INSCRIPTII GRECESTI si LATINE DIN SEC. IV–XIII DIN OLTENIA – SUCIDAVA – (com. Celei, azi un cartier al oraşului Corabia, jud. Olt)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV–XIII DIN DOBROGEA

SUCIDAVA
( com. Celei, azi un cartier al oraşului Corabia, jud. Olt)



Cetate romană şi romano-bizantină dezvoltată peste o aşezare geto-dacică, de unde a moştenit şi numele. Etimologic, numele indică, aşezarea (dava) suci-lor (un trib dacic). Sucidava este plasată în faţa importantului oraş Oescus (Ghighi, în R. P. Bulgaria), care a fost sediul legiunii V Macedonica şi chiar capitală de provincie. La Sucidava se întîlneau mai multe drumuri importante comerciale: cel de pe valea Oltului, cel din cîmpia romanăţeană cu direcţia Romula, ca şi cel de pe malul stîng al Dunării. Legătura comercială cu sudul, spre Balcani, se făcea pe valea rîului Isker. Această poziţie geografică favorabilă comer­ţului, ca şi bogatul şi întinsul teritoriu rural din cîmpia olteană au favo­rizat Sucidavei o viaţă economică şi culturală prosperă. Importanţa economică şi militară a Sucidavei reiese şi din aceea că împăratul Constantin cel Mare a construit aici un pod peste Dunăre.
   După părăsirea Daciei de către Aurelian, Sucidava a devenit un important cap de pod, unde au fost cantonate numeroase trupe. Not. Dign., Or., XLII, 39, ne informează că la Sucidava îşi avea sediul un praefectus legionis quintae Macedonicae, iar cărămizi cu stampilă descoperite în săpături confirmă această ştire, pomenind numele unor unităţi militare aparţinînd acestei legiuni (v. nr. 279–286). Alte cărămizi ştampilate ne fac cunoscute trupe venite din multe fortăreţe ale Daciei Ripensis, din care Sucidava făcea parte din punct de vedere administrativ şi militar (v. nr. 287–299).
   Cetatea a cunoscut o epocă de pace şi prosperitate relativă în secolul al IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea, pînă cînd a fost distrusă de hunii lui Attila, poate prin anii 442–447. Sucidava a fost apoi refăcută în timpul împăraţilor Iustin I şi Iustinian (Procopius, De aedif., IV, 6, 32-35).
   Cercetările arheologice ample, efectuate aproape 40 de ani, au scos la lumină importante vestigii, zidul de incintă cu turnuri, edificii din secolele 5–6, între care o bazilică creştină, prima descoperită pînă acum în Dacia, monede, inscripţii, vase, amfore cu inscripţii, obiecte de podoabă, oglinzi cu rama de plumb etc. Amforele cu inscripţie, atît de numeroase, sînt o dovadă a activităţii economice intense, desfăşurate aici. Sucidava a fost, alături de Drubeta, cea mai importantă cetate romano-bizantină din stînga Dunării, pe teritoriul fostei provincii Dacia Inferior.

D. Tudor, Sucidava, Bucureşti, 1966; idem, OR3, passim; idem, Sucidava. Une cité daco-romaine et byzantine en Dacie, Bruxelles, 1965 (col. Latomus); idem, Sucidava, 1974.


277
MIRSR, inv. nr. 18778 (fostă la MNA, L, 685). Lespede de calcar, în formă de tabula ansata, descoperită în anul 1906, în ruinele cetăţii. Margi­nea din stînga e ruptă, mai ales în colţul din stînga sus. În ansa din dreapta, păstrată complet, se observă un mic disc, iniţial poate o rozetă, acum tocită. În colţurile din exteriorul anselor se află rozete.
Dimensiuni: 0,53 x 0,85 x 0,14 m; înălţimea literelor: 0,045–0,057 m.
Secolele III–IV.

Gr. Tocilescu, Monumente ep. şi sc., p. 636; Pârvan, Dacia Malvensis, p. 61–63, nr. 27, fig. 12 (desen), pl. VII, fig. 2 (foto) (idem, AA, 1913, col. 385–389, nr. 27; AÉ, 1914, p. 478, nr. 122); D. Tudor, RIR, 11–12, 1941–1942, p. 138, n. 3 (idem, OR2, p. 173–174, p. 401, nr. 143, fig. 41 (desen); idem, OR3, p. 209–211, 400, 507, nr. 189, 559, fig. 55 (foto)); Gr. Florescu, SCIV, 9, 1958, p. 337–342, fig. 1 (foto); cf. C. Daicoviciu, AISC, 4, 1941–1943, p. 291 şi urm.; I. I. Russu, "Muzeul Bruckenthal. Studii şi comunicări", 12. Istorie–Arheologie, Sibiu, 1965, p. 51, nr. la; Tudor, Sucidava, 1974, fig. 41 (foto).

   Deae Nemesi
   pro salute Aug(ustorum duorum)
   curial(es) territ(orii) Σuc(idavensis)
   templum a solo

5  restituerunt
"Zeiţei Nemesis, pentru sănătatea celor doi auguşti, curialii terito­riului cetăţii Sucidava au refăcut templul din temelii".

Inscripţia este singurul document epigrafic care pomeneşte numele cetăţii Sucidava. Data inscripţiei a fost diferit stabilită de învăţaţi. Tocilescu o plasa , "într-o vreme tîrzie", V. Pârvan "în nici un caz mai tîrziu de mijlocul secolului al III-lea", C. Daicoviciu, luînd în considerare faptul că se menţionează curiales, socoate că nu poate fi înainte de anul 250 şi propune perioada dintre 253–259, identificînd pe cei doi împăraţi cu Valerian şi Gallienus. D. Tudor datează inscripţia în secolul al IV-lea; ţinînd seama de caracterele paleografice, mai ales de modul cum e săpată litera G, el apropie inscripţia de cea de la Tropaeum, din anii 316–317 (v. nr. 170) şi de cea de la Salsovia (nr. 271), ambele datate precis la începutul secolului al IV-lea. În plus, bazat pe Salvian, De gub. Dei, V, 4, şi pe o altă inscripţie (RA, 1906, p. 381, nr. 3) susţine că acei curiales apar numai în secolele IV–V (curiales vicorum, cum îi socoteşte el).
   Territorium Sucidavense ar fi format o unitate politică autonomă cu caracter cvasimunicipal, în care intrau numeroase sate, vici sau pagi. Acesta era administrat de un consiliu (ordo) cu reprezentanţi (curiales) trimişi la Sucidava din toate centrele rurale. În fruntea acestui consiliu stătea comandantul garnizoanei militare din cetate. Deşi a fost un impor­tant centru urban, Sucidava ar fi rămas din punct de vedere juridico-administrativ un vicus sau pagus. Această formă de organizare ar fi fost determinată de bogăţia agricolă a regiunii, care trebuia să asigure cereale pentru armată.
   Gr. Florescu respinge datarea lui D. Tudor şi susţine ipoteza lui Pârvan (înainte de mijlocul secolului al III-lea), precizînd că cei doi auguşti, pomeniţi în inscripţie, ar fi cei doi Philippi (246–249), cînd au domnit împreună. Curiales apar, sporadic, după Gr. Plorescu, încă din secolul al III-lea, iar în secolul al IV-lea ei sînt menţionaţi frecvent.
   Argumente peremptorii pentru o datare sau alta, din cele propuse, nu există. O plasare a documentului în secolul al IV-lea se izbeşte mai întîi de dificultatea identificării celor doi Augusti, apoi de faptul că în această vreme de mentalitate creştină ar fi fost greu de refăcut un templu păgîn. Caracterele paleografice, invocate de D. Tudor, se pot întîlni şi în alte inscripţii mai vechi (chiar din vremea Severilor).
   Folosirea lui Σ în loc de S, în r. 3, arată fie influenţa greacă, fie redarea unui sunet tracic, greu de transcris în latineşte; Pârvan, op. cit., p. 63: "Cît priveşte Σucidavense, cu Σ, în loc de S, cf. CIL, III, 14413, vicus iliamus (din Ortos, la vest de Oescus) şi cele arătate de mine în Cetatea Tropaeum, Bucureşti, 1912, p. 31 sq., unde am exprimat părerea că Σ trebuie să corespundă cu un traco-dacic S, care nu se putea reda cu latinescul S".


