Tudor, Oraşe, p. 281; TIR, L, 35, p. 41.

432
Lingou de aur în formă de baston de ceară roşie (a), descoperit prin anul 1880, la vest de calea ferată Bod-Feldioara, la km 188 + 3, pe un teren în parte inundabil, numit "Goldgruben". A făcut parte dintr-o colecţie particulară pînă în anul 1960, cînd a fost achiziţionat de Cabi­netul numismatic al Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România şi inventariat cu nr. 1635. Acum se păstrează la Muzeul de istorie al Republicii Socialiste România (fără nr. inv.). Prin anul 1934 s-au desco­perit, se pare, în acelaşi loc, încă patru lingouri. Unul din ele a fost topit, iar celelalte trei (b, c, d) se află acum într-o colecţie particulară, neidentificată. Acestea din urmă au fost descrise şi publicate de Elmer. După ele se păstrează fotografii publicate de Oct. Iliescu.
Dimensiuni: a lung. 0,1495 x 0,020–0,0224 x 0,06–0,097 m; greu­tatea: 393,27 g; titlu 950‰. b 0,172 x 0,018–0,022 x 0,010–0,014 m; greutatea: 545 g. c, 0,170 x 0,024–0,038 x 0,010–0,012 m.; greuta­tea: 579 g. d 0,167 X 0,020–0,023 X 0,08–0,010 m; greutatea: 380g.
Secolul al IV-lea.

Oct. Iliescu, Nouveles informations relatives aux lingots romains d'or trouvés en Transilvanie, RÉSEE, 3, 1965, p. 269–281 (publică lingoul a şi reia studiul pentru b, c, d) ( idem, Un nou lingou roman descoperit în Transilvania, Rev. Muzeelor, 2, 1965, 1, p. 9–14; idem, Cultura Bizantină, p. 179 (scurtă prezentare, bibl., foto lingoul a); G. Elmer, Neu gefundene römische Goldbarren, Mitteilungen der numismatischen Gesellschaft in Wien, XVI, 1927–1936, 1935, p. 271; idem, Exkurs über die römischen Goldbarren aus Sirmium (Naissus und Thessalonica) und ihre Datierung, în Numismatičar (Belgrad), 2, 1935, p. 17–21 (publică barele b, c, d, fără foto)).

1.   Într-un cadru perlat, zeiţa Fortuna, protectoare a oraşului Thessalonic, aşezată pe tron, privind spre stînga; pe cap poartă coroana murală, în mîna dreaptă ţine statueta zeiţei Nike şi în mîna stîngă cornul abunden­ţei. Dedesubt:

2.   Ştampilă dreptunghiulară, în cadrul perlat busturile privite din faţă, diademate şi drapate a trei împăraţi: la stînga, Valentinian (mai mic), la centru, Gratian, la dreapta, Theodosius I; ultimii doi de mărime aproape egală, în cîmpul de deasupra, trei stele, cu cîte 8 raze. Pe laturile din stînga şi dreapta, literele:

După o ipoteză inedită a lui Octavian Iliescu litera ar prescurta cuvîntul K(αίσαρες), sau ar indica numărul de ordine al ştampilei oficiale, a împăraţilor.

3.   Ştampilă dreptunghiulară, în cadru perlat, purtînd inscripţia:

În rîndul 3, între cuvinte, steluţe.

1.   Ştampilă dreptunghiulară, cu marginea perlată, purtînd inscripţia:

r. 1.   Elmer, op. cit., p. 19: OPIVS; Iliescu: [PR]ICOPIVS.

      "Eu Pricopie am verificat şi ştampilat (acest lingou)".

2.   Ştampilă dreptunghiulară cu busturile împăraţilor Valentinian al II-lea, Gratian şi Theodosius I, identică celei de pe lingoul a, 2, cu excepţia literei K, care aici lipseşte.

3.   Ştampilă dreptunghiulară, avînd într-un cadru perlat pe zeiţa Fortuna, protectoarea oraşului Naissus, cu coroana murală pe cap, privind spre stînga şi aşezată pe un cippus; în mîna dreaptă ţine o ramură de palmier, iar în stînga, cornul abundenţei. La bază, legenda:

Scrierea cu un singur S a cuvîntului Naisi se explică prin simplificarea geminatelor (cf. indicele XV).


c   lingouri cu trei ştampile.

