Imp(eratoribus) C[ae-     s(aribus)] Ca[ io     A]ur(elio) [Val(erio)     Diocle-   5 t]iano [et     Marc[o] A[ur(elio)     V]al(erio) Max[i-      m]ia[n]o A(ugustis)     [et] F[l(avio) Val(erio) Con- 10 stantio et C(aio) Val(erio)     Maximiano n(obilissimis )     c(aesaribus). . . .]

1. Gh. Ştefan consideră litera C probabilă, dar pe piatră se vede clar; 2. ultima literă, sigur A ; 6. prima literă sigur M; la Gh. Ştefan : [M]arc[o]: 9–10. Gh. Ştefan: Constantino.

Miliarul reprezintă o atestare a refacerii drumului în partea cea mai de nord a Dobrogei, în vremea lui Diocletian. Pomenirea celor doi cezari, Constantius şi Galerius, poate indica anii 293–305.

241
MNA, V, 15 406–15 409, 15 412–15 414. Numeroase cărămizi cu ştam­pila legiunii I Iovia Scythica, descoperite în diverse puncte ale cetăţii, cu ocazia săpăturilor. La cele mai multe, literele sînt ştampilate invers, fiindcă în tipar au fost aranjate în ordine normală. Unele cărămizi sînt inedite.
Dimensiunile medii ale ştampilei: 0,18–0,0185 x 0,34–0,35 m; înăl­ţimea literelor: 0,015–0,02 m.
Secolul al IV-lea.

Gh. Ştefan, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 408–410, fig. 12,1–5 (desen); idem, Scythica. A propos d'un passage d'Itinerariurn Antonini, 225, 3, Balcania, 7, 1944, 2, p. 344–348 (cu desenul unei ştampile la p. 346); idem, La legio I Iovia et la défense de la frontière danubienneau IV-e sieclè de notre erè, în Nouvelles études d'histoire présentées au X ^-e Congrès des sciences historiques, Rome, 1955, p. 161–167; cf. SCIV, 3, 1952, p. 393; Barnea, DID, II, p. 371–372, 503, fig. 1 (foto la o ştampilă); idem, SCIV, 20, 1969, p. 348, fig. 6,5 (foto).

a Leg(ionis) I(ae) Ioviae Scy(thicae)

b Leg(ionis) I(ae) Ioviae Scy(thicae)

c Leg(ionis) I(ae) Ioviae Scy(thicae)

d Leg(ionis) I(ae) Ioviae Scy(thicae)

e Leg(ionis) I(ae) Ioviae Scy(thicae)

b g Leg(ionis) I(ae) Iovi(ae)

h Leg(ionis) I(ae) Iovi(ae)

i Leg(ionis) I(ae) Iovi(ae)

j Leg(ionis) I(ae) Io[vi(ae)]

k [L]eg(ionis) I(ae) Io[vi(ae)]

l [Leg(ionis)] I(ae) Iovi(ae)

   "(Făcută de) legiunea I Iovia Scythica".

