INSCRIPTII GRECESTI si LATINE DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA – NAPOCA – (municipiul Cluj-Napoca)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA

NAPOCA
(municipiul Cluj-Napoca)

   Oraş roman dezvoltat peste o veche aşezare dacică, de la care a moştenit numele (Napoca, Napuca). Veniturile locuitorilor se trăgeau din exploatarea unui întins teritoriu rural, din comerţ, oraşul fiind aşezat la o răspîntie de drumuri, şi din practicarea meşteşugurilor. Din primii ani ai stăpînirii romane s-au aşezat aici colonişti, veniţi mai ales din Asia Mică, care au alcătuit un vicus, prosper din punct de vedere economic. Împăratul Hadrian îi acordă, cu prilejul vizitei în Dacia din anul 124, rangul de municipium, iar Marcu Aureliu pe cel de colonia, fiind al doilea oraş al Daciei, după Sarmizegetusa, cu acest rang. Napoca devine capi­tală a provinciei Dacia Porolissensis, unde îşi aveau sediul procuratores. Oraşul antic a fost distrus de Clujul feudal şi modern, aşa încît ruinele sale se reduc la crîmpeie de ziduri, ieşite la iveală cu ocazia diferitelor lucrări. Cu toate acestea au putut fi precizate ruinele zidului de incintă, ale forului, resturi din temple şi din alte edificii, porţiuni din trei necro­pole. Dintre materialele arheologice descoperite, cel epigrafic este cel mai de seama; s-au găsit şi vase, monede şi alte obiecte mărunte.
   În secolul al IV-lea Napoca a continuat să fie locuită de o populaţie romană şi creştină, cum o dovedesc monedele din această vreme şi inscripţia nr. 436.

TIR, L, 34, p. 83; Tudor, Oraşe, p. 222–230 şi passim.

436
Muzeul de istorie al Transilvaniei, inv. IN. 1. Altar funerar desco­perit în anul 1927, în Cluj-Napoca, str. Avram Iancu, nr. 30, în zona cimi­tirului roman. Altarul datează din secolul al III-lea, dar a fost transformat în cutie de sarcofag în secolul al IV-lea, cînd a fost aşezat cu inscripţia în jos. Cutia sarcofagului este ruptă în trei bucăţi, iar în momentul descoperirii mai avea în ea, cu toate că mormîntul fusese jefuit în epoca migraţiilor, 4 ace, unul de os, altul de argint şi două de bronz, care, după forma lor, sînt caracteristice secolului al IV-lea.
Dimensiuni: 1,52 x 0,90 x 0,83 m; înălţimea literelor: 0,06 m.
Secolele III–IV.

C. Daicoviciu, An. Com. Mon. Ist.–Cluj, 1929, p. 311 (fără foto); idem, AISC, 2, 1933–1935, p. 198, fig. 3 (foto) (idem, Dacica, Cluj, 1969, p. 510. 513–514, 518; idem, Mélanges Marouzeau, p. 120; idem, La Transilvanie dans l'anliquité, Bucarest, 1945, p. 234–235); I. I. Russu, St. teol., 10, 1958, p. 322–323, nr. 8, fig. 8 (desen, scurtă prezentare, bibl.); cf. A. Alföldy, Daci e Romani in Transilvania, Budapest, 1940, p. 62, fig. 1; K. Horedt, MBBM, 11, 1946, p. 13; O. Floca, Sargetia (Deva), 2, 1941, p. 11–12; Protase, Probl. continuităţii, p. 146, nr. 3, fig. 49–50 (desen).

     D(is) M(anibus)
  Cl(audius) Valentinus
  vix(it) annis XX
  Valeria Valenti-
5 na filio piissim(o)
  opto s(it) t(erra) l(evis).

"Zeilor Mani. Claudius Valentinus a trăit 20 ani. Valeria Valentina (a pus acest epitaf) fiului prea iubit; îţi urez să-ţi fie ţărîna uşoară".

   Inscripţia datează din secolul al III-lea, dar, după C. Daicoviciu, a fost "încreştinată" în secolul al IV-lea, prin aceea că în O din r. 5, (cuvîntul FILIO) a fost săpată o cruce, odată cu transformarea altarului funerar în cutie de sarcofag. Tot C. Daicoviciu vede în cele două semne din partea dreaptă, jos, a cercului (r. 6), literele AΩ.
   Caracterul creştin a fost contestat de A. Alföldy şi de Kurt Horedt.
Înapoi Sus