţie, care pot fi împărţite în mai multe categorii.

I.   Cu două inscripţii ştampilate de patru sau cinci ori.

a  Lucianus    obr(yzum) I (primum) sig(navi)

Kenner, AEM, p. 50: obryzum primae notae signavit (aur de categoria I) j. Mommsen, p. 355: prior sau primum

      "Eu Lucian am ştampilat primul aurul curat".

b  Fl(amus) Flavian-    us pro(bavi) (et) sig(navi)    ad digma

Mommsen, p. 354: pro(curator) sig(navit); lectura lui Mommsen nu pare probabilă; o exprimare ca a noastră, v. pe lingoul de la Feldioara, nr. 432, a, 3; Kenner, op. cit., p. 6: probavit signum ad dygma.

      "Eu Flavius Flavianus am verificat şi ştampilat la eşantion (la piatră)".

   Ştampila a se află pe fiecare bară numai o dată; ştampila b se găseşte pe fiecare bară de 3 sau 4 ori. Această categorie de ştampile se găseşte pe 8 lingouri.


II.   Lingouri cu patru sau cinci ştampile:

Kenner, AEM, p. 7: Sirmii signavernunt sive Sirmenses signaverunt.

      "Eu Quirillus şi eu Dionisus am ştampilat (aceasta) la Sirmium".

c   Chipurile a trei împăraţi cu diademă şi paludamentum o dată sau de două ori; cel din stînga este mai mic, cel de la centru mai mare şi cel din dreapta, apropiat ca mărime celui din centru, dar ceva mai mic.

   Pe margine sînt ştampilate literele:

d   Zeiţa protectoare (Fortuna) a oraşului Sirmium, sezînd pe tron şi avînd în mîna dreaptă o ramură de palmier; deasupra capului o stea, iar dedesubt inscripţia:

Poziţia fiecărei ştampile, pe lingourile de mai sus, nu era întîmplătoare şi aceasta o dovedeşte faptul că peste ştampila b, pusă din greşeală, a fost aplicată aceea cu chipurile împăraţilor, c, cum o dovedesc resturile de litere de la sfîrsitul rîndurilor, inscripţiei b, încă păstrate.
   Din această categorie au fost publicate două exemplare.


III.   Lingouri cu trei sau patru ştampile:

a   Identică cu a de la categoriile I şi II, o dată sau de două ori.
b   Busturile a trei împăraţi cu diademă şi paludamentum între literele dispuse astfel:

Busturile împăiaţilor din centru şi dreapta sînt aproape egale, iar cel din stînga, vizibil mai mic.

c   Zeiţa protectoare a oraşului Sirmium sezînd şi ţinînd în mîna dreaptă o ramură de palmier, peste care monogramul lui Cristos . Din această categorie au fost publicate 5 lingouri.


IV.   Lingouri cu trei sau patru ştampile:

a   Identică cu a de la categoriile I–III, aflată o singură dată.
b   Într-un cadru perlat, chipurile a trei împăraţi cu diademă şi paludamentum, repetate de două ori, încadrînd stampila a; împăratul din stînga este mai mic, cei din dreapta, aproape egali. Pe margine sînt ştampilate literele D D D N N N = D(omini) n(ostri) (tres).

   "Cei trei stăpîni ai noştri".

   Cuvîntul obr(yzum) nu se întîlneşte înainte de anul 366, în decre­tele imperiale, ceea ce reprezintă un terminus post quem pentru datarea lingourilor (Elmer).
   Deigma (δεῖγμα) este etalonul de aur curat, cu care lingourile au fost comparate, pentru a li se verifica valoarea (v. Mommsen, p. 354; cf. şi nr. 432, Feldioara).
   Data turnării acestor lingouri a fost stabilită în mod diferit, în funcţie de identificarea celor trei chipuri de împăraţi. Fr. Kenner, AEM, p. 9 şi Numismatische Zeitschrift, p. 29, a stabilit-o între 24 august 367–17 noiembrie 375, socotind că cei trei împăraţi sînt: Valentinian I, Valens şi Gratian. Th. Mommsen, op. cit., p. 352, a pus-o între 17 noiem­brie 375 şi 9 august 378, iar împăraţii ar fi Valens, Gratian şi Valentinian al II-lea.
   E. Babelon, Traité des monnaies grecques et romaines, I^e partie, t. 1, Paris, 1901, col. 883, o stabileşte între 19 ianuarie 379–18 ianuarie 383, iar K. Regling, RE, VII, 1912, col. 981, o fixează între 21 ianuarie 393–17 ianuarie 395. Din aceste ipoteze aceea a lui Babelon pare să stea în picioare. Ea a fost sprijinită şi dezvoltată de Elmer (Excurs, p. 18) şi prezentată în felul următor: lingourile marcate cu numele lui Flavius Flavianus şi Lucianus, fără ştampila împăraţilor, ar data din perioada august 378–19 ianuarie 379, adică atunci cînd Gratian, venit din Germania în ajutorul lui Valens, a poposit la Sirmium, aflînd de dezas­trul de la 9 august 378, în care Valens şi-a găsit moartea. O a doua categorie de lingouri, fabricate la Sirmium, care poartă semnătura lui Lucianus, Quitillus şi Dionisus şi ştampila cu chipurile celor trei împăraţi (în cele două variante) ar data din perioada 19 ianuarie 379, data procla­mării la Sirmium ca împărat a lui Theodosius I, şi februarie 379, momentul cînd acesta a plecat spre Thessalonic.
   După Elmer şi Iliescu, semnatarii Lingourilor (Lucianus, Flavius Flavianus, Quirillus şi Dionisus) ar fi fost curatores thesauri sacri in arca auri (v. nr. 432) şi transferaţi de Gratian din Occident, de la Trier şi Siscia, cu scopul de a fabrica la Sirmium monede de aur şi lingouri, cu care Theodosius să poată ajunge la o înţelegere cu goţii. După Kenner, AEM, p. 15, Lucianus şi ceilalţi ar fi fost exactores auri argenti et aeris, funcţionari inferiori, dar care stăteau în fruntea muncitorilor monetari, officinatores. Mommsen, op. cit., p. 354–355, vorbeşte de procurator monetae.
   Lingourile de la Crasna au fost date de împăraţii bizantini, foarte probabil de Theodosius I, goţilor în cadrul relaţiilor stabilite de după dezastrul de la Adrianopol. Îngroparea lingourilor de la Crasna a fost legată (de I. Nestor, Istoria României, p. 697–699) de aceea a tezaurului de la Pietroasa şi explicată prin retragerea vizigoţilor lui Athanarich din faţa hunilor. Oct. Iliescu, luînd în considerare faptul că lingourile de la Crasna sînt asemănătoare cu cele de la Feldioara (nr. 432) şi că au fost confecţionate către sfîrşitul anului 378 şi noiembrie 380, perioadă care coincide cu retragerea vizigoţilor în imperiu, pune îngroparea lor pe seama populaţiei autohtone.
   Chrismonul de pe lingoul din categoria I, ca şi frunza de palmier şi steluţa, aflate pe alte ştampile, au fost interpretate ca simboluri ale fiecărei persoane semnatare (Kenner).