Potrivit datelor din Itinerarium Antonini, 225, 2–3 (ed. Cuntz, p. 32), alcătuit la începutul secolului al IV-lea, legiunea I Iovia Scythica îşi avea sediul la Troesmis, iar după Not. dign., Or., XXXIX, 32–33, redactată la începutul secolului al V-lea, la Noviodunum. Din aceleaşi izvoare aflăm că a doua legiune, care apăra Scythia în secolele IV–V, legio II Herculia, stătea la Noviodunurn, după Itinerarium Antonini, 226, 1, iar după Not. dign., Or., XXXIX, 29, 31, la Troesmis. Documentele arheo­logice şi epigrafice atestă însă prezenţa legiunii I Iovia în fortăreţele din nordul Dobrogei, de la Dinogetia pînă spre vărsarea Dunării în mare (la Salsovia). De aceea, pentru a armoniza ştirile izvoarelor literare cu cele arheologice şi epigrafice s-a încercat să se explice această neconcordanţă în felul următor: autorul Itinerariului a înscris în chip greşit sediul celor două legiuni (inversîndu-le) sau că acestea si-au schimbat între timp locul (Mommsen, Hermes, 24, 1889, p. 2–3, n. 1 şi CIL, III, p. 999; B. Filov, Legionen, p. 83 şi urm.; Pârvan, Salsovia, p. 39 şi urm.). A doua alternativă nu ni se pare probabilă întrucît, pe de o parte, desco­peririle epigrafice şi arheologice atestă prezenţa legiunii I Iovia în nordul Scythiei Minor, pe de alta, o inscripţie de la sfîrsitul secolului al III-lea–începutul celui de-al IV-lea, descoperită la Troesmis, arată că legiunea II Herculia îşi avea sediul aici, tocmai într-o vreme în care Itinerarium Antonini o plasează în altă parte (v. nr. 236).
   Legio I Iovia a fost organizată şi trimisă în Scythia de Diocletian, de aceea unul din cognomenele sale, Iovia, este derivat de la cognomenul sacru al împăratului: Iovius. Al doilea cognomen Scythica este de pus in legătură cu provincia Scythia, unde legiunea îşi avea sediul. Procedeul de a desemna o unitate militară cu un cognomen derivat de la provincia unde staţiona este cunoscut. O inscripţie publicată în CIL, VI, 2759 ne spune că un soldat şi-a făcut stagiul militar legione M(o)esiaca, adică, după interpretarea lui Ritterling, RE, XII, 1925, col. 1405, în legiunea I Italica, staţionată în Moesia. Cărămizile cu stampilă de la Dinogetia pomenesc, pentru prima oară, al doilea cognomen, Scythica, al legiunii I Iovia si acest lucru i-a permis lui Gh. Ştefan să rectifice afirmaţiile lui Otto Cuntz şi Konrad Miller privind interpretarea acestui nume în Itine­rarium, 225,2. Cuntz socotea că Scytnica însemnează provincia Scythia, iar K. Miller, Itineraria romana, Stuttgart, 1916, p. LX, 225, un alt nume al cetăţii Troesmis. Sediul legiunii I Iovia a fost din totdeauna la Noviodunum, acolo unde Not. dign., Or., înscrie atît pe comandantul ei (praefectus legionis I Ioviae), cît şi pe şeful unei jumătăţi din legiune (praefectus ripae legionis I Ioviae quintae pedaturae superioris). Comandantul peste cealaltă jumătate de legiune se afla la Aegyssus (v. nr. 270). Unităţi ale legiunii I Iovia trebuie să fi fost dispersate în mai toate fortăreţele de pe Dunărea nordică. Pînă acum există dovezi epigrafice despre acest lucru de la Niculiţel, Aegyssus şi Salsovia. Despre legio I Iovia, v. Ritterling, RE, XII, 1925, col. 1407 ; Ruggiero, Dizz. epigr., 4, s.v. legio, 623.

241 A
MNA. Piatră gravată (gemma abraxea) descoperită cu ocazia săpăturilor din turnul nr. 5, în stratul cel mai de jos. Pe o parte este gravată o divinitate cu capul de pasăre, corp omenesc şi picioare în formă de balaur. În mîna dreaptă ţine un bici, iar în stînga un scut. Inscripţia, cu litere greceşti, este dispusă deasupra capului, sub braţul drept, pe scut şi sub picioare. Pe faţa cealaltă este o inscripţie într-un alfabet format din semne mistice.
Secolul al III-lea sau sfârşitul secolului al III-lea – începutul seco­lului al IV-lea.

Gh. Ştefan, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 419–421, fig. 28 (desen); cf. Barnea, St. teol. 6, 1954, p. 78 şi 111, nr. 69; idem, Dacia, N.S., 1, 1957, p. 270.

Deasupra : ΕΙΘΕΜΕΝ sub mîna dreaptă:             ΑΒRΕΑΑ sub picioare:            Α          ΕΗ          ΙΟ          ΥΩΒΩΝ          ΧΟΝΙΑΜ

pe scut: ΑΕΗ ΙΟΥΩ ΙΑΩ

Din înşiruirea de litere nu se poate forma nici un cuvînt inteligibil şi traductibil, fără poate numai ultimul rînd de pe scut, unde se poate recunoaşte Ιάω = numele lui Iahve, care, se crede, îşi are originea în Apocalipsă, I, 8 : "Eu sînt alfa şi omega". O influenţă a sfmtului Ioan Evanghelistul, autorul Apocalipsei, ar fi si reprezentarea animalelor fantastice, obişnuite în viziunile autorului acestei lucrări.
   Gemă a îndeplinit rolul de obiect de podoabă, dar şi de talisman, în scop apotropaic, mai cu seamă prin cuvintele magice, pentru noi indesci­frabile. Ea fost datată în secolul al III-lea (de Gh. Ştefan), şi la sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea (de I. Barnea). Gemă va fi aparţinut vreunui soldat roman, venit din Syria sau Egipt, fără să se poată preciza dacă acesta a fost sau nu gnostic. Despre astfel de geme, v. cuvintele Iao şi abrasax, în RE, I, 1894, col. 109–110 ; IX, 1916, col. 698–721; C. M. Kaufmann, p. 614–615; Testini, Arheo­logia christiana, Roma, 1958, p. 524–526.

242
MNA. Fragment de amforă descoperit cu ocazia săpăturilor din anul 1939, într-unul din turnurile cetăţii. Este decorat în partea inferioară cu caneluri orizontale, iar în partea superioară are un sgraffito.
Secolul al IV-lea.

Gh. Ştefan, Dacia, 7–8, 1937–1938, p. 412, fig. 16,13 (desen).

