TIR, L, 35, p. 72 – 73; Iorgu Stoian, La città pontica di Tomis. Saggio storico, Dacia, N.S., V, 1961, p. 233 – 274; idem, Tomitana, Bucureşti, 1962; Chr. Danov, Tomis în, RE, IX, Suppl., 1962, col. 1397 – 1428; Em. Popescu, Dacia, N.S., XIII, 1969, p. 408 – 412; idem, Constantiana. Un problème de géographie historique de la Scythie Mineure, BZ, 66, 1973, p. 359 – 382; Emilia Doruţiu-Boilă, Dacia, N.S., 19, 1975, p. 151 – 160.

1
Inv. MNA, L, 333. Placă de marmură descoperită la Constanţa, ruptă în partea de sus şi jos. Câmpul inscripţiei e cuprins într-un chenar profilat.
Dimensiuni: 1,12 x 0,67 x 0,32 m; înălţimea literelor: 0,05 – 0,07 m.
Anul284 sau 284 – 305.

M. Suţu, RA, 42, 1881, p. 297; Tocilescu, AEM, 6, 1882, p. 18, nr. 37 (text fără foto); I. Stoian, Tomitana, pl. XXXVII (foto); Em. Popescu, SCIV, 16, 1965, p. 812, fig. 2 (foto); idem, Dacia, N.S., 11, 1967, p. 166, fig. 3 (text, foto).

    Monumentul cu inscripţie a fost dedicat împăratului Diocletian de conducerea oraşului Tomis în semn de mulţumire pentru oarecare binefaceri. Activitatea constructivă, de refacere a oraşelor, a drumurilor şi de întărire militară a Scythiei desfăşurată de Diocletian este atestată de numeroase documente (v. Vulpe, HAD, p. 280 şi urm.; I. Barnea, DID, II, p. 369 şi urm.). Diocletian este creatorul provinciei Scythia şi tot el a făcut din Tomis capitala ei, stabilind aici sediul guvernatorului (v. nr. 2 – 5). Poate tocmai aceste ultime fapte să fi determinat recunoştinţa tomitanilor. În text nu se pomeneşte şi coaugustul său Maximian, urcat pe tron în anul 285, şi aceasta ar putea fi o indicaţie pentru datarea documentului în anul 284, primul an de domnie al lui Diocletian (despre Diocletian, v. monografia lui W. Seston, Dioclétien et la tétrarchie, Paris, 1946).
    Din punct de vedere paleografic inscripţia reprezintă un important reper cronologic şi pentru alte documente. Ea constituie şi o dovadă că Sfatul şi Adunarea poporului funcţionau încă în această vreme.

2
Muzeul Louvre, Paris, inv. MA, l435. Altar din marmură descoperit "cu ocazia lucrărilor de poduri şi şosele la extremitatea sudică a vechii incinte turceşti, care închide istmul".
Dimensiuni: 1,25 x 0,80 m; înălţimea literelor: 0,03 – 0,05 m.
Anii 293 – 305.

Mémoires de l'Académie de Metz, 39, 1857/58, Metz, p. 380 (= articol tradus de Jules Barbier în ADobr., 2, 1921, p. 221 – 222, nr. 3); CIL, III. 764; ILS, 4 103; cf., Vulpe, HAD, p. 286; Barnea, DID, II, p. 376; Em. Popescu, Dacia, N.S., 19, 1975, p. 177.

    Inscripţia se datează între anii 293 – 305, adică atunci cînd erau împăraţi auguşti Diocletian şi Maximian, iar asociaţii lor la domnie, ca cezari, Constantiu Chlor şi Galerius.
    Aurelius Firminianus este cel mai vechi duce cunoscut al Scythiei, poate primul după înfiinţarea provinciei de către Diocletian. De remarcat este titlul pe care-l poartă, anume acela de vir perfectissimus (v. şi nr. 3, 238). Mai tîrziu acest titlu se schimbă în vir clarissimus (v. nr. 233) şi vir spectabilis (v. nr. 86 şi Not. dign., Or., XXXIX, l, 11; Mommsen, Hermes, 17, 1882, p. 528). Acelaşi Aurelius Firminianus e menţionat de o altă inscripţie de la Tomis (nr. 3) şi tot el pare să fie onorat de către curiile provinciei Scythia (nr. 4); cf. Jones, Prosopography, I, p. 339.
    Cinstirea Mamei zeilor (Cybele) în această vreme tîrzie arată cît de intens a fost cultul zeiţei în Imperiul roman şi cu care creştinismul a avut mult de luptat (cf. H. Graillot, Le culte de Cybèle, Mère des Dieux, dans l'Empire romain, Paris, 1912). Pînă acum inscripţia tomitană reprezintă singura menţiune a cultului acestei divinităţi în vremea romană tîrzie în Scythia.

3
MNA, L, 496. Bloc de calcar descoperit la Constanţa, rupt sus şi la dreapta, iar faţa scrisă e foarte tocită şi vătămată.
Dimensiuni: 0,75 x 0,72 x 0,49 m; înălţimea literelor 0,04 – 0,045 m.
Anii 285 – 292.

Tocilescu, Fouilles, p. 213, nr. 42 (text); CIL, III, 14450; Iorgu Stoian, Tomitana, p. 127 – 128, nr. 28, pl. XXXI, 2 (foto); cf. Pârvan, Zidul, p. 435 – 436; Netzhammer, Christl. Altert., p. 70; Vulpe, HAD, p. 286; Barnea, DID, II, p. 376; Em. Popescu, Dacia, N.S., 19, 1975, p. 177.