278
Muzeul Corabia. Coloană de calcar, găsită în anul 1913, de un ţăran, la nordul satului Celei, în marginea drumului roman cu direcţia Sucidava-Romula. Faţa scrisă este foarte deteriorată, mai ales pe latura dreaptă.
Dimensiuni: 1,60 x 0,41 m; înălţimea literelor: 0,05 m.
Anul 328.

D. Tudor, AO, 17, 1938, p. 19 şi urm. (AÉ, 1939, p. 242, nr. 19); D. Tudor, Ein konstantinischer Meilenstein in Dazien, în Serta Hoffileriana, Zagreb, 1940, p. 241–247 (comen­tariu, foto, desen) (idem, OR2, p. 401, nr. 142; idem, OR3, p. 506, nr. 188; idem, Podurile romane de la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 185–187, fig. 49 (foto);: idem, Sucidava, 1974, p. 123–126, fig. 66 (foto)); cf. Enßlin, Klio, 35, 1942, 1–2, p. 170.


Imp(eratori) [D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Val(erio) Con-]
stant[ino Aug(usto) et]
C[a]es(ari)b(us) no[stris] (duobus)
        M(iile) p(assuum) I

3. Enßlin: C[a]ess(aribus) b(eatissimis) no[b(ilissimis)]

"Stăpînului nostru Flavius Valerius Constantin augustul şi celor doi cezari. O mie de paşi".

Miliarul e foarte important pentru că atestă refacerea drumului între Sucidava şi Romula, după recucerirea Daciei de către Constantin cel Mare. Această refacere a avut loc probabil în anul 328, după ce a fost construit şi podul. Cei doi cezari sînt Constantinus Iunior, cezar din 317, şi fratele său Constantius, cu acelaşi titlu din 324 e.n. Amîndoi au participat activ la Dunăre la opera de refacere şi de cuceriri ale tatălui lor. Miliarul a fost găsit in situ (în locul în care a fost pus în antichitate) şi în felul acesta distanţa de 1000 de paşi (= 1479 m) corespunde cu depăr­tarea de la capătul podului şi locul descoperirii. Probabil că acest stup miliar a fost primul dintre cei puşi pe marginea drumului spre Romula.


279
Cărămidă cu ştampilă găsită în ruinele cetăţii.
   Perioada: după părăsirea Daciei şi pînă la reformele militare ale lui Diodetian şi Constantin cel Mare.

CIL, III, 8066 b; D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 112, nr. 3 (idem, OR2, p. 85, nr. 268; idem, SCIV, 11, 1960, p. 337, nr. 1; idem, OR3, p. 99, 341; idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5, 1 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 74, fig. 25,1).

L(egio) V M(acedonica)

"Legiunea a V-a Macedonica".

Cărămizi şi ţigle ştampilate de acest fel, descoperite la Sucidava, au scriere normală sau inversată şi aparţin la două epoci: 1. din timpul războaielor cu dacii; 2. după evacuarea provinciei. D. Tudor consideră că acele ştampile scrise neregulat datează sigur din perioada posterioară lui Aurelian. Totodată lipsa toponimicului ca loc de garnizoană ar fi o dovadă că ştampilele datează din perioada anterioară reformelor militare ale lui biocletian. În Dacia, 11–12, 1935–1936, p. 412, nr. 3, fig. 16 c, D. Tudor publică un fragment de cărămidă care pare să aibă aceeaşi ştampilă ca cea din CIL, III.


280
MNA, III, 921, Muzeul din Corabia şi colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Mai multe ţigle cu ştampilă descoperite în mod întîmplător sau cu prilejul săpăturilor efectuate de D. Tudor în anul 1936 (cf. Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 414) şi 1937–1940 (Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 37, nr. 9). Scriere inversă cu litere înalte de 0,024–0,035 m.
   Perioada: după părăsirea Daciei pînă la reformele militare ale lui Diodetian şi Constantin cel Mare.

D. Tudor, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 377, nr. 9, fig. 11 c (desen al unei ştampile întregi) (AÉ, 1939, nr. 95); D. Tudor, RIR, 10, 1940, p. 223 (idem, OR2, p. 405, nr. 166, fig. 19 (desen); idem, Dacoromania, I, 1973, p. 157, fig. 5,2 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 74, fig. 25,2 (desen)).

L(egionis) V M (acedonicae) co(ho)rs III

"Cohorta a III-a a legiunii a V-a Macedonica".

Cărămizile cu ştampila cohortei a treia sînt foarte numeroase, fie că ele au indicaţia legiunii, ca în inscripţia noastră, fie fără ea; cf. nr. 281, 282.


281
MNA, III, 1056, Muzeul Corabia şi colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Numeroase ţigle şi cărămizi cu ştampilă, descoperite în săpături sau în mod întîmplător. Scriere inversă, înălţimea literelor la una din cele publi­cate de D. Tudor: 0,02.
   Perioada: după părăsirea Daciei şi pînă la reformele militare ale lui Diocletian şi Constantin cel Mare.

Pârvan, Dacia Malvensis, p. 63–64, nr. 29, fig. 13 (desen) (AA, 1913, p. 390, nr. 9); D. Tudor, Dacia. 5–6, 1935–1936, p. 414–415, nr. 8, fig. 16 h (AÉ, 1939, p. 263, nr. 95; D. Tudor, OR2, p. 405, nr. 167; idem, SCIV, 11, 1960, p. 337, nr. 4; idem, OR3, p. 511, nr. 221, fig. 23,2 (desen); idem, Dacia, 7–8, 1937–1938, p. 378, n. 7; idem, Dacoromania, 1973, p. 157, fig. 5,4 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 74, fig. 25,4 (desen)).

Co(ho)rs III

"Cohorta a III-a".

Cohorta a III-a făcea parte din legiunea V Macedonica, cf. nr. 280, 282.
   Cezar Boliac a publicat (Raport către Ministerul Instrucţiunii, în Monitorul oficial, 18969, nr. 222–224 = Al. Odobeseu, Antichităţile jud. Romanaţi, Bucureşti, 1877, p. 73) o cărămidă ştampilată din colecţia sa, cu lectura Coh. III Brittonum. Locul de găsire al cărămizii era dat Celeiul. Lectura aceasta a cărămizii a fost preluată de Otto Hirschfeld, Sitzungsber. d. Wiener Akad. vol. 77, p. 414 şi Ephem. epigr., II, n. 469 şi în CIL, III, 8074, 12 a–b, precum şi de alţii după aceea. Citirea lui Boliac a fost însă eronată şi trebuie să fi fost vorba de CORS III (= co(no)rs III). Cohors III Brittonum este atestată numai la Drubeta, în timpul împă­ratului Traian; cf. D. Tudor, Dacia, 5–6,1935–1936, p. 414–415; idem, OR3, p. 349–350.


282
Cărămidă cu ştampilă descoperită în ruinele cetăţii cu ocazia săpăturilor din anul 1958. Pînă acum există un singur fragment de acest fel.
   Perioada: după părăsirea Daciei şi pînă la reformele militare ale lui Diocletian şi Constantin cel Mare.

D. Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 337, 356, nr. 5, fig. 3,1 (desen) (idem, OR3, p. 100, 512, nr. 224, fig. 23,18 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5,5 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 74, fig. 25,5 (desen)).

[L(egions) V] M(acedonicae) p(rae)p(ositus) c(ohortis) III
"Praepositus cohortei a treia din legiunea V Macedonica".

În OR3, p. 100, D. Tudor reproduce lectura de mai sus, pentru ca în aceeaşi lucrare, la p. 512, nr. 224, fig. 23,18, să citească:[l(egionis) V] M (acedonicae) P(iae) C(onstantis) C(ohors) III, deşi desenul reprodus are clar literele MPPCIII. Lectura dată de D. Tudor ştampilei nu este sigură; un praepositus de cohortă nu este pînă acum atestat. Tudor explică această lectură printr-un pasaj din Vegetius, II, 12, potrivit căruia împăratul putea dispune ca o cohortă să fie condusă ori de un tribunus, ori de un praepositus ("reliquae cohortes, prout principi placuisset, a tribunis vel a praepositis regebantur"); cf. Enßlin, RE, Suppl. VIII, 1956, col. 539–567.