ΠΗΙΛΛΑ

---

243
MNA. Fragment de amforă descoperit în ruinele din sectorul "Domus" ; poartă un graffito.
Secolele IV–VI.

Barnea, SCIV, 20, 1969, p. 261, fig. 6,4 (foto).

Χ(ριστὸν) Μ(αρία) γ(εννᾷ). "Maria naşte pe Cristos".

Despre această formulă v. nr. 139.

---

244
MNA. Două fragmente (a, b) de amforă descoperite, unul în secţiunea 3 A (fragm. a) şi celălalt în secţiunea 5, în stratul de chirpic ars, din vremea romană tîrzie. Ambele poartă inscripţii cu acelaşi text, zgîriat în pasta arsă.
Secolele IV–V.

Materiale, VII. 1961, p. 586, fig. 3, 6, 7 (foto).

a   . . . RISCE b   . . RISCE

---

245
MNA. Fragment de amforă descoperit în secţiunea 3, în stratul romano-bizantin. Are o inscripţie incizată în pasta arsă.
Secolele IV–V.

Materiale, VII, 1961, p. 587, fig. 3,5 (foto).

. . . . . APHAΛOCT

Barnea datează inscripţia în vremea lui Anastasius, sprijinindu-se pe forma literei A, care, după el, ar fi asemănătoare cu aceea de pe unele cărămizi ştampilate cu numele acestui împărat (v. nr. 246). Ipoteza nu ni se pare probabilă.

---

246
MNA, V, 15410, 15411 şi MIRSR, inv. nr. 13040. Circa 16 fragmente de cărămidă descoperite în mai multe locuri din interiorul cetăţii, în special în partea de vest, dar şi în afara zidului de incintă, cu ocazia săpăturilor. Ele au fost găsite atît in stratul romano-bizantin din secolele V–VI, cît şi în cel feudal timpuriu, din secolele 10–12. În ultimul caz ele au fost reutilizate de locuitorii cetăţii ca material de construcţie. Nici o cărămidă nu a fost descoperită în partea păstrată a zidului de incintă, acest fapt explicîndu-se prin aceea că ele au fost zidite numai în partea superioară a zidului. După cît se pare cărămizile erau pătrate, cu latura de 0,34–0,35 m; grosimea variază între 0,045–0,065 m. Cadrul dreptunghiular ştampilat (cartuşul) are la unele dimensiunile de 0,34 x 0,28 m. Cu excepţia a două fragmente, care au ştampila pe o faţă, toate celelalte sînt ştampilate pe o muchie (latură). Pe toate cărămizile se găseşte numele împăratului Anastasius, scris cu litere latine. Se pot distinge şase tipuri: două cu litere în ordine normală, de la stînga la dreapta; celelalte patru cu litere în ordine inversă, adică tiparul a avut literele în poziţie normală.

   Tipul a:
au fost descoperite trei fragmente de cărămidă, dintre care unul are o ştampilă întreagă.
Anii 491–518.

SCIV, 2, 1951, p. 33, fig. 22 (desen); Materiale, VI, 1959, p. 646, fig. 17 (desen); Barnea, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 366–367, fig. 1,2 (foto); idem, loc. cit., 11, 1967, p. 355–356, fig. 1,2 (foto); idem, DID, II, p. 513, fig. 18,2; Cultura bizantină, p. 172, nr. 355.

Aλtina † Pius inpe[ra]tor Anastasius † Aλtina "Altina † Piosul împărat Anastasius † Altina".

Pînă la descoperirea inscripţiei întregi, publicată de Barnea în Dacia, N.S., 11, 1967, p. 355–356, care a permis lectura de mai sus, au fost cunoscute două mici fragmente : unul descoperit în 1950, în partea de nord-vest (sect. A 3), cu literele :

T E R A T T

citite [imp]erat[or] T(heodosius), v. SCIV, 2, 1951, loc. cit.; altul, mai mare, găsit în 1957, în nivelul din secolele XI–XII (Materiale, VI, 1959, loc. cit.) cu literele :

T I N E R A T O R A N A S T A T I N

citite de Barnea, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 366–367 : T(urma) I(uniorum) N(ovioduno) sau Noviodunenses, ori T(urmarii) I(uniores) N(oviodunenses).
   Fragmentul de cărămidă cu inscripţia întreagă a fost descoperit în vara anului 1966, în nava centrală a bazilicii creştine din partea de sud-vest a cetăţii. Latura păstrată în întregime e lungă de 0,355 m; prin comparaţie cu alte fragmente asemănătoare, lîngă care fragmentul nostru a fost descoperit, s-a tras concluzia că forma acestor cărămizi era pătrată; grosimea : 0,065 m; cadrul dreptunghiular al ştampilei : 0,34 x 0,28 m ; înălţimea literelor : 0,02 m.
   Prezenţa la Dinogetia a cărămizilor stampilate cu numele împă­ratului Anastasius si al cetăţii Altina duce la concluzia că o mare parte a materialului ceramic de construcţie a fost produs la Altina şi transportat apoi pe calea apei. Recentele cercetări arheologice de la Oltina (Altina) au scos la lumină mari cuptoare de ars cărămizi (M. Irimia, Pontice, I, 1968, p. 406–407). Mai puţin probabilă este ipoteza potrivit căreia o unitate militară, specializată în construcţii si cu sediul la Altina, s-ar fi deplasat la Dinogetia cu tiparele proprii, cu scopul de a executa cără­mizile pe loc. Numele cetăţii Altina este scris cu Λ(lamda) ca rezultat al influenţei greceşti. O altă observaţie de grafie este că se foloseşte N, în loc de M, în cuvîntul imperator; pentru acest fenomen, v. nr. 5,21, 206.