1.   Într-un cadru perlat, un legionar roman, în picioare, privind spre dreapta, cu cască şi paludamentum, ţinînd o hastă şi un scut. Sub el inscripţia:

2.   Ştampilă dreptunghiulară, în cadru perlat, cu inscripţia:

"Eu Bassus am verificat (lingoul) cu eşantionul oficial".

3.   Ştampilă cu figura unui legionar roman, asemănătoare cu cea din capătu celălalt al barei nr. c, 1, numai că e pusă invers.


d   Lingou cu trei ştampile.

1.   Într-un cadru perlat, zeiţa Fortuna, patrona oraşului Thessalonic, aşezată pe tron, privind spre stînga, ţine în mîna dreaptă o balanţă şi în mîna stingă cornul abundenţei. Dedesubt, inscripţia:

2.   Într-un cadru perlat, ştampilă cu busturile diademate şi drapate ale celor trei împăraţi: Valentinian al II-lea, Gratian şi Theodosius I. Bustul lui Gratian, de la centru, e mai mic, iar al lui Valentinian al II-lea, cel mai mic. Pe marginile din stînga şi dreapta, inscripţiile:

3.   Ştampilă rectangulară cu inscripţie (lectura după Elmer):

   Elmer şi Octavian Iliescu au identificat chipurile celor trei împăraţi cu Valentinian al II-lea, Gratian şi Theodosius I. Ambii consideră că lingourile au fost turnate şi ştampilate în perioada: februarie 379–noiembrie 380, şi anume mai întîi lingoul cu indicaţia Nais(s)i, probabil în lunile februarie–iunie 379. În acelaşi an, în timp ce Theodosius se îndrepta spre Thessalonic, au fost turnate, într-una din taberele militare, lingoul cu indicaţia Comit(atus). În sfîrsit, cele două lingouri cu indicaţia Tes(salonicae) au fost turnate la Thessalonic. Toate aceste lingouri, ca şi cele turnate la Sirmium şi descoperite la Crasna (nr. 431) au fost date, de împăraţii Gratian şi Theodosius I, goţilor, ca urmare a tratati­velor purtate cu ei, după înfrîngerea şi moartea la Adrianopol a împă­ratului Valens, în anul 378. Indicaţiile asupra locului în care au fost turnate lingourile, pe drumul de la Sirmium la Thessalonic al lui Theo­dosius I, sînt în concordanţă cu alte ştiri, care ne fac cunoscut traseul urmat de împărat.

   Cele trei personaje, care verifică şi ştampilează lingourile, Flavius Calliopius, Prikopius şi Bassus, trebuie să fi fost curatores thes(auri) sacri in arca auri, funcţionari necunoscuţi după alte izvoare, dar, cum interpretează Elmer, în serviciul lui comes sacrarum largitionum. Not. dign., Or., XIII, 10, Occ., XI, 21–37, menţionează numai praepositi thesauromm, apoi primicerius scrinii aureae massae (Or., XIII, 26; Occ., XI, 92) sau primicerius scrinii auri ad responsum (Or., XIII, 27; Occ., XI, 93). În Occident, Not. dign. pomeneşte aceleaşi funcţii şi în plus un comes auri (XI, 6). Curator thesauri in arca trebuie să fi precedat pe cei menţionaţi de Not. dign. sau va fi fost un funcţionar mic, ce nu a meritat să fie pomenit în text.

   Dacă numele Calliopius şi Bassus sînt cunoscute din alte izvoare, în schimb Pricopius (nu Procopius), trebuie să fi fost foarte rar, de vreme ce nu-l întîlnim în inscripţii. E foarte interesant că-l întîlnim în antropo­nimia română, ceea ce constituie o dovadă a continuităţii romanice pe pămîntul ţării noastre.

   Pe lingoul a, de la Feldioara, se află în ştampilă litera Θ, care a fost interpretată de Iliescu ca indicînd atelierul (officina) şi anume "al nouălea", transferat de la Constantinopol la Thessalonic. Acest atelier a fost inactiv la Constantinopol din cauza înfrîngerii dezastruoase de la Adrianopol. Pe acelaşi lingou de la Feldioara şi în ştampila 2, se află litera K, a cărei semnificaţie e greu de găsit (v. mai sus).

   Pentru digma, v. nr. 431.

   Cauzele care ar fi dus la îngroparea lingourilor de la Feldioara sînt aceleaşi cu ale acelora de la Crasna (v. nr. 431).