DOBROGEA - Pacuiul lui Soare - (com. Ostrov, jud. Constanta)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV – XIII DIN DOBROGEA

Păcuiul lui Soare
(com. Ostrov, jud. Constanţa)

   Fortăreaţă bizantină zidită pe o insulă a Dunării (cu acelaşi nume), imediat după anul 971 de către bizantini pentru a servi ca bază navală pentru flota dunăreană şi a întări, în special, apărarea oraşului Dorostolon (Durostorum), capitala themei Paradunavon (Paristrion). In decursul timpului cetatea a fost mîncată de apele Dunării şi astăzi se mai păstrează numai o cincime din ea. Zidul de incintă din piatră se mai păstrează pe latura de nord-est, pe o lungime de 42 m, iar pe latura de sud-est pe o lungime de 240 m. Cercetările arheologice au scos la iveală debarcaderul, unele turnuri şi porţi, edificii, monede, vase ceramice, sigilii, cruci, obiecte de podoabă, de harnaşament etc. Între anii 976–1001 cetatea intră în zona de influenţă a ţarului bulgar Samuel, ceea ce face să scadă importanţa ei strategică. După reinstaurarea stăpînirii bizantine în 1003 viaţa renaşte aici, dar importanţa ei militară rezidă nu în port, ci în tăria zidurilor. În tot cursul secolului al XI-lea la Păcuiul lui Soare se va desfăşura o intensă vieţuire, care va dura, cu o întrerupere în secolul al XII-lea, pînă spre jumătatea secolului al XV-lea, cînd, odată cu ocuparea Dobrogei de către turci, şi cetatea Păcuiul lui Soare va fi părăsită. În secolele XIII–XV viaţa capătă un pronunţat caracter urban, cetatea devenind un important centru comercial, în care se făceau schimburile între bizantini şi populaţiile de peste Dunăre. Coroborînd datele izvoarelor literare cu cele arheologice, P. Diaconu încearcă să localizeze aici Vicina.

P. Diaconu, Cetatea bizantină din insula Păcuiul lui Soare, BMI, 1, 1971, p. 3–20; idem, Despre localizarea Vicinei, Pontica, 3, 1970, p. 275–295; Petre Diaconu, Dumitru Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. Cetatea bizantină, I, Bucureşti, 1972.

179
MNA. Pond (deneral) din sticlă, de forma unei monede, descoperit pe plaja de nord-est a insulei Păcuiul lui Soare. O faţă este plată, iar cealaltă poartă o monogramă în relief, executată prin turnare. Este puţin ştirbit, lucru care i-a luat din greutatea iniţială.
Diametrul: 0,024 m, grosimea: 0,005 m; greutatea: 4,19 g.
Secolul al VI-lea.

P. Diaconu, SCIV, 12, 1961, p. 403–405, fig. 1 (foto); N. Bănescu şi V. Laurent, BZ, 55, 1962, p. 420–421; Cultura bizantină, p. 291–292, nr. 448.

Παὑλου?

P. Diaconu: Πάππος; Laurent: Παύλου; N. Bănescu: ὕπατος.

Deneralul servea la verificarea monedelor de aur (solidi). Iniţial el trebuie să fi avut greutatea de 4,53 g. După tipul său, el s-ar putea încadra în grupa C. După clasificarea făcută de G. Schlumberger (RÉG, 8, 1895, p. 61). Prezenţa deneralului la Păcuiul lui Soare indică faptul că aici se făceau importante schimburi comerciale, poate cu lumea din cîmpia munteană. Un alt deneral din sticlă, din secolul al VI-lea, a fost descoperit la Sucidava în Oltenia (v. nr. 302).

180
MNA. Fragment ceramic, probabil dintr-o amforă, cu un sgraffito; înăl­ţimea: 0,063 m.
Secolele X–XI ?

P. Diaconu, Dacia, N. S., 5, 1961, p. 495 fig. 7,7 (desen).

A treia literă ar putea fi un Σ inversat sau un M. Literele reprezintă, probabil, un exerciţiu de scris.

181
MNA. Ştampilă din bronz descoperită în campania de săpături a anului 1971 în nivelul feudal databil la mijlocul secolului al XI-lea. Ştampila este realizată dintr-o plăcuţă de bronz, de formă lunguiaţă, cu marginea relie­fată (de 0,005 m), avînd unul din capete în formă de triunghi, de care se leagă două toarte, iar celălalt capăt e rotunjit. Pe spatele plăcuţei este o tortiţă înaltă de 0,006 m. La cele două capete ale plăcuţei este cîte un orificiu; unul din orificii coincide cu interiorul uneia din litere. Piesa a fost realizată prin turnare, cu ajutorul unui tipar, şi are forma unei amfore.
Lungimea: 0,04 m; lăţimea în zona celor două toarte: 0,02 m.
Secolul al XI-lea.

Silvia Baraschi, O ştampilă de bronz de la Păcuiul lui Soare, SCIVA, 24, 1973, p. 541–544, fig. 1–2 (desen şi foto).