283
MNA. Cinci fragmente de cărămidă, descoperite în săpături, purtînd ştampila aceleiaşi cohorte, în două variante (a, b).
   Perioada: după părăsirea Daciei şi pînă la reformele militare ale lui Diocletian şi Constantin cel Mare.

D. Tudor, Materiale, I, p. 706–710, nr. 1, fig. 10, a (desen) (idem, OR2, p. 405, nr. 168, fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 337, nr. 6, fig. 3,5–6 (desen); idem, OR3, p. 511, nr. 222, fig. 23–27 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5,3 (desen); idem, Sucidaua, 1974, p. 74, fig. 25,3 (desen)).

a  L(egionis) V M(acedonicae) c(ohors) IIII

b  Leg(ionis) V M(acedonicae) c(ohors) IIII

"Cohorta a patra din legiunea V Macedonica".

a) Desenul publicat de D. Tudor este fragmentar; în lacună ar fi putut fi numai Lsau chiar LEG şi în acest ultim caz ar fi vorba de o singură variantă. Poate însă ca între fragmentele de care vorbeşte Tudor în SCIV, 11, să fie vreunul păstrat întreg, în prima variantă. Pe unele ştampile se află deasupra unor litere liniuţe orizontale, ca semn de pre­scurtare.
   În OR2 şi OR3 D. Tudor dă textul inscripţiei fără literele L din varianta a şi LEG din varianta b


284
MNA, III, 922, 923, 1062. Numeroase cărămizi şi ţigle cu ştampilă desco­perite în ruinele cetăţii. Una din cărămizi, descoperită în săpăturile efec­tuate de D. Tudor, are următoarele dimensiuni: 0,30 x 0,27 x 0,06 m; ştampila: 0,135 x 0,035 m; înălţimea literelor: 0,03 m.
Sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

CIL, III, 8068, a–b = 6241 (Tocilescu, Monumente ep. şi sc., p. 335, nr. 48 (desen); ILS, 9111); D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 412, nr. 1, fig. 16,1 (desen) (AÉ, 1939, nr. 90; D. Tudor, OR2, p. 85, 268; idem, SCIV, 11, 1960, p. 337, nr. 2; idem. OR2, p. 99, 341; idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5,6 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,6 (desen)).

L(egio) V M(acedonica) Oes(co)

Mommsen, CIL, III, 6241, Otto Hirschfeld, Epigraphische Nachlese zum Corpus inscriptionum latinanum, p. 51 şi Ephem. epigr., 2, nr. 462, CIL, III, 8068: Moes(iaca).

"Legiunea V Macedonica cu sediul la Oescus".

Indicarea locului de garnizoană datează ştampila în perioada de după reformele lui Diocletian.
   Legiunea V Macedonica a fost mutată de la Potaisa la Oescus de către împăratul Aurelian, după părăsirea Daciei traiane, odată cu crearea noii provincii Dacia Ripensis. Not. dign., Or., XLII, 39, ne informează că la Sucidava îşi avea sediul un prefect al legiunii V Maeedonica, ceea ce însemnează că o parte din armată a fost detaşată aici. Toponimul Sucidava lipseşte de pe ştampilă şi se indică acela al garnizoanei de origine, Oescus, fiind vorba de două localităţi apropiate şi de apartenenţa la aceeaşi legiune. Trebuie precizat însă că nu totdeauna numele unei unităţi militare pe o ştampilă arăta staţionarea ei în acea localitate, ci doar cola­borarea ei la opera de construcţie prin producerea şi livrarea de cărămizi sau ţigle (v. nr. 246). În cazul nostru însă, avînd în vedere datele din Not. dign. şi apropierea dintre cele două cetăţi, se impune cantonarea unor unităţi din legiunea V Macedonica la Sucidava.


285
Colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Fragment de ţiglă cu stampilă, desco­perit în aşezarea civilă, în anul 1936. Scriere inversă şi neîngrijită.
Dimensiunile ştampilei: 0.1,5 x 0,05 m; înălţimea literelor: 0,04 m; O este mai mic.
Începutul secolului al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936 p. 414, nr. 7, fig., 16 g (desen) (AÉ, 1939, p. 262, nr. 94; D. Tudor, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 378–379; idem, Materiale, I, p. 710, n. 22; idem, OR2, p. 86, 355, 405–406, nr. 169; idem, SCIV, 11, 1960, p. 337, nr. 7, fig. 3,4 (desen); idem, OR3, p. 512, nr. 223, fig. 23,31 (desen); idem, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 161, n. 2; idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5,10 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75).

[Le]g(io) V M(acedonica) s(ub) c(ura) Ro[m(uli?)]
"Legiunea V Macedonica sub comanda lui Romulus".

Romulus poate fi şef de atelier ceramic, dar şi un ofiţer, comandant de unitate, adică avea funcţie dublă, cum se întîlneşte uneori la frontiera dunăreană, în Moesia Prima (Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 355). Influenţat de lectura dată unei ştampile asemănătoare (LEGV MSCRO), publicată de Pârvan ca provenind de la Romula (Dacia Malvensis, p. 22, nr. 26 = AA, 1913, col. 383, nr. 26 = AÉ, 1914, nr. 121), cu lectura: Leg(io) V M(acedonica) s(chola) c(ivium) Ro[m(anorum)] , D. Tudor a adoptat (în Dacia, 5–6, 1935–1936) această lectură pentru cărămida de la Celei, pentru ca apoi, în Dacia, 7–8, 1937–1940 să propună alte două: a): leg(io) V M(acedonica) Scro. . . (considerînd ultimul cuvînt ca toponim, garnizoană pentru legiune sau o unitate a ei); b): leg(io) V M(acedonica) S(ucidava) c(oho)r[s III]. În Materiale, I, 1959, p. 710, n. 22, renunţă la ea şi propune pe cea adoptată şi de noi.
   D. Tudor se îndoieşte, pe bună dreptate, de provenienţa cărămizii, publicate de Pârvan, de la Romula, intrată în colecţiile MNA, dar fără să aibă indicaţii exacte asupra condiţiilor descoperirii şi de aceea socoate că ea a fost găsită la Sucidava. Cu toate acestea în OR2, p. 396, nr. 101 şi OR3, p. 499, nr. 114, o trece în categoria inscripţiilor de la Romula. El a rectificat însă lectura (OR2, p. 86 şi SCIV), atît la fragmentul provenind sigur de la Sucidava, cît şi la cel publicat de V. Pârvan.


286
Colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Fragment de ţiglă descoperit în anul 1936, în aşezarea civilă. Alte fragmente au fost descoperite cu ocazia săpătu­rilor din cetate în anii 1937, 1940 (Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 378 n. 1).
Dimensiunile fragmentului: 0,30 x 0,28 x 0,015 m; dimensiunile ştam­pilei: 0,12 x 0,03 m; înălţimea literelor: 0,02 m.
Începutul secolului al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 113, nr. 4, fig. 16 d (desen); idem, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 378 (AÉ, 1939, nr. 91; D. Tudor, OR2, p. 406, nr. 170; idem, SCIV, 11, 1960, p. 337–338, nr. 8, fig. 2,4 (desen); idem, OR3, p. 512, nr. 225, fig. 23,4 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157–158, fig. 5 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,7 (desen)).

L(egio) V M(acedonica) Var(inia)
"(Detaşament din) legiunea V Macedonica, cantonat la Varinia".

Localitatea Varinia e menţionată de mai multe ştampile (v. nr. 289–291) şi de unele izvoare antice, cu variaţii de nume: Itin. Ant., 220, 3 (ed. Cuntz, p. 32) = Varina; Not. dign., Or., XLII, 13,18: Varina, Variniana; Procopius, De aedif. IV, 6: Βαρίανα; Geograful din Ravenna, ed. Schnetz, p. 50, nr. 10: Vico Vapeni; într-un edict al lui Diocletian din 13 oct. 294 (Cod. Iust,, II, 3,26; VIII, 38,9): Varianae. D. Tudor consideră că numele corect este Varinia, fiindcă aşa apare pe ştampilele de pe cărămizi şi ţigle. Varinia este de localizat, probabil, la Lescoveţ, r. Orjahovo, R. P. Bulgaria; cf. D. Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 349.
   Fără să explice de ce, Hoffmann, Bewegungsheer, II, cap. VII, n. 434, citeşte Varina.