    1. Tocilescu: [In hon(orem) d(omus) d(invinae) et] d(eo) Soli pro [salute et victoria]; CIL, III: in n. d. ? D. Soli pro sal; 4. la sfîrşit Tocilescu: PI; CIL. III: P; 5. Tocilescu: ex iu]sso ha(e)c d[i]sposit[io. . . .]; CIL. III: iu]sso hac despositi[one]; 6 – 7. necompletate de Tocilescu; CIL. III: [dd. nn.] augg. porta [m civita]ti praesid(i)a[riam], dar pe piatră clar praesida - completat de Stoian praesida[riam]; 8 – 9. Tocilescu: imp. c.] C. Aurel. D[ioeletiani invic]tissimo n[umini devota]; CIL, III: cur.]C. Aur. F[irminiano v. p. Devo]tissimo n[um. m. cor.

Cultul Zeului Soare (Deus Sanctus Sol) este cunoscut în Scythia Minor mai ales ca zeu al armatei (Vulpe, HAD, p. 230). În secolul al IV-lea este atestat şi de inscripţiile de la Salsovia (nr. 270) şi Capidava (nr. 221).
    Tribunicia potestas, menţionată în r. 4, pare să se refere la ambii auguşti, şi în acest caz inscripţia se datează după anul 285, cînd Maximian obţine acest titlu. Diocletian îl avea deja din anul 284 (17 septembrie). Nemenţionarea celor doi cezari Constantius Chlor şi Galerius, asociaţi la domnie, ar putea constitui o indicaţie pentru datare a inscripţiei între anii 285 – 292, ultimul an reprezentînd data asocierii lor.
    Întreaga literatură română a adoptat lectura porta praesidiaria sau praesidaria (Stoian), înţeleasă ca cea mai importantă poartă a cetăţii; s-au făcut chiar încercări de identificare a ei pe teren, pe baza săpăturilor arheologice. Această lectură şi interpretare trebuie părăsite fiindcă pe piatră este clar praesida- ceea ce trebuie completat praesida [li] sau prae-sida[riae], eventual pus la acuzativ singular sau plural. Praesidalis, praesidarius sunt adjective care exprimă o legătură cu guvernatorul provinciei (Ammian, 22, 14, 24; cf. Alexander Souter, A Glossary of Later Latin to 600 A.D., Oxford at the Clarendon Press, 1949, p. 313). Adjectivul se găseşte folosit cu acest sens şi în alte inscripţii (Diehl, 387). Documentul nostru menţionează deci refacerea unei porţi sau a mai multora în capitala provinciei, unde stătea şi guvernatorul. Că Tomis era capitala Scythiei este un lucru care nu mai poate fi pus la îndoială. Aici îşi avea sediul şi mitropolitul eparhiei Scythia, ceea ce constituie, indirect, o dovadă a acestui lucru.

---

4
Muzeul Constanţa, inv. nr. l460. Fragment dintr-o coloană de marmură, terminată în partea superioară cu un profil canelat. Pe capătul de sus se păstrează încă urmele picioarelor de la o statuie care a fost fixată aci. Capătul de jos este rupt inegal cu o mare parte din textul inscripţiei.
Dimensiuni: 0,58 x 0,82 x 0,42 m; înălţimea literelor: 0,045 m.
Secolul al IV-lea

L. Merklin, Arch. Zeitung, 8, 1850, col. 140, 4; CIL, III. 768 ( = CLE, 324; ILS, 7 186/7); Albertini, REL, 16, 1938, p. 27 (= Stoian, Tomitana, p. 131, nr. 33); cf. Em. Popescu, Dacia, N.S., 19, 1975, p. 177.

2. Merklin: QUI . . . . AECRAS; CIL, III, qUl SUSTULIT ARgRAS; G este foarte clar pe piatră; 3. n-a fost transcris de Merklin şi CIL, III., iar inscripţia n-a fost cunoscută pînă la Albertini decit aşa; Albertinî completează: orna]tamque dedit secur[is degere vitam], dar mai poate fi şi: tan]tamque dedit seur[itatem]. În loc de secur[is], noi am adoptat secur[e].

Datarea inscripţiei în secolul al IV-lea este sugerată de forma literelor, ca şi de conţinut. Epitetul scythicus, pe lîngă ordo nu putea exista decît de la Diocletian înainte, fiindcă acest împărat înfiinţează provincia Scythia.
    Este probabil că personajul căruia îi era dedicată statuia să fi fost guvernatorul provinciei C. Aurelius Firminianus (Em. Popescu, op. cit., p. 177). Guvernatori onoraţi în chip asemănător: ILS, 8843 (Arzygii, Sicilia): τὸν ἁπάσας τὰς πόλεις τῆσ Σεικελείας ἀνανεώσαντα καὶ τὰ βουλευτήρια καλῶς διοικήσαντα τάς τε λιτουργείας ἰδίκαις ἐπινοίαις ἐπικονφίσαντα καὶ ἐν πᾶσι τὴν ἐπάρχιον εὐεργετήσαντα . . . . . . cf. GIG, I, 4038 (Suessa).
    Inscripţia reprezintă unul din rarele menţiuni despre perpetuarea curiei în epoca romană tîrzie (v. nr. l, 36, 85,168 şi Em. Popescu, op. cit., p. 175-182).