   Tipul b:
au fost publicate trei fragmente, două găsite în zona bazilicii, cel de-al treilea în cadrul edificiului romano-bizantin (domus).

SCIV, 3, 1952, p. 393–394, fig. 29 (foto); 5, 1954, p. 167–168, fig. 7 (foto); Barnea, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 365–366, fig. 1, 3–4 (foto); idem, SCIV, 20, 1969, p. 261. fig. 6,6 (foto).

scriere inversa

Inp(erator) Anast[asius] Inp(erator) Anastasius Anas[tasius]

De relevat N în loc de M în imperator, şi C în loc de S, în Anastasius. C (= sigma lunar) indică influenţa grecească.

   Tipul c:
se cunosc două fragmente, cu scriere inversă.

Barnea, Dacia, N. S., 4, 1960, p. 365–366, fig. 1,5–6 (foto).

[Anas]tasius Anast[sius]

   Tipul d:
se cunosc două fragmente, unul din ele descoperit în dărîmăturile de la bazilică.

SCIV, 3, 1952, p. 393–394, fig. 29 (foto); Barnea, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 365–366, fig. 1, 7, 8.

Scriere inversă

Anastas[ius] [An]asts[ius]

   Tipul e:
se cunosc trei fragmente, unul descoperit în dărîmăturile de la bazilică.

SCIV, 2, 1951, p. 32–33, fig. 21 (desen); Barnea, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 365–366, fig. 1,9–10 (foto)

Scriere inversă

[A]nastasius [Ana]stsius [Anas]tsiu[s]

   Tipul f:
poartă ştampila pe o faţă; au fost descoperite două fragmente, dintre care numai unul publicat, găsit în camera nr. 8, din nord-vestul cetăţii.

Barnea, Dacia, N.S., 10, 1966, p. 255–256, fig. 14,9 (foto).

                     † A[nastasius]

Cărămizile cu ştampilă prezentate mai sus atestă o vastă activitate edilitară desfăşurată de împăratul Anastasius la Dinogetia. Această activitate se constată şi în alte centre ale Scythiei Minor, ca de pildă la Histria (v. nr. 113). Cercetările arheologice au arătat că în vremea lui Anastasius Scythia Minor cunoaşte începutul unei perioade de înflorire economică şi culturală, care va continua în vremea lui Iustinian. Despre opera vastă desfăşurată de Anastasius în Dobrogea, v. I. Barnea, Contributions to Dobrudja History under Anastasius I, în Dacia. N.S., 4, 1960, p. 363–374.

247
MIRSR, inv. nr. 17473 (fostă la MNA). Balanţă din bronz, descoperită în vara anului 1946, cu ocazia săpăturilor din ruinele unei clădiri romane tîrzii din secolul al VI-lea, la adîncimea de 1,80 m. Din ea se păstrează pîrghia, pe care se mişca greutatea, două din cele trei cîrlige (unul frag­mentar), destinate suspendării cîntarului. De la cel de-al treilea cîrlig există numai veriga, prin care acesta se lega de pîrghie. "Piesele mobile, greutatea (aequipondium), care se mişca pe bara gradată, pentru a indica greutatea obiectului cîntărit, ca şi cîrligul sau talgerul (lanx), pe care se aşeza marfa de cîntărit, n-au fost găsite". Pîrghia este lungă de 0,46 m şi are o parte mai groasă (lungă de 0,16 m), de care se leagă cîrligele, si o alta în formă de prismă, cu patru feţe (de 0,285 m). Cele trei cîrlige de suspensie sînt aşezate la distanţe diferite, pentru a permite cîntărirea de obiecte cu greutăţi deosebite, în funcţie de schimbarea punctului de suspensie al balanţei. Către extremitatea părţii mai groase a pîrghiei a fost observată litera γ, care indică faptul că balanţa este calculată după sistemul unciei (οὔγκια)
   Partea mai subţire a pîrghiei, în formă de prismă cu patru feţe, are trei feţe gradate şi una cu inscripţie. Fiecare faţă gradată corespunde unuia dintre cele trei cîrlige : faţa A, cu gradaţiile cele mai mici, se folosea cu cîrligul nr. 1; faţa B, cu gradaţiile mijlocii, cu cîrligul nr. 2 ; faţa C, cu gradaţiile cele mai mari, cu cîrligul nr. 3.
   Gradarea este făcută după sistemul duodecimal roman. Cifrele redate prin litere greceşti sînt realizate prin puncte, tehnică obişnuită la inscripţiile pe metal.