287
MNA. Două fragmente de ţiglă, descoperite în stratul de incendiu hunic, în preajma turnului C, de pe latura de nord a incintei. Scriere inversă.
Dimensiunile ştampilei: 0,130 x 0,28 m; înălţimea literelor: 0,022–– 0,025 m.
Începutul secolului al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 11–12, p. 159–160, nr. 1, fig. 16,1,2 (desen) (idem, OR2, p. 409, nr. 205. fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960 p. 340, nr. 14; idem, OR3, p. 515, nr. 264, fig.23,13 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157, fig. 5,8 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,8 (desen)).

Le(gio) XIII G(emina) P(ontibu)s

D. Tudor, Dacia, 11–12, p. 160 . . . . P(onte)s

"(Detaşament al) legiunii XIII Gemina cu sediul la Pontes".

Legiunea a XIII-a Gemina avea o prefectură la Pontes. De aici un deta­şament a contribuit la refacerea cetăţii Sucidava, oferind în acest scop cărămidă şi ţiglă, pe care şi-a înscris numele; cf. nr. 403.


288
MNA. Fragment de cărămidă cu ştampilă; rupt în toate părţile.
Înălţimea literelor: 0,010–0,013 m.
Începutul secolului al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 161, nr. 3, fig. 18,6 (desen); idem, Mate­riale, I, p. 710, n. 22 (idem, OR2, p. 409, nr. 206, fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 339, nr. 13, fig. 2,12 (desen); OR3, p. 516, nr. 265 (cu indicaţia greşită a figurii); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 157–158, fig. 5,9 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,9 (desen)).

L(egio) VII Cl(audia) s(ub) c(ura) . . .

Tudor, în Dacia, 11–12, socoate ultimele două litere SC ca indicînd un toponim; în Materiale, I, propune lectura adoptată şi de noi.

"Legiunea VII Claudia cu grija . . . .".

S(ub) c(ura) se referă la cel care a condus lucrările la cărămidărie, al cărui nume a căzut în lacună.
   Bazat pe asemănările paleografice, D. Tudor, SCIV, p. 399, n. 3, a legat ştampila descoperită la Sucidava de o alta din Moesia Prima, publicată de A. von Premerstein, şi Vulič, JÖAI, 7, 1903, Beibl., p. 54, nr. 74–75, care are următorul text: l(egio) VII Cl(audia) s(ub) c(ura) Victorini p(rae)p(ositi).
   Cărămida de la Celei este pînă acum singura dovadă că la Sucidava a activat cîndva un detaşament al legiunii VII Claudia (cf. nr. 423, 427, 428).


288 A
MNA., III, 1071. Fragment dintr-o mare ţiglă (Dacia, 11–12 p 164) sau cărămidă (OR2, OR3, SCIV, 11, 1960, p. 340), descoperit în săpă­turile lui Gr. Tocilescu.
Dimensiunile ţiglei (cărămizii?): 0,31 x 0,28 x 0,04 m; ştampila: 072 x X 0,032 m; înălţimea literelor: 0,020 x 0,025 m (non vidi).
Începutul secolului al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 164–165, nr. 17, fig. 18,4 (desen) (idem, OR1, p. 357, nr. 247; idem, OR2, p. 407, nr. 184, fig. 20 (desen); idem SCIV, 11, 1960 p. 340, nr. 15, fig. 2,15 (desen), p. 353; idem, OR3, p. 513, nr. 241, fig. 23,15 (desen): idem, Dacoromania, I, 1973, p. 158, fig. 3,11 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75 fig. 25,11 (desen)).

Eq(uites) n(umeri) C(onstantianorum)

Lectura dată de D. Tudor, reprodusă şi de noi, nu este sigură. Bazat numai pe un desen al cărămizii, executat de P. Polonic, D. Tudor a propus în OR1, p. 357, nr. 243, o primă citire: eq(uites) Aug(usti). După descoperirea ştampilei a dat lectura preluată şi de noi. Numerus ar fi, după acelaşi autor, folosit pentru cuneus, cu scopul de a se evita pleonasmul: equites = cunei. Equites atestaţi la Sucidava ar fi o vexilaţie din cuneus equitum Constantianorum, cu sediul în castelul Utus (Not. Dign., Or., XLII, 21); cf. nr. 293 şi Hoffmann, Bewegungsheer, p. 249 şi n. 434.


289
MNA, III, 924, 925, 926, 927, 928, 1058, 5982, 5983, Muzeul Corabia, colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Peste o sută de cărămizi întregi sau fragmentare, descoperite în săpături sau în mod întîmplător.
Dimensiuni: 0,30 x 0,27 x 0,06 m; ştampila: 0,105 x 0,022 m; înăl­ţimea literelor: 0,02 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

Tocilescu, Monumente ep. şi sc., p. 362, nr. 63; D. Tudor, AO, 15, 1936 p. 108, nr 2, (desen); idem, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 413, nr. 5 fig. 16 e; idem 7–8, 1937–1940, p. 378 (AÉ, 1939, nr. 92); D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947 p. 162, fig 21, 10 (desen) (idem, OR2, p. 406, nr. 171, fig. 19 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 338, nr. 9; idem, OR3, p. 512, nr. 226, fig. 23,5 (desen); idem, Dacoromania, I, 1973 p. 158, fig. 5,12 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 5,12 (desen)).

Varinia

Ştampila indică numele de reşedinţă al unei unităţi militare, aparţinînd de legiunea V Macedonica, care a colaborat prin fabricare de cărămizi la reconstrucţia cetăţii Sucidava (v. nr. 286, 289 A, 290, 291).


289 A
MNA, III, 929, 5984, Muzeul Corabia şi Colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Numeroase fragmente de ţiglă, descoperite în săpături sau în mod întîmplător, purtînd ştampile în trei variante (a, b, c). Scriere normală sau inversată.
Dimensiunile ştampilei variază între 0,090 m (0,093 m)–0,023 m; înăl­ţimea literelor: 0,013 m (0,017 m)–0,02 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 413–414, nr. 6, fig. 16, f (desen) (AÉ, 1939, nr. 93); D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 161–162, nr. 5, fig. 16,6,8–10 (desen) (idem, OR2, p. 406, nr. 172, fig. 19 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 338–339, nr. 10, p. 352–353, fig. 2,6–8 (desen); idem, OR3, p. 512, nr. 227, fig. 23,6 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 5, 13 a, b, c (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 73, fig. 5,13, a, b, c (desen)); cf. Hoffmann, Bewegungsheer, I, p. 240–246, II, cap. 7, n. 434.

a  Vari(niae) Dal(matae)
b  Vari(niae) Dal(matae)
c  Dal(matae) Vari(niae)
"(Călăreţii) diluaţi, (cantonaţi) la Varinia".

D. Tudor, Dacia, 5–6, p. 413: Varidal(ia), înţeles ca toponim; idem, Dacia, 11–12, p. 162: Vari(nienses) Dal(mati) sau Dal(mati) Vari(nienses); idem, SCIV, 11, 1960, p. 338: Vari(niae) Dal(mati); Dal(mati) Vari(niae) ; idem, OR2 şi OR3: Vari(niani) Dal(mati); Dal(mati) Vari(niani); Hoffmann, op. cit.: Vari(nae) Dal(matae); Dal(matae) Vari(nae). În Dacia, 11–12, 1945–1947 şi apoi în SCIV, 11, 1960 D. Tudor recunoaşte în unitatea militară, pomenită de ştampile, pe cuneus equitum Dalmatarum din Not. dign., Or., XLII, 18. Despre equites Dalmatarum în epoca romană târzie, v. Hoffmann, op. cit., p. 247 şi urm. După Hoffmann, Dalmatae de la Varinia şi Sucidava trebuie atribuiţi tipului mai vechi de equites, anume de la sfîrşitul secolului al III-lea–începutul celui de-al IV-lea, unităţile de cunei, fiind formaţii mai noi şi de atribuit lui Constantin cel Mare (v. nr. 220). Dalmatae de la Varinia şi Sucidava au făcut parte, după acelaşi autor, din acea mare grupare de equites pome­nită în satul Markes (AÉ, 1938, nr. 97, 98), la Viminacium (Kostolač) şi Vinceia (Smenderovo–Smendria) (AÉ, 1903, nr. 27; 1904, nr. 94).