---

5
Două fragmente (a, b) dintr-o stelă de marmură, tăiată vertical şi descoperită în Constanţa. Fragmentul a se păstrează la MNA, L, 13, şi fragmentul b la Muzeul din Constanţa, inv. nr. 43. Ambele fragmente au fost descoperite întâmplător în secolul trecut. F. Weikum şi apoi Christ se referă la document ca fiind întreg, aflîndu-se pe atunci în curtea Tribunalului din Constanţa. Christ face şi observaţii asupia unor litere din r. 11 – 12, azi pierdute. Mai tîrziu monumentul funerar va fi fost tăiat în două. Domaszewski a văzut un fragment, iar Gr. Florescu a republicat un altul, ignorîndu-1 pe cel publicat. Stela prezintă în partea superioară un relief, în care sînt reprezentaţi o femeie (în stînga) şi un bărbat (la dreapta). Deasupra reliefului, un fronton triunghiular, în centrul căruia se află un disc crestat în formă de X. În starea actuală de conservare stela este ruptă jos, în partea cu inscripţia.
Dimensiuni; a): 0,82 x 0,24 x 0,21 m. b) 0,80 x 0,28 x 0,20 m, înălţimea literelor: 0,02 – 0,025 m.
Sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.

F. Weikum, Ephem. epigr., 2, p. 298, nr. 358; Christ, Sitzungsber. d. Bayer. Akad., philol.-hist. cl., 1875, I, 1, p. 93, nr. 26 (text fără desen sau foto); Tocilescu, AEM, 6, 1882, p. 2 (text fragm. a); CIL, III, 7549 (fragm. a); IGR, I, 1911, nr. 629; ILS, l 961 (ambele fragm.); Gr. Florescu, ADobr., 15, 1934, p. 122 (fragm. b şi foto) (idem, Dacia, 5-6, 1935-1936, p. 426, nr. III, fig. 4 cu foto); G. Bordenache, Dacia, N.S., 9 1965, p. 280, fig. 30 (foto ambele fragmente fără text).

D(iis)  M(anibus)    Val(erius) Felix princeps offi-    ci presidis vixit an(nis) XLV    Aurel(ia) Aemilia benemeri- 5  to conpari virginio posuit    vale viator    Οὐαλ(έριος) Φῆλιξ πρίνκιψ ὀφηκίον    ἡγεμόνος ζήσας ἔτη με´    Αὐρέλ(ια) Ἐμίλια τῶ ἀειμνήστω 10 ἀνδρὶ παρθενικῶ τὴν σθήλην ἀνέ-    φηκεν. Χαῖρε παροδῖτα

De remarcat puncte între cuvinte (r. 3, 4, 7, 11), redate mai ales în transcrierea lui Christ; 5. Christ: citeşte CONBARI, dar transcrie conpari; P este dealtfel clar pe piatră; 10 – 11. CIL, III şi ILS: ἀν[έ]θηκεν, dar Christ: ἀνέθηκεν; 11. Christ citeşte pe piatră ΥΑ, în loc de ΠΑ, dar transcrie παροδῖτα ; Gr. Florescu, fragm. b: DM / . . . . . X princeps d(uplicarius) f(rumentarius) / . . . . . . i vixit an(nos) XLIV .... f(ilia) bene m(erenti) şi fixează datarea în secolul al III-lea.

6
Stîlp miliar din calcar, descoperit în condiţii necunoscute; azi dispărut (?). Primele 5 rînduri aparţin unei inscripţii mai vechi (secolele II – III).
Dimensiuni: înălţimea: 1.65 m; diametru: 0,45 m.
Anii 323 – 337.

D. M. Teodorescu, BCMI, 8, 1915, p. 86, rir. 65 = idem, Monumente. p. 148 – 149, nr. 65; cf. Vulpe, HAD, p. 299; Barnea, DID, II, p. 387.

9. ultima literă nesigură. Teodorescu a citit E (Constante), dar în transcriere a dat I. Mai probabil Constantius, fiindcă cei mai numeroşi stâlpi miliari din Dobrogea îl menţionează alături de tatăl său, împăratul Constantin cel Mare, şi fratele său Constantin al II-lea. Miliarul se datează astfel între anii 323 – 337.
    Admiţînd lectura Constante, Teodorescu datează, în comentariu, inscripţia în chip greşit între 317 – 324 ("inscripţia a fost deci scrisă după 1 martie 317, cînd a fost proclamat cezar fiul cel mai mare al împăratului, Constantinus junior, şi înainte de 8 noiembrie 324, cind a fost ridicat la rangul de cezar şi Constantius, care în inscripţia de faţă nu figurează"). Dacă lectura lui e bună, atunci monumentul trebuie datat între 1 martie 317 şi 9 septembrie 337. Forma Constante ar indica faptul că inscripţia a fost redactată la cazul ablativ şi ar fi primul caz întîlnit pînă acum în inscripţiile din Dobrogea.
    Stâlpul miliar indică repararea drumului în apropiere de cetatea Tomis.

7
MIRSR, inv. 18876 (fost la MNA, L, 785). Bloc dreptunghiular de calcar, care a făcut parte din zidul de incintă al cetăţii Tomis.
Dimensiuni; 0,47 x 0,63 x 0,21 m; înălţimea literelor: 0,05 – 0,06 m.
Sfârşitul secolului al V-lea – începutul secolului al VI-lea.