Faţa A: începutul gradării e marcat printr-o cruce cu braţele egale. "Prima libră este marcată prin A, iar următoarea, pînă la a 5-a, prin crestă­turi. Libra a 5-a este marcată prin E, iar următoarele trei, din nou prin simple linii crestate. Fiecare libră este subîmpărţită în 12 uncii, o uncia fiind reprezentată printr-o crestătură mai scurtă, decît cea folosită pentru a marca librele. Pentru uşurinţa citirii, jumătate de libră, adică o semis = 6 unciae, este marcată deosebit, printr-o crestătură mai lungă, decît cele ce marchează celelalte uncii, şi prin trei puncte, aşezate în triunghi deasupra ei. Cu această faţă a balanţei se puteau citi mărfuri pînă la greutatea de 7 librae şi 9 unciae, adică socotind că o libră are 327,45 g, pînă la 2537,67 g.

Faţa B: este gradată în continuare, începînd cu litera H (= 8), apoi o crestătură, pentru a 9-a, prin I (= 10), prin E (= 5), care se adaugă lui I(ota) precedent, pentru a ne da cifra 15; prin K (= 20). Pentru unităţile intermediare se întrebuinţează simple crestături. Marcajul se termină cu libră a 23-a, plus un quadmns din libră a 24-a. În adevăr, fiecare libră este împărţită în patru subunităţi, reprezentate prin crestă­turi, care valorează 3/12 dintr-o unitate, adică un quadrans. Jumătăţile, (semis) au ca semn distinctiv un punct aşezat la capătul crestăturii corespunzătoare. Folosind cîrligul nr. 2 si citind gradaţiile de pe faţa B se puteau cîntări mărfuri în greutate între 8 şi 23 libre şi un quadrans, adică între 2619,60 g şi 7613,19 g.

Faţa C:se întrebuinţează cu cîrligul nr. 3, pentru greutăţi mai mari. Marcarea începe cu KE (în ligatură) = 25 si se continuă din 5 în 5 precum urmează : Λ = 30, E = 5 (de fapt ΛE = 35), M = 40, E = 5 (MB = 45), N = 50, E = 5 (NE = 55) şi se termină prin Ξ = 60. Pentru greutăţile intermediare libra este reprezentată printr-o linie crestată. Se pot cîntări, aşadar, cu această balanţă mărfuri pînă la o greutate de 60 libre, adică pînă la 19,647 kg" (Gh. Ştefan, SCIV, 1, 1950, p. 155–156).

Faţa D conţine inscripţia greacă, realizată din litere punctate. La începutul inscripţiei se află o cruce (v. desenul p. 264).

Cca anul 561.

Gh. Ştefan, O balanţă romană din secolul VI e.n. descoperită în Dobrogea, SCIV, 1, 2, 1950, p. 152–162, fig. 1 (desen); idem, Numele unui praefectus Urbis pe o inscripţie din Dobrogea din secolul al VI-lea e.n., în Omagiul lui Petre Constantinescu-Iaşi, Bucureşti, 1965, p. 141–145; cf. Theofil Sauciuc-Săveanu, în Acad. Roum. Bull. de la Section historique, t. XXVIII, 1, 1947, p. 151, fig. 13 (desen); Barnea, St. teol. 6, 1954, p. 112, nr. 71; idem, DID, II, p. 518, fig. 26 (desen).

Am preferat întregirea μ(ε)γ(αλοπρεπεστάτου), în loc de aceea propusă de Gh. Ştefan, μ(ε)γ(άλλου), deoarece primul epitet este mai obişnuit în secolul al VI-lea şi frecvent pe lîngă praefecti Urbis (cf. Koch, Beamtentitel, p. 45–58, 64; Hanton, Lexique, p. 103–106).
   Cum s-a arătat la început, balanţa a fost descoperită într-un strat arheologic din secolul al VI-lea, motiv pentru care descoperitorul ei a identificat pe Gerontius cu unul dintre praefecti Urbis din această vreme si anume cu acela de care vorbeşte Theophanes, Chronographia, ed. Bonn, 1839, p. 363. Potrivit relatării lui Theophanes, Gerontius ar fi fost prefect al Constantinopolului prin anul 561 şi în această calitate ar fi participat la un complot împotriva lui Iustinian, dar în urma cercetărilor a fost găsit nevinovat şi achitat. Numele aceluiaşi Gerontius apare scris şi pe un deneral de la Sucidava, în Oltenia (v. nr. 302).
   Balanţa de la Dinogetia a fost făcută la Constantinopol şi dusă pe calea comerţului în Scythia. Acest lucru relevă, pe de o parte, legăturile strînse între capitala imperiului şi extremitatea de nord a provinciei Scythia, pe de alta grija pentru un comerţ echitabil, făcut aici, desigur, pentru populaţia romană, dar şi pentru cea din afara graniţelor imperiului. Inscripţia de la Dinogetia constituie o confirmare strălucită a ştirilor potrivit cărora praefectus Urbis avea în atribuţiile sale şi controlul comer­ţului şi al pieţelor. În această calitate avea grijă ca măsurile şi greutăţile să corespundă etalonului legal. Avînd în vedere descoperirile de pînă acum din Imperiul roman, se poate afirma că balanţa de la Dinogetia se numără printre cele mai bine păstrate şi conţine inscripţia cea mai lungă. Pentru cei ce studiază sistemul metrologic în antichitate, precum şi viaţa economică, ea are o deosebită însemnătate.