290
MNA şi Muzeul Corabia. Fragmente de ţiglă (şi cărămidă?, cf. D. Tudor, OR2 şi OR3) cu stampilă. Au fost făcute cunoscute 5 bucăţi. .
Dimensiunile unei ştampile: 0,075 x 0,020 m; înălţimea literelor: 0,017 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 165–166, nr. 18, fig. 18,1 (desen) (idem, OR2, p. 409, nr. 201, fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 339, nr. 11, p. 356–357, fig. 2,9 (desen); idem, OR3, p. 515, nr. 260; idem, Dacoromania, 1, 1973, p.158, fig. 5,14 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,14 (desen)).

P(rae)p(ositus) rip(ae) Var(iniae)
"Praepositus (comandant) de graniţă cu sediul la Varinia".

D. Tudor, Dacia, 11–12, p. 166: p(edites) sau p(romoti) sau p(rimani) p(raefecturae) rip(ensis) Var(inia -ae); D. Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 339, lectura adoptată şi de noi.
Praepositus ripae (limitis) de la Varinia era în subordinea unui praefectus legionis V Macedonicae, din aceeaşi localitate, v. D. Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 357.


291
Muzeul Corabia. Fragmente de ţiglă descoperite în ruinele cetăţii, în partea de sud-est. Literele înalte de: 0,040–0,070 m sînt trase cu degetul şi uneori inversate.
Secolul al IV-lea?

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 162, nr. 8, fig. 21,10 (desen) (idem, OR2, p. 410, nr. 211; idem, OR3, p. 516, nr. 270; idem, Sucidava, 1974, p. 75).

[Var]ina
[V]arin(a)

D. Tudor: [Var]in(i)a, [V]arin(ia).
Dacă ştampila n-a omis nici o literă, atunci ar trebui să admitem că numele corect era Varina, ca în unele texte literare şi cum presupune Hoffmann (v. nr. 286), nu Varinia, cum admite D. Tudor (cf. nr. 289–290).


292
Fragment de cărămidă, descoperit de Gr. Tocilescu, dar rămas inedit.
Dimensiunile ştampilei: 0,065 x 0,020 m; înălţimea literelor: 0,018 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 165–166, nr. 19 (idem, OR2, p. 409 nr. 202 fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 339, nr. 12, p. 357; idem, OR3, p. 515, nr. 261, fig. 23,11 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973 p. 158, fig 5 15 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,15 (desen)).

Nu . . . . . . p(rae)p(ositus) r(ipae)

D. Tudor, Dacia, 11–12, p. 166: nu(merus) p . . . ? p(raefectura) r(ipensis) (Varinia); idem, SCIV, 11, 1960, p. 339, 357 şi OR3, p. 101: Nu . . . (Numerianus ?) p(rae)p(ositus) r(ipae) (Variniae).

"Nu . . . praepositus (comandant) al Malului (Dunării)".

293
MNA, III, 1063, 1064. Muzeul Corabia. Opt fragmente de cărămizi şi ţigle, descoperite în săpături, purtînd ştampile cu scriere normală sau inversată. Pe una din cărămizi ştampila a fost dublată de un graffito, reprezentând aceleaşi litere, iar dedesubt au fost desenate 3 figuri de cai, alergînd spre stînga.
Înălţimea literelor: 0,02–0,025 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 416, nr. 12,13, fig. 17, c, d (desen); idem Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 164, nr. 15 (idem, OR2. p. 406, nr. 176, fig. 19 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 340–341, nr. 19, fig. 4, 2, 9–10 (desen); idem, OR3, p. 101, 513, nr. 231, fig. 23, 21, 28, 29 (desen); idem Dacoromania, 1, 1973 p. 158 fig. 5, 19, a, b, (desen); idem, Sucidava,, 1974, p. 75, fig. 25, 19,20 (desen)).


O T V








V T O




"(Făcută sau provenind în (din) castelul) Utus".

Fortăreaţa Utus sau Utum se află la vărsarea în Dunăre a rîului Utus, în faţa oraşului Turnu Măgurele (Tabula Peutingeriana şi Itinerarium Antonini, ed. Cuntz, p. 32; cf. Vetters, Dacia Ripensis, p. 13) şi consti­tuia punctul cel mai de est la graniţa provinciei Dacia Ripensis. În seco­lele IV–V era cantonat la Utus un cuneus equitum Constantianorum (Not. dign., Or., XLII, 21) ale cărui detaşamente sînt cunoscute şi la Sucidava (v. nr. 288 A). Ştampile pe cărămizi şi ţigle, descoperite la Oescus (Zlatka Morfova, Briques et tuiles à estampilles d'Ulpia Oescus, în Latomus, 1959, p. 640 şi urm.) arată că la Utus era un praefectus legionis V Macedonicae. Cele trei figuri de cai, desenate pe cărămidă, de la Suci­dava, sugerează caracterul ecvestru al trupei.


294
MNA, III, 911, 912, 913, 914, Muzeul Corabia, Muzeul "Porţile de fier" din Drobeta Turnu Severin. Cîteva zeci de ţigle găsite în cetate şi un singur exemplar în aşezarea civilă. Ştampila cu litere inversate înalte de 0,023 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, AO, 12, 1933, p. 236, nr. 5 (desen); idem, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 379, nr. 10, fig. 11 a (idem, OR2, p. 272, 406, nr. 174, fig. 19 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 340, nr. 17, fig. 2,17; idem, OR3, p. 100–101, 345, 452, 512, nr. 229, fig. 23,17 (desen); idem, Dacoromania, I, 1973, p. 158, fig. 5,18 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,18 (desen)).

Alm(o)
"(Făcută sau provenind în (din) castelul) Almus".

D. Tudor, în AO, a propus lectura Al(a) M(aurorum), respectiv, M(auretanorum), în Dacia, 7–8 şi SCIV, 11, 1960 se gîndeşte la A(uxilium) M(ariensium), unitate pomenită de Not. dign., Or., XLII, 26, la Oescus, dar în OR3, Dacoromania şi Sucidava, părăseşte vechile întregiri şi admite Alm(o). Caracterele literelor ar indica o perioadă tîrzie (secolul al IV-lea).
   La Almus, localitate din R.P. Bulgaria, aflată la vărsarea Lomului în Dunăre, era cantonat cuneus equitum Stablesianorum (Not. dign., Or., XLII, 19), care va fi trimis detaşamente de lucru la Sucidava sau va fi livrat numai materialul constructiv. În OR3, p. 454, D. Tudor socoate că ştampila ALM aparţine unei unităţi din legio I Italica, cu sediul la Novae. La aceeaşi pagină Tudor consideră că ştampila leg. I (Italica) (SE, nr. 219) ar arăta contribuţia unui detaşament din această legiune la construcţia cetăţii Sucidava, dar în aceeaşi lucare, la p. 341, atribuie această ştampilă vremii lui Traian.
   Propunerea lui V. Christescu, Istoria militară a Daciei romane, Bucureşti, 1937, p. 180, de a se citi ştampila noastră ala m(iliaria), ceea ce ar identifica-o cu cea din Dacia Superior, de la Zutor (Optatiana), lîngă Porolissum (CIL, III, 1193 = ILS, 2746, BCH, 1904, p. 425) nu pare plauzibilă, fiindcă ala amintită a fost cantonată în Transilvania în secolele II–III, iar semnul obişnuit în inscripţii pentru a desemna o unitate miliaria este altul ().


295
MNA şi Muzeul Corabia. Numeroase cărămizi descoperite în săpături sau în mod întîmplător, purtînd ştampile cu scriere normală sau inversată.
Dimensiuni: 0,48 x 0,232 x 0,08 m; înălţimea literelor: 0,035–0,080 m; literele AR sînt în ligatură.
Prima, jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

CAL, III, 1633,22 = 8075,48 a; D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 416, nr. 15, 16, fig. 17, f, g (desen) (idem, OR2, p. 406, nr. 175; idem, SCIV, 11, 1960, p. 341–342, 348, nr. 20, fig. 3,2 şi 4, 4–5 (desen); idem, OR3, p. 100, 512, nr. 230, fig. 23,23 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 21,19, a, b (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,21, a–b (desen)).