Tocilescu – Th. Gomperz, AEM, 6, 1882, p. 35 – 36, nr. 76; Netzhammer, Christl. Altert., p. 73 – 74, fig. 11 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 409, nr. 3); Barnea, St. teol., VI, 1954, p. 85, fig. 14 (desen) şi p. 104, nr. 40 (text, trad., bibl.) (idem, Dacia, N.S., I, 1957, p. 269, fig. 3,1 (desen) idem, DID, II, p. 515, fig. 21 (desen)); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 63; idem, Zidul, p. 438; idem, Ulmetum, II, 2, p. 353 şi Ulmetum, III, p. 439; idem, Vescovato, p. 134; Vulpe, HAD, p. 338; Cultura bizantină, p. 98. nr. 6 (text, foto).

†  Κύριε ὁ Θ-    εὸς βοήθι    πόλιν ἀνα-    νεουμένη(ν) 5 Ἀμήν

1. Tocilescu a considerat crucea de la început ca litera I şi a citit Ἰ(ησοῦ); 2. H din BOHΘI e făcut ca un Θ pătrat în ligatură cu E; 4. Tocilescu: νεουμέν(ην) Netzhammer: νεουμένην Pârvan: νεουμένη(ν) Barnea: νεουμένη[ν].

    "Doamne Dumnezeule, ajută cetăţii refăcute ! Amin !".

Th. Gomperz relevă folosirea acuzativului după βοηθεῖν ca în CIG, 907, 2, ca şi cu genitivul: 9047 b, 9057. Alte exemple la Beşevliev, 254 (acuzativul), 140 (genitivul); Bandy, 111 (acuzativul), 73 A, B (genitivul).
    Inscripţia conţine o invocaţie a lui Dumnezeu pentru a feri oraşul, abia refăcut, de primejdii (probabil atacuri "barbare"). Poate că refacerea de care e vorba a avut loc la sfîrşitul secolului al V-lea – începutul secolului al VI-lea, în timpul împăraţilor Anastasius I sau Iustinian, care rezidesc multe cetăţi în Dobrogea. Inscripţia a fost aşezată desigur la. poarta cetăţii. O inscripţie cu conţinut asemănător se găseşte la Beşevliev, 81: [mo]enia muros [se]d d(omi)n(u)s mundi custo[dia]t hostia poarta[e]; v. şi Lemerle, Philippes, p. 84 – 91, inscripţii şi cruci pe porţile şi zidul de incintă al oraşului Philippi.
    În credinţa locuitorilor din oraşele romano-bizantine crucile şi invocaţiile către Dumnezeu aşezate pe construcţii şi mai ales pe zidul de incintă aveau rol apotropaic; cf. D. Claude, Byz. Stadt, 139 – 140.

8
La Constanţa, în zidul de incintă, numit şi azi "turnul măcelarilor". Două blocuri de calcar făcînd parte din turnul zidului de incintă aflat la intersecţia străzilor Bulevardul Republicii şi str. Răscoala din 1907. Inscripţia a fost săpată pe blocul din stînga, dar se continuă în parte pe cel din dreapta, azi însă rupt (aşchiat).
Dimensiuni; Dimensiuni: blocul din stingă: 0,88 x 0,75 m; blocul din dreapta:; 0,88 x 0,85 m; înălţimea literelor: 0,07 – 0.08 m; O = 0,03 m.
Secolul al VI-lea.

V. Pârvan, Zidul, p. 419 – 421, fig. 2 (desen), pl. IV şi V (foto) (idem, AA, 1915, 251, nr. 5; Netzhammer, Christl. Altert., p. 70 – 71, fig. 10 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 409, nr. 5); Barnea, St. teol., VI, 1954, p. 104, nr. 38 (text, trad., bibl.); cf. Vulpe, HAD, p. 337; Stoian, Tomitana, p. 42, fig. 12 (foto).

†  Μακελαρί[ων]    πεδατοῦ[ρα]    πό(δες)  ΚΔ

    Interesant este că aici măcelarii apar grupaţi într-o corporaţie. O altă inscripţie de la Tomis menţionează o porţiune de zid refăcută de doi oameni cu stare, Alexandros şi Bassos (v. nr. 9). La Ulmetum zidul castrului este construit tot pe porţiuni (pedaturae) , v. nr. 211. Despre pedatura (πεδατοῦρα) ca măsurătoare, luînd ca bază piciorul, v. Grom. vet., 216,1, p. 217,9, 202,10, 11a; Du Cange, Glossarium mediae et infimae latinitatis, vol. VI, Paris, 1846, s.v. şi Sophokles, vol. II, p. 867, cu numeroase exemple. Dacă măsurătoarea a avut la bază piciorul grec de 0,296 m, atunci porţiunea de zid făcută însumează 7,104 m. Probabil că refacerea turnului de către măcelarii tomitani a avut loc în timpul domniei lui Iustinian, dacă ţinem seama că o monedă din anul al XXI-lea de domnie (548) a fost descoperită în zid; v. şi nr. 7.

9
MNA, L, 493. Bloc din calcar cochilifer descoperit la Techirghiol; inscripţia, greu lizibilă, se continua pe alt bloc, azi pierdut.
Dimensiuni; 0,626 x 0,64 x 0,40 m; înălţimea literelor: 0,10 – 0,15 m..
Secolul al VI-lea.

Christ, Sitzungsber. der Bayer. Akad., philol.-hist. cl., 1875, I, l, p. 97, nr. 32 (desen după Weikum); Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 13, nr. 33; Pârvan, Zidul, p. 421 – 422; Netzhammer, Christl. Altert., p. 72 – 73 (idem, Altchristl. Skythien, p. 409, nr. 2); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 83 (desen), 104, nr. 39 (text, trad., bibl.) (idem, Dacia, N.S., I, 1957, p. 269, fig. 3,2 (desen)); cf. Vulpe, HAD, p. 337 – 338.