248
MNA. Fragment de amforă descoperit în încăperea nr. 8 din nord-vestul cetăţii; poartă o inscripţie cu vopsea roşie indescifrabilă.
Secolele V–VI.

Barnea, Dacia, N.S., 10, 1966, p. 253, fig. 13,5 (desen).

249
MNA. Fragment dintr-o amforă (din gît şi pîntec) decorată cu striuri orizontale şi paralele; a fost găsit în încăperea 3 din nordul cetăţii. Pe gît se află o inscripţie cu vopsea roşie.
Secolele V–VI.

Barnea, Dacia, N.S., 10, 1966, p. 244, fig. 5,7 (foto).

ξ(εσταί) ξδ´ = 64 sextarii, adică 34,944 litri.

După ξ Barnea vede A şi apoi o cruce incompletă, dar poate şi Δ şi o altă literă, deci nu 60 sextarii (Barnea), ci 64.

Inscripţia indică volumul vasului.

---

250
MNA. Amforă fragmentară, cu pereţii groşi (0,01–0,02 m) şi cu un decor din caneluri adînci, orizontale pe umăr. La baza gîtului este un graffito, slab incizat, înalt de 0,09–0,115 m.
Secolul al VI-lea.

Barnea, Dacia, N.S., 10, 1966, p. 244, fig. 8,6 şi 13,1 (foto a amforei şi desen pentru graffito).

   92 sextarii = 50,237 litri (la Barnea: 45–46 l).

Inscripţia indică volumul vasului.

---

251
MNA. Şase fragmente (a, a´, b, c, d, e) de capace de vas din lut ars, descoperite în secţiunea 5, în exteriorul cetăţii, la est de turnul nr. 4. Unele sînt decorate cu crenguţe de brad (sau palmier) si cruci. Inscrip­ţiile sînt imprimate cu ajutorul unui tipar, fie în ordine inversă, fie corectă. Din păcate starea proastă de conservare, cît şi abrevierile la care s-a recurs îngreuiază foarte tare citirea.
Secolele V -VI.

a   Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 112, nr. 72; idem, Dacia, N. S., 9, 1965, p. 414–416, fig. 2,1 (foto) (idem, DID, II, p. 542, fig. 53,5 (foto)).

Θ(εοῦ) Γ(ἱὸς) ὁ Π(αντοκράτωρ) βοήθη "Atotputernice, fiu al lui Dumnezeu, ajută !".

"La stînga inscripţiei se distinge încă capătul braţului drept al crucii, iar dedesubt, un rest de literă sau ornament şi la dreapta, trei linii ori­zontale, care sînt, poate, resturile unui alt element decorativ disparat". Un alt fragment (a´), aproape identic, ca decor şi inscripţie, v. Dacia, N.S., 10, 1968, p. 251, 253, fig. 12,5 (foto).

b   Barnea, Dacia, N. S., 9, 1965, p. 416, fig. 2,2 (foto).

Βοήθει "Ajută !".

Se mai observă "litere în diferite sensuri : ει, κι, ω, οητ, εη ?, cu ajutorul cărora nu se poate reconstitui, deocamdată, un cuvînt".

c   Barnea, Dacia, N.S., 9, 1965, p. 416, fig. 2,3 şi 3,10 (foto şi desen).

Între braţele unei cruci se repetă literele : Θε ceea ce ar sugera că ne aflăm în faţa abrevierii cuvîntului

                     Θε(ός)
                     "Dumnezeu".

Pe marginea capacului este abreviat cuvîntul:

Μαρία

Către centrul capacului sînt imprimate alte litere, foarte greu citibile, din care se descifrează :

ΠΙΡΟΕ

Literele par a fi fost tocite din vechime, ceea ce ar arăta lunga utilizare a tiparului sau a capacului.

         d    Fragment decorat cu patru crenguţe şi patru puncte dispuse în jurul mînerului.