Da(cia) R(i)p(ensis)

D. Tudor, Dacia, 5–6, p. 416: DARP; în OR1, p. 89 şi OR2: DARP(us)? = nume de producător de ceramică? În SCIV şi după aceea, în celelalte lucrări, D. Tudor dă lectura adoptată şi de noi.
   Inscripţia Dacia Ripensis trebuie înţeleasă în sensul de exercitus provinciae, adică prezenţa la Sucidava a unor unităţi diferite ca garni­zoană, dar aparţinînd provinciei Dacia Ripensis (Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 348).
   Un fragment de cărămidă, păstrat în Muzeul Corabia (D. Tudor, OR2, p. 408, nr. 193 = OR3, p. 514, nr. 250), pe care se întîlnesc lite­rele graffitate . . . RP, trebuie să fi cuprins aceeaşi inscripţie [DA]RP. Cărămizi cu ştampile asemănătoare au fost descoperite la Oescus (CIL,, III, 14598,5; Morfova, Briques, p. 648, fig. 5,9; D. Tudor, SCIV, 11, 1960, p. 343, nr. 29) şi în Moesia Prima (CIL, III, 8075,48 b = 1633.22).


296
Muzeul Corabia. Trei fragmente de ţiglă, descoperite cu ocazia săpătu­rilor, în stratul roman tîrziu, purtînd ştampile cu litere inversate în două variante.
Înălţimea literelor: 0,018 m şi flancate de două puncte.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 379, nr. 13, fig. 11, k (desen) (idem, OR2, p. 407, nr. 179, fig. 19 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 340, nr. 18, fig. 4,1; idem, OR3, p. 513, nr. 236, fig. 23,20 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 5,17 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25, 17 (desen)); cf. D. Tudor, RIR, 10, 1940, p. 222; idem, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 162, n. 4; J. Szilágyi, Die Besatzungen des Verteidigungssystems von Dazien und ihre Ziegelstempel, Budapest, 1946, Diss. Pann., II, 21, p. 25, şi n. 135.

C(uneus) a(equitum) D(almatarum)

Szilágyi: c(ohors) (I) A(lpinorum?) A(frorum)? D(. . ?quingenaria?).

      "Detaşamentul de călăreţi dalmaţi".

Dintre cele patru unităţi de cunei Dalmatarum, menţionate de Not. Dign., Or., XLII, 14, 16, 17, 18, în Dacia Ripensis, cea mai apropiată de Sucidava era cea de la Varinia (XLII, 18) şi ea va fi trimis detaşamente în cetatea noastră; cf. nr. 289 A.


297
MNA. Cărămidă cu ştampilă descoperită cu ocazia săpăturilor de la turnul C, pe latura nordică a incintei. Ştampila este de formă neregulată .şi prost conservată.
Înălţimea literelor: 0,016–0,020 m.
Prima jumătate a secolului al IV-lea (poate şi din a doua).

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 161, nr. 4, fig. 16,7 (desen) (idem, OR2, p. 409, nr. 207, fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 340, nr. 16, fig. 2,16 (desen); idem, OR3, p. 516, nr. 266, fig. 23,16; idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 5, 16 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 75, fig. 25,16 (desen)); cf. J. Szilágyi, Die Besatzungen des Verteidigungssystems von Dazien und ihre Ziegelstempel, Diss. Pann. II, 21, Budapest 1946, p. 26.

C[o(ho)r]s ARI?

D. Tudor propune lectura ipotetică: c[o(ho)r]s (tertia) A(l)p(inorum) D(ardanorum), menţionată de , Occ., XXXII, 53,57, în Pannonia Secunda.
   Ştampila de la Sucidava este la fel cu una descoperită la Sirmium (CIL, III, 10702 şi J. Szilágyi, Inscriptionez tegularum Pannonioe. Diss. Pann., II, 1, Budapesta, 1933, p. 109, pl. XXX, 49), citită de editori CORSAPI şi rectificată de D. Tudor, Dacia, 11–12, p. 161, n. 3 în CORSARI.


298
MNA III, 1057. Fragment de cărămidă ştampilată, descoperit în săpă­turile din anii 1946–1947. Literele sînt inversate şi cu ligaturi.
Înălţimea literelor: 0,015 m.
Secolul al IV-lea?

D. Tudor, Materiale, I, 1953, p. 710, nr. 2, fig. 10, b (desen) (idem, OR2, p. 410, nr. 216, fig. 20 (desen); idem, SCIV, 11, 1960, p. 342, nr. 21, fig. 4,6 (desen); idem, OR3, p. 517, nr. 275, fig. 23,24 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 5,22 (desen); idem, Sucidava, 1974, fig. 25,22 (desen)).

ERBNN

Indescifrabilă

D. Tudor a datat-o în secolul al IV-lea, luînd în considerare, pentru aceasta, caracterele literelor.


299
Muzeul Şcolii elementare din Celei. Fragment de cărămidă, descoperit în cartierul civil, purtînd o ştampilă-monogramă, cu literele inversate.
Dimensiunile ştampilei: 0,060 x 0,045 m.
Secolul al IV-lea.

D. Tudor, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 376, nr. 4, fig. 11 g (desen) (idem, OR2, p. 408, nr. 196; idem, SCIV, 11, 1960, p. 342, nr. 22, fig. 4,3 (desen); idem, OR3, p. 514, nr. 253, fig. 23,22 (desen); idem, Dacoromania, 1, 1973, p. 158, fig. 5,23 (desen); idem, Sucidava, 1974, fig. 25,23 (desen)).

TRPZ?

Luînd în considerare caracterele paleografice. D. Tudor datează ştampila în secolul al IV-lea şi crede că monograma indică numele unui cărămidar local (Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 376); în SCIV, 11, 1960 el o trece în lista inscripţiilor, care menţionează trupe.


300
Muzeul Corabia. Bucată de sticlă, tăiată în formă de Z, şi lipită pe o sticla transparentă; înălţimea 0,03 m.
Secolele IV–VI?

D. Tudor, Dacia, 7–8, 1937–1940, p. 368, nr. 3, fig. 6, e (desen) (idem, OR2, p. 416, nr. 268; idem, OR3, p. 525, nr. 369).

Ζ(οή)?
Litera ar putea fi prescurtarea pentru Ζ(ωή) = viaţă, cuvînt simbolic creştin, sau de la ζῆς = să trăieşti! D. Tudor nu încearcă o interpretare.

301
Colecţia Gh. Georgescu-Corabia. Bloc de calcar, descoperit de D. Tudor în curtea unui ţăran din satul Celei. Pe o latură are ca decor o cruce bizan­tină, înaltă de 0,15 m şi lată de 0,12 m.
Dimensiuni: 0,66 x 0,41 x 0,2 m; înălţimea literelor: 0,01 m.
Secolele IV–VI?

D. Tudor, Dacia, 5–6, 1935–1936, p. 408, nr. 27, fig. 12,3 (desen) (idem, OR2, p. 405, nr. 163; idem, OR3, p. 511, nr. 217).

sub braţul sting al crucii literele A Ω
(omega nu este sigur)

302
MNA. Greutate de sticlă în formă de monedă (deneral), descoperită în ruinele cetăţii, aproape de turnul C, pe latura nordică, în stratul romano-bizantin din secolul al VI-lea. Pe una din feţe este ştampilat chipul prefectului Constantinopolului şi de jur împrejur inscripţia. La sfîrşitul ulti­melor două cuvinte s-a pus semnul S, pentru a marca prescurtarea.
Diametrul: 0,024 m; grosimea: 0,002 m; greutatea: 1,810 g.
Secolul al VI-lea (circa anul 561).

N. Bănescu, Le dénéral byzantin de Sucidava, Acad. Roum., BSH, 26,2, 1945, p. 223–224 (foto şi desen); D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 165, fig. 18,2 (desen), p. 180–183, nr. 11 (idem, OR2, p. 368, nr. 371, fig. 31 (desen); idem, OR2, p. 468, nr. 368, fig. 42,4 (desen); idem, Sucidava, 1974, p. 131–132, fig. 17,4 (desen); Cultura bizan­tină, p. 191, nr. 447).