† Πεδα[τοῦρα]    Ἀλέξα[νδρος]    Βάσος

1. Christ: Ἱπελο; Tocilescu, Netzhammer, πεδα-; Pârvan: Πεδα[τοῦρα]; 2 – 3. Christ: Οὐαλεξ sive Ἀλέξ βοήθει; Tocilescu: Ἀλέξά[νδ]ρος ; Netzhammer: AEΞA / PO ; Pârvan: Ἀλέξά[νδρου] sau un nume terminat în -ρος, genitiv de la un nume în -ωρ, ca de ex. Ἀλέξάνωρ, iar ar indica numărul de picioare; Barnea: Ἀλέξα[νδρος], Βάσος

10
MNA, L, 436. Bloc din calcar găsit la Constanţa. Deasupra inscripţiei, monogramul lui Christos; literele greu citibile.
Dimensiuni; 0,36 x 0,84 x 0,47 m; înălţimea literelor, 0,065 m.
Secolul al IV-lea.

Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 15, nr. 41; Pârvan, Contribuţii, p. 62 (numai chrismonul); Netzhammer, Christl. Altert., p. 110, nr. 19; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 96, nr. 8, fig. 2 (desen) (text, trad., bibl.).

Θυσ[ιαστήριον] χρηστι[αν]ῶν Κύ[ριε Βοήθι]

Tocilescu: OΥC / / / XP TIΩN KΥ; Netzhammer: OΥC . . . XP. CTIΩN KΥ; Barnea: θυσ[ιαστήριον] χρηστι[αν]ῶν Κύ[ριε . . .].

Construcţia cu acuzativul după verbul Βοηθέω mai e întâlnită în inscripţiile din Scythia (v. nr. 7); pentru θυσιαστήριον în creştinismul primar, v. I. Barnea, Τὸ παλαιοχριστιανὸν θυσιαστήριον, Ἀθῆναι, 1940.

---

11
Muzeul Constanţa, inv. l472 a, b, c. Trei fragmente de arhitravă descoperite în anul 1956 cu ocazia săpăturilor pentru un bloc de locuinţe pe bulevardul Carpaţi (fostă I. C. Frimu), lîngă "Farul Genovez", la distanţă de cîţiva metri unul de celălalt. Deşi au făcut parte din acelaşi monument, fragmentele sînt rupte în aşa fel că nu se îmbină între ele. Pe fragmentul a, la începutul inscripţiei din r. 1 se află o cruce " greacă", încadrată de trei cercuri concentrice, realizate din triunghiuri mici şi o linie. Pe acelaşi fragment se află cruci mai mici cu braţele egale deasupra literei S; cruce asemănătoare se află şi deasupra literei I, pe fragmentul c. La sfîrsitul unor cuvinte de pe fragmentele a, c, precum şi în interiorul literei A se află virgule.
Dimensiuni:  a: 0,27 x 0,39 x 0,28 m;  b: 0,39 x 0,56 x 0.52 m;  c: 0,41 x 0,82 x 0,40 m; înălţimea literelor: 0,055 – 0,06 m.
Secolul V – VI.

    Adrian Rădulescu, Pontice, 1, 1968, p. 332 – 336, nr. 7, fig. 7 a, b, c.

Pentru încercările de întregire cf. Diehl, 695, 1795, 1812. 1830. A. Rădulescu nu încearcă nici o reconstituire a textului inscripţiei, fără numai în fragmentul c, unde citeşte aedificium.
    Arhitrava cu inscripţie a fost pusă probabil într-o biserică monumentală, care se va fi aflat în partea de sud-est a oraşului Tomis. De relevat sînt literele foarte frumos executate; virgulele între cuvinte şi litere au probabil un rol decorativ. Deşi inscripţia este latină, se simte influenţa greacă atît în forma crucii, cât şi la litera E.

12
Muzeul Constanţa, inv. nr. 5742, 19770. Două fragmente de marmură (a, b), de formă circulară, descoperite întîmplător în Constanţa în 1965 şi care au aparţinut, după cât se pare unui capitel. Un al treilea fragment (c) asemănător (inv. nr. 19777), tot din marmură, a fost găsit cu prilejul unor săpături pentru Statia de pompare a apei, în faţa clădirii Institutului de proiectări al jud. Constanţa. Un al patrulea fragment se află la MNA, L, l478, de provenienţă necunoscută, dar e de atribuit Tomisului.
Dimensiuni: a. 0,10 x 0,15 x 0,09 m; b. 012 x 0,21 x 0,13 m; c. 0,105 x X 0,105 m; d. 0,13 x 0,17 x 0,06 m; înălţimea literelor este la toate aceeaşi: 0,055 – 0,06 m.
SecolulV – VI.