Barnea, Dacia, N.S., 9, 1965, p. 416, fig. 2,5 (foto); idem, DID, II, p. 542, fig. 53,6 (foto).

Θ(εός) ? [Βοή]θι "Dumnezeu" "Ajută !".

e   Barnea, Dacia, N. S., 9, 1985, p. 416, fig. 2,5 (foto)

două litere imprimate vertical:

252
MNA. Două fragmente de amforă (a, b), de tipul sferoidal, care au graffiti cu litere greceşti. Au fost descoperite în afara zidului de incintă.
Prima jumătate a secolului al XI-lea.

Barnea, Dinogetia, I, p. 251, fig. 157, 8, 15 (foto).

Κο(νσταντῖνος) Ζοτικός

Scrierea cu O m loc de Ω, e obişnuită chiar şi într-o vreme mai veche, v. indicele XV.

253
MNA. Fragment de toartă de amforă din categoria "cu mînuşile supraînălţate", cu un sgraffito.
Secolele XI–XII.

Barnea, SCIV, 5, 1954, p. 521, fig. 5,5 (desen) (idem, Dinogetia, I, p. 261, fig. 162, 11 (desen); idem, DID, III, p. 267, fig. 87, 7 (desen)).

Κοστ[αντῖνος] "Constantin"

Numele ar arăta pe posesorul vasului sau pe producător.

254
MNA. Pe un fragment de mănuşă de amforă, diu categoria "cu toartele supraînălţate" sînt incizate două litere greceşti.
Secolele X–XII.

Barnea, SCIV, 5, 1954, p. 521 (fără desen sau foto) (idem, Dinogetia, I, p. 261 (fără desen sau foto)).

Barnea se întreabă dacă aceste iniţiale, ca şi cele de la nr. 253, n-ar putea indica numele oraşului Constantinopol. Mai probabil, sînt iniţialele numelui Constantin (Κονσταντῖνος).

255
MNA. Gît de amforă din categoria "cu toartele supraînălţate", pe care e incizată crucea monogramatică; crucea se termină la bază în formă de ancoră.
Secolele XI–XII.

Barnea, SCIV, 5, 1954, p. 521, fig. 5,1 (desen) (idem, Dinogetia, I, p. 261, fig. 161,14 (desen)).

Χρ[ιστός]

256
MNA. Fragment de mănuşă de amforă din categoria "cu toartele supra­înălţate" avînd un graffito cu trei litere.
Secolele XI–XII.

Barnea, SCIV, 5, 1954, p. 521, fig. 5,16 (desen) (idem, Dinogetia, I, p. 201, fig. 162,24 (desen); idem, DID, III, p. 267, fig. 87,5 (desen)).

Μιχ(αήλ)

Numele ar putea indica pe posesorul sau producătorul vasului.

257
MNA. Fragment din gîtul unei amfore, din tipul "cu toartele supraînălţate", purtînd o monogramă greacă.
Secolele X–XII.

Barnea, SCIV, 5, 1954, p. 521, fig. 5,6 (desen) (idem, Dinogetia, I, p. 261, fig. 161,13 (desen); idem, DID, III, p. 267, fig. 87,8 (desen)).

Γε(ώργιος) ?

Numele ar putea indica pe posesorul sau producătorul vasului.

258
MNA. Fragment dintr-un castron din ceramică smălţuită, care poartă pe faţa interioară, într-o porţiune albă, un sgraffito cu două litere greceşti în ligatură.
Sfîrşitul secolului al XI-lea sau prima jumătate a secolului al XII-lea.

Barnea, Dinogetia, I, p. 245, fig. 149, 11 (desen).

Β(ασίλειο)ς

Inscripţia ar putea indica numele proprietarului sau producătorului vasului.

259
MNA Treisprezece fragmente de amfore sferoidale, descoperite în aşezarea din afara zidurilor şi făcînd parte din umărul vasului. Toate poartă o ştampilă cu litere greceşti, dar foarte greu lizibile. Nici o ştampilă nu este identică cu cealaltă.
Prima jumătate a secolului al XI-lea.

Barnea SCIV, 5, 1954, p. 514, fig. 1,2 (desen); Dinogetia p. 251, fig. 154,2 (foto); idem, DID, III, p. 263, fig. 86,2 (foto).

Αγω

în SCIV Barnea citeşte ΑΥω

260
MIRSR, inv. nr. 53134. Amforă sferoidală descoperită pe podeaua bor­deiului 124, spartă în mai multe bucăţi. Are toartele supramalţate iar gîtul foarte mic. Pe pîntec este un decor, realizat din canelri orizontale. "Pe porţiunea fără caneluri a umărului sînt slab incizate trei semne, printre care litera K şi un semn care aminteşte litera grecească Λ, înca­drată într-un fel de scut medieval".
Secolele X–XII.