᾽Επὶ Φλ(αουίου) Γεροντί(ου)
"Pe vremea lui Flavius Gerontius (s-a făcut această greutate)"

Fl. Gerontius a fost prefect al Constantinopolului în jurul anului 561 (Theophanes, Chron, ed. Bonn, p. 235). Acelaşi prefect apare pe o balanţă de bronz de la Dinogetia, din secolul al VI-lea (v. nr. 247), dar fără prenomenul Flavius. Pe vremea lui s-a făcut deneralul, cu scopul de a servi verificării monedelor de aur, la graniţa dintre imperiu şi lumea, "barbară". Greutatea deneralului nostru corespunde unei jumătăţi de solidus, este adică o semissis. Despre greutăţile de sticlă, v. G. Schlumberger, Poids de verre, étalons monétiformes d'origine byzantine, RÉG, 8, 1895, p. 59–76; Marcel Jungfleisch, Les dénéraux et estampilles byzantins en verre de la collection Froehner, extras din Bulletin de l'lnstitut d'Egypte, t, XIV, Session 1931–1932, Le Caire, 1932; Ugo Marneret de Villard, Exagia byzantini in vetro, Rivista italiana di nummismatica, fasc. II/III, 1922; Dr. G. Severeanu, în BSNR, XVIII, 47, 1923, p. 82 şi urm.
   Pentru exagia, ca greutăţi de verificare a monedelor de aur, v. inscrip­ţia de la Tuzla, nr. 86.


303
MIRSR, inv. intrare 1070. Fragment dintr-o lespede de calcar de Vraţa, descoperit printre dărîmături, în colţul de sud-est al cetăţii romano-bizantine. Într-un cadru boltit se păstrează o parte din braţul superior al unei cruci, la al cărui capăt sînt săpate cele două litere ale inscripţiei. Peste litere este o linie orizontală, ca semn de prescurtate. Cîmpul din jurul crucii a fost vopsit cu minium. Rupt în toate părţile.
Dimensiuni: 0.210 x 0,130 x 0,080 m.
Secolul al VI-lea.

D. Tudor, SCIV, 19, 1968, p. 337, fig. 3,1 (desen) (idem, OR3, p. 509, nr. 203).

X(ριστό)ς;

Probabil că fragmentul face parte dintr-o placă de cancelli, care a servit la biserica din Sucidava. Pentru creştinismul la Sucidava, v. D. Tudor, Prima basilică creştină în Dacia Traiană, Iaşi, 1948; idem, OR3, p. 470– 474; idem, Sucidava, 1974, p. 134–137.


304
MNA. Fragment de cărămidă bizantină, cu un desen şi litere greceşti.
Dimensiuni: 0,21 x 0,17 x 0,04 m.
Secolul al VI-lea.

D. Tudor, Materiale, I, 1953, p. 710, nr. 7, fig. 11,f (desen) (idem, OR2, p. 411, nr. 219; idem, OR3, p. 517, nr. 281).

Π Ι C Χ Λ Γ Ρ

În centru, un cerc dublu cu litera X = X(ριστός) ?


305
MNA. Oglindă de sticlă cu rama de plumb, descoperită în condiţii necu­noscute, dar sigur la Sucidava; a făcut parte din colecţia Papazoglu. Judecînd după starea bună de conservare şi după faptul că Papazoglu a săpat multe morminte la Sucidava, e posibil ca oglinda să fi făcut parte din inventarul funerar al unei femei. Rama, în formă de disc, este decorată pe ambele feţe, cu un motiv vegetal: pe o faţă o coardă de viţă de vie, încărcată de struguri, pe cealaltă, un vrej, care are frunzele–sau fruc­tele–în formă de ghindă. Pe o faţă, la baza ramei discoidale, o pasăre, (un păun) care ciuguleşte nişte boabe; pe cealaltă, pe capacul care închidea oglinda, un vas din care creşte o plantă, iar de o parte şi de cealaltă a lui, doi porumbei bînd (după Tudor, fazani). Mînerul este în formă de coloană bizantină: trunchiul decorat cu alveole, în centrul cărora sînt puncte; la capătul coloanei este un capitel simplu. Pe o faţă a capite­lului se află una din inscripţii (a); inscripţia a doua (b) se află pe jumătatea de jos a capacului de plumb.
Secolele IV–VI.

D. Tudor, Oglinzi romano-bizantine din plumb şi sticlă găsite in România (secolele IV–VI), extras din Omagiul închinat I.P.S. Nicodim patriarhul României la împlinirea virstei de 80 ani, Bucureşti, 1946, p. 9–10, nr. 4, fig. 4 (desen) (idem, Miroirs byzantins de verre doublés de plomb trouvés en Roumanie, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 247–249, nr. 6, fig. 6,7 (foto şi desen) |(idem, Bulletin de l'Inst. archéol. bulg., 1950, p. 290; idem, OR2, p. 369, 416, nr. 271, fig. 96 (desen); idem, OR3, p. 120–121, 526, nr. 372, fig. 38,1 (desen); idem, Dacia, N.S., 3, 1959, p. 426).

a  Κυρία



    καλ-
    ῆ
b  τῆ καλ᾽ἐ-
    πὶ καλῶ

b  D. Tudor, Omagiu patriarhului Nicodim şi Dacia, 11–12: Τῆ καλῆ πικαλῶ; în OR2 şi OR3: τῆ καλ᾽ἐπὶ καλῴ.

   a.  "Frumoasei Chira".
   b.  "Frumoasei cu frumos (îi stă bine sau frumos i se cuvine)".

Iota adscriptum lipseşte în ambele inscripţii.
   Κυρία, se întîlneşte rar în inscripţiile păgîne (IGB, IV, 1925, a, inscripţie din vremea lui Hadrian), dar mai frecvent in epoca creştină (Diehl, 3901 B, 4103; IGLSyr, 224, 9–10; cf. Pape-Benseler, I, p. 745).
   În Omagiul patriarhului Nicodim, Dacia, 11–12 şi OR2, p. 369 D. Tudor datează oglinda în secolul al VI-lea şi o consideră marfă de import din Orient. El schimbă ulterior această datare (Dacia, N.S., 3, 1959, p. 426; OR3, p. 120–121) şi propune secolele II–III. Credem că oglinda trebuie plasată în secolele IV–VI, deoarece elementele decorative, porumbeii, păunul, viţa devie (simboluri creştine) şi chiar folosirea limbii greceşti, care sugerează o influenţă orientală puternică, pledează pentru o da­tare tîrzie. O asemenea decoraţie nu este obişnuită în secolele II–III, iar oglinda noastră ar fi putut face parte cu greu din lotul celor circa 100 (aproape jumătate din cele descoperite în întreg Imperiul roman) de oglinzi descoperite la Sucidava pînă acum şi despre care se crede că provin de la un templu închinat lui Bachus sau Nymphelor. Dealtfel, toate cele­lalte oglinzi din depozit au altă decoraţie, iar inscripţiile sînt în limba latină. Mulţimea mare de oglinzi aflate la Sucidava justifică ipoteza potrivit căreia ele au fost lucrate pe loc, în cadrul unor plumbaria, deve­nite celebre. Chiar şi oglinda prezentată mai sus a putut fi lucrată la Suci­dava, într-o vreme cînd influenţa greacă din imperiul de răsărit era mare.
   Indirect oglinda sugerează existenţa la Sucidava a unor oameni avuţi, preocupaţi de lux şi frumos (cf. nr. 177).


306
Două fragmente (a, b) de gît de amforă, descoperite în săpăturile din anii 1956–1958. Fiecare din ele poartă cîte o ştampilă în monogramă circulară, probabil numele unui fabricant de amfore.
Secolul al VI-lea.

D. Tudor, SCIV, 13, 1962, p. 121, nr. 5, fig. 3, 5, 6 (desen) (idem, OR3, p. 519, nr. 303, fig. 25,13–14 (desen)).

Σαβεί(νου)

Genitivul de la Σαβεῖνος.


307
Fragment din gîtul unei amfore din secolul al VI-lea, descoperit în săpă­turile din anii 1956–1958. Poartă o ştampilă cruciformă şi o inscripţie cu vopsea roşie indescifrabilă.
Secolul al VI-lea.

D. Tudor, SCIV, 13, 1962, p. 121, nr. 5, fig. 3,7 (desen) (idem, OR3, p. 519, nr. 304, fig. 25,15 (desen)).

Κώρου sau Κόρυκου

Inscripţia indică, probabil, pe producătorul vasului.