I. Barnea, Pontica, 7, 1974, p. 380 – 385 fig. 2 – 5 (foto).

    Textul a fost probabil identic şi se repetă pe mai multe coloane. O inscripţie cu text asemănător a fost descoperită în Bulgaria; v. Beşevliev, 182. Expresii asemănătoare se întîlnesc în numeroase documente. O inscripţie din Moab (cf. Reginetta Canova, Iscrizioni, nr. 19) ne spune: Χ(ριστ)ὲ Σω(τή)ρ, ἀνάπαυσον τὴν ψυχὴν τ(οῦ) Βαρίχ(ου); ibidem, nr. 29, 107, 171. Verbul ἀναπαύομαι este foarte des întîlnit în inscripţiile funerare din Creta (Bandy, p. 149). Inscripţia de la Tomis se referă probabil la ctitorul sau binefăcătorul unei construcţii funerare sau de cult.
    Σέργους, probabil o greşeală, în loc de Σεργίου, genitivul de la Σέργιος nume frecvent mai ales în Syria, unde la Sergiopolis (Rusafa) se afla mormîntul Sf. Serghie; IGLSyr., III, p. X (index); IV, p. 362; V, p. 322; Bull. ép., 1954, 291 a 1961, 71.
    La I. Barnea fragmentele a – b sînt întregite împreună, fără adaosul τοῦ δούλου σοῦ, iar c şi d, separat.

13
Inv. MNA, L, 333. MNA, L, l663. Placă de marmură găsită la Constanţa, ruptă sus şi la dreapta; pe marginile din stînga şi de jos se păstrează o parte dintr-un chenar simplu, realizat din două linii paralele. Inscripţia e săpată în chenarul de jos.
Dimensiuni: 10,77 x 0,67 x 0,07 m; înălţimea literelor: 0.05 m
Secolele V – VI

Christ, Sitzungsber. d. Bayer, Akad. Philol.-hist. cl., 1875, I, 1, p. 87, nr. 13; Tocilescu, AEM, 6, 1882, p. 26, nr. 53; Netzhammer, Christl. Altert, p. 110, nr. 18 (idem, Altchristl. Skythien, p. 411, nr. 22; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 99, nr. 20 (text, trad., bibl.)); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 64; Em. Popescu, Dacia, X. S., 11, 1967, p. 166, fig. 2 (foto).

Placa pe care e inscripţia a servit fie la cancelli (balustrada care despărţea altarul de naos), fie ca masă şi a fost probabil făcută pe cheltuiala lui Ghenadie şi a Flaviei. Numele Ghenadie se întîlneşte în inscripţiile creştine tîrzii, începînd cu secolul al V-lea. Personalităţi celebre, purtînd acest nume, sînt: patriarhul Constantinopolului (458 – 471) şi un presbyter din Massalia, care a scris in 475 o lucrare, continuînd De viris illustribus a lui Ieronim; v. Diehl, 432, 793, 795, 4 459; IGLSyr., 1955, 1544 (Γενάδιος), l959, 2479 (Γενάδια); Bandy, 7.

14
MNA, L, 1033. Capitel-impostă, descoperit în condiţii necunoscute, dar provine cu multă probabilitate de la Tomis. Pe o faţă poartă o monogramă, înscrisă într-un cerc dublu.;
Dimensiuni: înălţimea: 0,30 m; lăţimea: 0,60 m.
Mijlocul secolului al V-lea.

    I. Barnea, St. teol., 17, 1965, nr. 34, p. 153 – 154, fig. 15 (foto); Cultura bizantină, p. 107, nr. 38 (scurtă descriere).

Barnea presupune că ar fi vorba de episcopul Ioan de Tomis, care a trăit către mijlocul secolului al V-lea (v. Netzhammer, Christl. Allert., p. 47 – 50; J. Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire romain, Paris, 1918, p. 172 – 173).

---

15
Muzeul Constanţa, inv. nr. 1527. Două fragmente dintr-o cornişă de marmură găsite în Constanţa cu ocazia unor lucrări de construcţie; un fragment azi pierdut. La începutul inscripţiei e o cruce cu braţele egale.
Dimensiuni: 0,10 x 0,89 x 0,21 m; înălţimea literelor: 0,02 m.
Secolele: V – VI.

Suor[um] . . . .

"Alor săi. . . .".

---

16
MNA, L, 642. Fragment de marmură descoperit la Constanţa. Este rupt la stînga, jos şi la dreapta, în mijlocul inscripţiei este o cruce latină cu capetele braţelor lăţite, caracteristică secolelor V – VI.
Dimensiuni: 0,38 x 0,19 x 0,10 m; înălţimea literelor: 0,03 – 0,04 m.
Secolele: V – VI.

    Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 19, nr. 58; Netzhammer, Christl. Altert., p. 92 – 93, nr. l; fig. 19 (desen); idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 6; Barnea, St. teol.,6, 1954, p. 94 – 95, nr. 2 (text, trad., bibl.); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 64.

    Prima literă a fost citită H; Tocilescu a observat linia orizontală care lega cele două bare verticale, dar azi nu se mai vede. Litera de după cruce este sigur M. Tocilescu: transcriere în capitale; Netzhammer: Emmanuel; Barnea: ca noi. Numele Emanuel apare scris, de obicei, cu E şi cu dublu M (Ἐμμανουήλ), dar şi cu H, I sau chiar A la început. Scrierea cu un singur M este explicabilă prin fenomenul de simplificare a geminatelor, atît în limba greacă, cît şi latină (cf. nr. 17).
    Inscripţia aminteşte de pasajul din profetul Isaia, VII, 14, prin care se anunţa naşterea din fecioară a lui Cristos (καὶ κελέσουσιν ὄ2νομα αὐτῷ Ἐμμανουήλ, ὅ εστιν μεθερμηνεουόμενον Μεθ᾽ἡμῶν ὁ Θεός), profeţie reluată de evanghelistul Matei, I, 23. Inscripţia noastră repetă prescurtat această profeţie, iar la Tomis va fi avut rol apotropaic.
    Numele Emanuel are origine semitică, dar a fost adoptat de creştini, cu predilecţie în Orient; cf. Lefebure, Recueil, 214, 222; IGLSyr., 288, 289, 479, 1406, 1447, 1492, 1652, 1795, 1814, 1858, 2091, 2240; Foraboschi, Onomasticon alterum, p. 105.