SCIV 31952, p. 380 (fără desen sau foto); Barnea, SCIV, 5, 1954 p. 522 fig. 42 (desen); idem, Dinogetia, I, p. 266, fig. 159,6 (foto); Cultura bizantină, p. 153, nr. 205 (foto).

ΚΛ

Literele pot indica pe posesorul sau producătorul vasului.

261
MNA. Cruce dintr-o tablă de bronz, descoperită în condiţii stratigrafice nesigure, dar în stratul feudal din secolele X–XII. E compusă din două cruci, una mai mare, de 0,215 m, jos, şi una mai mică, de 0,045 m, sus, ambele sudate la un loc şi legate între ele. Crucea mai mare are braţele lăţite la capete, iar colţurile se continuă cu cîte o proeminenţă circulară. La capătul braţului superior şi la cele două laterale se găseşte un decor realizat din două linii în zigzag, printre care se intercalează puncte. Pe faţa crucii este incizată figura schematizată a unui orant, iar deasupra capului se află inscripţia. Pe crucea mică se află figura lui Cristos răstignit, mărginită de un dublu chenar în relief.
Secolul al XI-lea.

Barnea, St. teol., 17, 1965, p. 173–174, fig. 35 (desen) (idem, Dinogetia, I, p. 364–366, fig. 192, 15 (desen)).

[῾O] ἅγηος Γ- εόργι(ος) "Sfîntul Gheorghe".

Pentru η, în loc de ι, în ἅγηος v. nr. 31, 44, 51, 228, 261, 444. Cu privire la cultul sfîntului Gheorghe şi la răspîndirea lui in Scythia, v. inscripţiile nr. 49, 52.
   O cruce asemănătoare a fost descoperită la Adjud în Moldova,. v. nr. 444.
   Crucea este neobişnuit de mare în comparaţie cu alte descoperiri similare şi nu are deasupra un dispozitiv de agăţat. Se observă doar o gaură către capătul de jos al braţului lung şi aceasta ar putea indica faptul că era fixată cu un cui pe un perete sau stîlp.

262
MNA. Cruciuliţă dublă relicvar din bronz, descoperită în stratul de cultură din secolele XI–XII. Dimensiuni: 0,07–0,09 m. Pe o faţă are chipul nimbat al lui Cristos răstignit, îmbrăcat în colobium şi cu picioarele pe suppendaneum. Deasupra capului lui Iisus se află o altă cruce mai mică, iar de o parte şi de alta a acesteia soarele şi cornul lunii. La capetele braţelor laterale se observă figura Maicii Domnului şi a sfîntului Ioan Evanghelistul. Sub braţele răstignite ale lui Cristos se află o inscrip­ţie greacă, greu lizibilă şi incorectă gramatical. Pe cealaltă faţă e reprezentată Maica Domnului, în atitudine de orantă, încadrată de busturile celor patru evanghelişti.
Secolele XI–XII.

Barnea, Dinogetia, I, p. 360, 302, fig. 193, 6 a, b (foto) (idem, DID, III, p. 321, fig. 109, 5 a–b (foto)).

Inscripţia aminteşte, cu greşeli gramaticale, cuvintele lui Iisus Cristos; cînd era pe cruce, înainte de a muri (Evanghelia după Ioan, 19,26–27).

263
Muzeul Galaţi. Jumătate dintr-o cruce relicvar de bronz, descoperită în stratul de cultură materială din secolele XI–XII. "Pe faţă este incizată, foarte slab, figura nimbată a Maicii Domnului. Deasupra capului se află inscripţia, care cuprinde două litere".
Secolele X –XII.

Barnea, Dinogetia, I, p. 362 (fără desen sau foto).

264
MNA. Aplică de bronz de formă circulară, găsită într-un strat de locuire din secolele XI–XII. în centru se află o monogramă, din care se disting literele K si Γ sau P. Pe dosul aplicei se observă cele două locuri unde erau fixate capetele acului, cu care se prindea de veşmînt.
Secolele XI–XII.

Barnea, Dinogetia, I, p. 293–294, fig. 171,3 (foto).

265
MNA. Fragmente de olane găsite în dărîmăturile de la bisericuţă, datînd din a doua jumătate a secolului al XI-lea, la turnul nr. 2 si la poarta cetăţii. Un fragment a fost păstrat pe toată lungimea (0,33 m). La unul din cele două capete olanele poartă litere în relief.
Secolele X–XII.

SCIV, 3, 1952, p. 358 ; 4, 1953, p. 262 (datate în secolul al VI-lea) ; Materiale, V, 1959, p. 572; VII, 1962, p. 595 (olane la turnul nr. 2 cu literele KPB) ; VII, 1962, p. 685–687 (datate in secolele X–XII); P. Diaconu, SCIV, 10, 1959, p. 491–497, fig. 1,1,4; Barnea, Dinogelia, I, p. 352–354, fig. 189,1–6 (foto).