308
MNA. Două amfore (a, b) descoperite cu ocazia săpăturilor din anii 1942–1945, în partea de nord a cetăţii bizantine. Au formă conică, gîtul strîmt şi cîte două toarte scurte, puţin diforme. Înălţimea: 0,570–0,650 m. Poartă inscripţii cu vopsea roşie.
a.  Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 171–172, nr. 9, fig. 23,2 şi 24,4 (foto, facsimil al inscripţiei) (idem, OR2, p. 413, nr. 241, fig. 95 (desen la inscripţie); idem, OR3, p. 523, nr. 343, fig. 144,8 (desen)).

Μ(ήτηρ) Θ(εοῦ)

"Maica Domnului".

Inscripţia este scrisă între cele două toarte, pe umăr.

a.  Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 171–173, nr. 9, fig. 23, 9 şi 24,5 (foto, facsimil al inscripţiei) (idem, OR2, p. 414, nr. 247; idem, OR3, p. 523, nr. 349).

ιά

= 11 sextarii = 6,06 litri

Literele IA sînt înalte de 0,045 m. şi indică, probabil, volumul vasului, calculat după sextarius romanus, care avea 0,546 l.


309
Ciob de amforă găsit în săpăturile efectuate de Gr. Tocilescu; poartă o inscripţie cu vopsea roşie; literele înalte de 0,020 m.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 173, nr. 11, fig. 23,3 (desen) (idem, OR3, p. 523, nr. 343, fig. 144,3 (desen)).

Μ(ήτηρ) Θ(εοῦ)

"Maica Domnului".


310
Ciob de amforă purtînd o inscripţie cu vopsea roşie; înălţimea literelor: 0,085 m.
Secolele V–V I

D. Tudor, Dacia, 11-12, 1945-1947, p. 173, nr. 13, fig. 25,3 (desen).

AH

D. Tudor presupune că literele ar fi un rest din numele fabricantului sau al exportatorului.


311
Amforă cu două toarte, decorată cu striuri paralele pe pîntece, şi termi­nată în partea de jos cu un buton; gîtul şi gura sînt în formă de pîlnie. Pe gît are o cruce trasată cu vopsea roşie, iar de o parte şi de alta, inscripţia.
Înălţimea amforei: 0,650 m; înălţimea literelor: 0,040–0,065 m.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 172–173, nr. 14, fig. 24,1 şi 25,2 (foto, facsimil al inscripţiei) (idem, OR2, p. 413, nr. 240, fig. 95 (desen); idem, OR3, p. 523, nr. 342, fig. 144,6 (desen)).

† Δίου

"A lui Dios".

Numele ar putea indica pe fabricant sau pe exportatorul de ulei sau vin. Amfore asemănătoare se găsesc frecvent chiar şi la Roma (CIL, XV, 4873).


312
Fragment de amforă purtînd o cruce, trasată cu vopsea roşie. Inscripţia este de o parte şi de alta a crucii. Înălţimea literelor: 0,070–0,105 m.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 175, nr. 21, fig. 25,1 (desenul inscripţiei).

A + Ω

313
MNA, III, 4930. Două cioburi de amforă purtînd o cruce, trasată cu vopsea roşie, şi o inscripţie. Pe braţul mai mare al crucii se află un cerc.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 175, nr. 21, fig. 25,4 (desen) (idem, OR2, p. 413, nr. 238; idem, OR3, p. 522–523, nr. 340).

A + Ω

314
Ciob de amforă pe care e trasat cu vopsea roşie o cruce, iar de o parte şi de alta litere. Înălţimea literelor: 0,030–0,050 m.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 176, nr. 22, fig. 26,1 (desen) (idem, OR2, p. 412, nr. 245; idem, OR3, p. 523, nr. 347).


315
Ciob de amforă, purtînd o inscripţie cu vopsea roşie, întrucîtva asemănă­toare celei precedente, dar şi cu litere mici cursive şi indescifrabile.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 176, nr. 23, fig. 26,2 (desen) (idem, OR2, p. 413, nr. 246; idem, OR2, p. 523, nr. 348).

Lectura, cu totul nesigură a lui D. Tudor: ὕψ(ιστος) Α + Ωβε


316
Partea superioară a unei amfore decorată cu caneluri largi (coaste); înălţimea: 0,32 m. Poartă o inscripţie mai veche (a) (literele înalte de 0,07 m), peste care s-a scris o alta (b), cu vopsea maronie, pe patru rînduri. Se pare că s-a încercat ca inscripţia a doua (b) să fie scrisă mai spre stînga, aproape de toartă, din care a rămas litera Λ, dar lipsa de spaţiu convenabil a determinat mutarea ei mai spre dreapta. În r. 2, prima literă T a fost, probabil, repetată.
Înălţimea literelor: 0,004–0,0025 m.
Secolele V –VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 176–178, nr. 24, fig. 24,3 şi 27 (foto şi desen) (idem, OR2, p. 413, nr. 242, fig. 99 (desen); idem, OR3, p. 523, nr. 344, fig. 144,1 (desen); idem, Prima basilică creştină din Dacia Traiană, Iaşi, 1948, p. 12; Barnea, St. teol., 10, 1958, 5–6, p. 298 (desen)); Cultura bizantină, p. 152, 153, nr. 197 (text).


318
Gît de amforă descoperit în anul 1942, aparţinînd tipului "cu coaste", înalt de 0,113 m. Poartă o cruce şi o inscripţie trasate cu vopsea roşie.
Înălţimea literelor: 0,005–0,020 m.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 178, nr. 26, fig. 28,2 (desen) (idem, OR2, p. 114, nr. 248, fig. 95 (desen); idem, OR3, p. 524, nr. 350).

†  X(ριστὸν) Μ(αρία) γ(εννᾷ)
   Θεοῦ[χάρις?]
   σωτήρ?
   . . . . . . . . . . . . . . . .
5 . . . . . . . . . . . . . .

D. Tudor, r. 1: XP(ριστοῦ); 2. Θεοῦ, 3. στοοτ? 4. KAPαος; 5. AH . . . . . . . Z.
   "Maria naşte pe Cristos. Harul lui Dumnezeu, Mîntuitorul?".
Cf. şi inscripţia histriană nr. 140.
Cuvintele din primele două rînduri se întîlnesc întocmai pe o buză de vas (D. Tudor, SCIV, 21, 1970 p. 323–324, fig. 4,11 (desen)).


319
Fragment din gîtul unei amfore purtînd o inscripţie cu vopsea roşie.
Secolele V–VI.

D. Tudor, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 178, nr. 27, fig. 28,3 (desen) (idem, OR2, p. 413, nr. 239; idem, OR3, p. 523, nr. 341).

X(ριστὸν) Μ(αρία) γ(εννᾷ)

"Maria naşte pe Cristos."


320
Fragment din gîtul unei amfore, de culoare închisă, descoperit cu ocazia săpăturilor de la "fîntîna secretă", purtînd inscripţie cu vopsea roşie.
Secolele V–VI.

D. Tudor–E. Bujor, Dacia, N.S., 4, 1960, p. 549, nr. 8, fig. 8,2 (desen) (D. Tudor, OR3, p. 523, nr. 341).

X(ριστὸν) Μ(αρία) γ(εννᾷ)

"Maria naşte pe Cristos."

Ultima literă a fost scrisă invers şi înainte de X.


321
Fragment dintr-o amforă, din tipul "cu coaste", descoperit în secţiunea I / 1963; inscripţie cu vopsea roşie.
Secolele V–VI.

D. Tudor, SCIVA, 26, 1975, p. 134, nr. 20, fig. 5,1 (desen).

[X(ριστὸν)] Μ(αρία) γ(εννᾷ)
Κ(ύριε) φ(ύλαττε) C

      "Maria naşte pe Cristos. Doamne apără . . .".


322
Fragment de amforă, din tipul "cu coaste", descoperit în secţiunea I / 1963; inscripţie cu vopsea roşie.
Secolele V–VI.

D. Tudor, SCIVA, 26, 1975, p. 134, nr. 19, fig. 4,2 (desen).

 [X(ριστὸν)] Μ(αρία) γ(εννᾷ)
ωφω

După D. Tudor: MΦM = M(ήτηρ) φ(ύλαττε); ultima literă ar reprezenta iniţialele numelui M(ιχαήλ), M(άρκος)

      "Maria naşte pe Cristos . . . . .".


Înapoi Sus