Λέο[ν]

Silvia Baraschi citeşte ΓΕΟ, formă prescurtată a numelui ΓΕΩΡΓΙΟΣ, deşi se gîndeşte şi la ΛΕΟΝ.
   Ο pentru Ω e des întîlnit în inscripţii (v. nr. 32, 37, 38, 44, 51, 181 etc.). Leon este probabil numele unui meşter olar. Aceeaşi ştampilă apare şi în Uniunea Sovietică (cf. MIA, 63, p. 316, fig. 170,1 şi SA, 15, p. 336, fig. 7,1) şi la Dinogetia, cf. Dinogetia, I, p. 263, fig. 161,13. Ştampila a servit la înscrierea amforelor, care se confecţionau într-un atelier cera­mic la Păcuiul lui Soare. Ea reprezintă o indicaţie indirectă a unei pro­ducţii locale ceramice în secolul al XI-lea.

182
MNA. Fragment de amforă descoperit cu ocazia săpăturilor din anul 1958; poartă o inscripţie ştampilată.
Secolul al XI-lea.

P. Diaconu, Materiale, VII, 1959, p. 603–604, fig. 5,2 (desen) (idem, Dacia, N.S., 5, 1961, p. 497, fig. 9,2 (foto); idem, BOR, 80, 1963, p. 555, 556, fig. 4,2 (desen); Silvia Baraschi, SCIV, 24, 1973, p. 542, fig. 3 a (foto));

Ζοή
"Viaţă" ?

Citirea inscripţiei nu este încercată decît de P. Diaconu în BOR: «al doilea fragment de amforă e prevăzut cu un "cartuş", înăuntrul căruia e realizat prin ştampilare cuvmtul Ζοή. Litera Z este înlocuită printr-o cruce».

183
MNA. Fragment de amforă cu un sgraffito, după care pare să urmeze o cruce.
Secolul al XI-lea.

P. Diaconu, Dacia, N.S., 0,1961, p. 497, fig. 9,4 (foto).

N Ạ †

184
Fragmente de olane de diverse mărimi avînd în relief litera K.
Dimensiuni aproximative: 0,30 x 0,24 x 0,02 m.
Sfîrşitul secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea.

P. Diaconu, Materiale, VIII, 1962, p. 719, fig. 8,2 (foto); SCIV, 10, 1969, p. 491–497, fig. 1,3 (desen).

Κ

Litera K ar putea indica numele proprietarului de cărămidărie. Asemenea olane s-au descoperit la Dinogetia, Capidava, Noviodunum, Slava Rusă, în Bulgaria şi la Chersones. După indicaţiile date de P. Diaconu, unele dintre olane ar mai purta şi alte litere, ca de exemplu P (în poziţie normală sau inversată), B şi Δ, dar acestea sînt inedite.

185
MIRSR, inv. nr. 18453. Cruce relicvar din bronz descoperită în anul 1968. Are inscripţii pe ambele feţe (a, b). Pe o faţă are ca decor ramura de palmier incizată de cîte două ori la fiecare capăt al braţului lung, iar pe capetele braţelor scurte chrismonul repetat de cîte două ori.
Dimensiuni: 0,093 x 0,048; înălţimea literelor: 0,0010–0,0011 m.
Secolul al XIII-lea.

P. Diaconu, Pontica, 3, 1970, p. 292, fig. 4, a–b (foto), fără lectura inscripţiei.

a
       I
    C    
NHKA
       X
       C
᾽Ι(ησοῦ)ς Χ(ριστὸ)ς νηκᾷ.
"Iisus Hristos învinge!".

    

P. Diaconu (informaţie orală) citeşte:




                          
b    Θεοτόκε, βοήθι.
   "Născătoare de Dumnezeu, ajută !".
Lectura este nesigură.

186
MIRSR, inv. nr. 18466. Cruce relicvar din bronz descoperită în anul 1969. Pe o faţă are reprezentat pe Iisus Cristos, cu păr lung şi barbă, răstignit, iar la capetele braţului scurt al crucii două figuri umane, desigur Maica Domnului şi apostolul Ioan. De o parte şi de alta a capătului de sus al crucii sînt reprezentate soarele şi luna.
Dimensiuni: înălţimea 0,078 m; lăţimea: 0,058 m; grosimea: 0,05 m; înălţimea literelor: 0,004 m.
Secolul al XIII-lea.

P. Diaconu, Pontica, 3, 1970, p. 291, 293, fig. 5,1 (foto); idem, BMI, l, 1971, p. 18, fig. 14 (folo); cf. Ghenuţă Coman, Memoria Antiquitatis, 3, 1971, p. 490, fig. 7,10 (desen); idem, Danubius, 5, 1971, p. 80, fig. 6,14 (desen).

᾽Ι(ησοῦ)ς Χ(ριστὸ)ς νηκᾷ.
"Iisus Hristos învinge!".
Înapoi Sus