---

17
Muzeul Constanţa, inv. nr. 35. Stelă de calcar ruptă în două bucăţi, descoperită la Constanţa, în momentul descoperirii era o singură bucată din care lipsea o parte din colţul din dreapta sus; între timp s-a pierdut şi colţul din stinga, care cuprindea o rozetă şi capul a două persoane reprezentate în relief (această parte pierdută o redăm în desen). Persoanele reprezentate în relief sînt: la stinga un bărbat (tata), ţinînd în mîna stîngă un fruct (?) sau vas, în mîna dreaptă un volumen; la mijloc o fată (fiica), avînd în mîna stîngă un fruct (?), şi la dreapta o femeie, cu un ştergar pe mîna stîngă, iar în palme un fruct sau vas. Cîmpul inscripţiei este încadrat la dreapta şi la stînga de două colonete cu capitel. Pe rama care desparte cîmpul inscripţiei de relieful de deasupra sînt scrise literele D M.
Dimensiuni: 1,12 x 0,50 x 0,12 m; înălţimea literelor: 0,045 – 0,05 m.
Sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.

Gr. Florescu, ADobr., 15, 1934, p. 120 – 122, nr. 2, fig. 6 (foto cu partea pierdută azi) (idem, Dacia, 5 – 6, 1937 -1938, p. 424 – 426, nr. 2, fig. 3 (foto ca mai sus)); I. Micu, Călăuza, p. 9, nr. 25.

D(iis)  M(anibus)    Aur(elia) Sambatis    abens jus li-    berorum vixi- 5  tann(os) XXV m(enses) V    d(ies) XII anima re-    dedit cui gem-    ens Victorinu-    s maritus. 10 Ave valeviat

1. Florescu şi Micu: D(is) [M(anibus)]; 6. Florescu şi Micu: d(ies) XI, dar a doua bară e clară şi încadrată de două puncte.

Datarea la sfîrşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea este sugerată de modul în care e redat relieful, ca şi de paleografie (mai ales L din r. 3, la sfîrşit).
    Sambatis, nume de origine iudaică, dar destul de răspîndit în lumea elenistică-romană şi creştină, Σαμβατις (-ιος), Σαμβατίων, Σαμβαθίων, Σαβατίων, ceea ce a făcut să se creadă că nu totdeauna poate desemna pe evrei (Zgusta, Personennamen, 740; cf. Wuthnov, Semitische Menschennamen, 104; Preisigke, Namenbuch, s.v.; Bull. ép., 1958, 313, 440, 541). La Serdica este cunoscut Sambatione (Beşevliev, 7,12). Florescu explică numele greşit: ar fi un genitiv de la numele grec Σάμβας sau un derivat de la celticul Samb-ătus.

3. Amuţirea şi căderea lui h iniţial, ca în abens, cît şi în interiorul cuvîntului este cel mai vechi fenomen fonetic, în Scythia este atestat la Histria (Pârvan, Dacia, 2, 1925, p. 228), la Tomis (CIL, III, 7582 = nr. 40 din acest volum) etc.; v. Mihăescu, § 103; Stati, § 61 – 64.

3 – 4. Jus liberorum, se referă la drepturile şi privilegiile care, după Lex Julia et Papia Poppaea, se acordau părinţilor cu copii în comparaţie cu cei fără copii. Cele mai dese indicaţii sînt în legătură cu jus trium vel quattuor liberorum. De mare însemnătate era jus liberorum pentru femei, fiindcă ele erau, în felul acesta, scutite de epitropia ginţii (Steinwenter, RE, X, 1919, 1281 – 1284).

6 – 7. anima (m); căderea lui m final este unul din cele mai frecvente fenomene şi se datoreşte faptului că m se pronunţa foarte slab (Mihăescu, § 118; Stati, § 69); rededit pentru reddidit; simplificarea geminatei este frecventă (Diehl, III, p. 395; Mihăescu, § 116; Stati, § 76). Animam reddere, expresie întîlnită întocmai în inscripţiile creştine (Diehl, 3326, 3328) sau în formulări asemănătoare (Diehl, III, p. 395). La Tomis, într-o inscripţie creştină: spi[ri]tum D[eo] rede[re], v. nr. 21. Despărţirea în silabe este defectuoasă în r. 4, 7, 8.

---

18

Muzeul Constanţa, inv. nr. 2055. Stelă de calcar descoperită în anul 1961, pe terenul fostei gări, cu ocazia unor lucrări edilitare. Ruptă în două bucăţi, are partea superioară decorată ca un capac de sarcofag, cu fronton mărginit de două acrotere şi palmete; în fronton e reprezentată o pasăre, foarte probabil un porumbel, care ciuguleşte dintr-un strugure. Sub fronton, într-un cadru dreptunghiular, se află un bărbat, o femeie şi la centru un copil, care sînt de fapt tatăl, mama şi fiul. Pe rama profilată, care desparte relieful de frontonul de deasupra, se află scris cuvîntul ῾Υπόμνημα. Textul inscripţiei, încadrat în ramă, însumează 22 rînduri, într-o alternare de rînduri lungi cu scurte. Cu excepţia ultimelor 3 rînduri, textul a fost săpat numai după ce traseul rîndurilor a fost marcat cu linii. La sfîrşitul r. 17, 19, 21, 22 sînt frunze de iederă. După rîndul 22, o frunză de iederă, care seamănă cu un peşte stilizat.
Dimensiuni: 1,21 x 0.57 x 0,17 m; înălţimea literelor: 0,024 m.
Începutul secolului al IV-lea.

A. Aricescu, St. cl., 5, 1963, p. 323 – 328, nr. 5, fig. 5 (foto) (idem, Monumente Scythia Minor, p. 20 – 29, nr. 5, fig. 5 (foto)); W. Peek, St. cl., 6, 1964, p. 135 – 136 (noi lecturi); Em. Popescu, SCIVA, 26, 1975, p. 79 – 93 (foto şi studiu amănunţit).

2. Μύραις pro Μοίραις; pentru οι = υ, v. Schwyzer, p. 194 – 195; A. Bandy, 36,2; ὑπό este aici prepoziţie cu dativul, cu sensul de dependenţă de cineva, de inferioritate, de a fi sub influenţa cuiva, nu prefix al verbului κυκλει3ται cum consideră Aricescu, verb care, de fapt, nu există. Θ în loc de T în τρέψαι se explică prin fenomenul de substituire cu o aspirată a surdei corespunzătoare (Mihailov, Langue, § 33,1); 6 – 7. ἐμέο pentru ἐμοῦ, οὕνεκα pentru ἕνεκα, τύμβω pentru τύμβου, toate forme poetice; 8. Aricescu: ὧ ς; Peek, ὡς; Aricescu: ἐ[στὶ]; ῥητὸ[ν];; Peek γῆ τὸ; pe piatră pare să fie P, dar trebuie să fie o greşeală; 9. Aricescu: χρε[ὼν]; ἀπέτισα pentru ἀπέτεισα; pentru ει = ι, v. p. 22 şi nr. 5, 18, 37, 41, 42, l, 44, 45,48, 210; 10. Aricescu: πρὶν [γὲ]; Peek πρὶν μ[ὲ] sive μ[ὲ]ν; 12. Aricescu νεῖος; Peek; νέκυς; lectura lui Peek este sigură, fiindcă Σ e săpat pe ramă; 21. ὑγιένοις pentru ὑγιαίνοις; pentru αι = ε, v. p. 22 şi nr. 18, 31, 37, 44, 60, 210.

Pasărea din fronton este foarte probabil un porumbel şi de aceea trebuie interpretat ca simbol creştin (J. P. Kirsch, Colombe, DACL, III, 2, 1914, 2198 – 2231; Kunstle, Taube, BECA, II, 1886, 820; F. Sühling, Die Taube als religiöses Symbol im christlichen Altertum, Römische Quartal-schriften, Suppl. Heft 24, Freiburg in Br. 1930). Nesigur este decorul de la sfîrşitul inscripţiei, anume dacă el reprezintă o frunză de iederă stilizată sau este un peste. În ultimul caz ar fi tot un simbol creştin. Modul în care sînt sculptate cele trei busturi e caracteristic iconografiei "populare" din secolul al IV-lea, întîlnit în provincii (G. Bordenache, Dacia, N. S., 9, 1965, p. 280). Acelaşi mod de redare se întîlneşte pe epitaful pus în amintirea lui Valerius Felix, princeps officii praesidis, datat la sfîrşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea (nr. 5).
    Cuvîntul ῾Υπόμνημα este unic în inscripţiile din Scythia Minor. El nu este atestat pînă acum nici în cetăţile de pe ţărmul de vest al Mării Negre, din Bulgaria, şi nici în Attica. În schimb e caracteristic documentelor din Cyzic şi împrejurimi, precum şi altor oraşe din Asia Mică (J. Kubińska, Monuments funéraires, p. 23, 57; Em. Popescu, op. cit., p. 90 – 91). Prezenţa şi a altor doi termeni diferiţi, pentru desemnarea mormîntului, τύμβος, (r. 7) şi τάφος (r. 14) este de pus pe seama dorinţei de exprimare variată şi din necesităţi metrice.
    Spre deosebire de fronton, care sugerează faptul că stela a fost pusă de creştini, textul însuşi al inscripţiei nu conţine nimic care să trădeze credinţa creştină. Probabil că la începutul epocii creştine nu existau autori creştini de epigrame şi de aceea se recurgea la poeţi tradiţionali, în text întîlnirn laitmotive (τόποι), pe care le citim în numeroase alte epigrame funerare mai vechi. Moartea e cauzată de Destin (Μοῖρα) căruia îi este supus totul. Hotărîrea lor (χρίσις Μοιρῶν) este suficientă pentru a aduce moartea (v. August Mayer, Die Moira in den griechischen Inschriften, Gießen, 1927). Totuşi, deşi moartea e privită ca ceva natural (r. 8 – 9: το χρεὼν ἀπέτισα), ea este deplînsă cu durere mai ales la cei morţi înainte de vreme. Lillas este un ἄωρος (în inscripţie: παῖς ὢν ἑξαετὴς τυτθός), adică o fiinţă care a murit înainte de a fi atins vîrsta maturităţii (r. 10 – 11). Toate speranţele părinţilor de a-l vedea căsătorit şi de a-l lăsa moştenitor sînt astfel spulberate (r. 4 – 5). Documentul nostru se înscrie în seria epigramelor dedicate copiilor morţi prematur şi care formează un gen aparte (v. Ewaldt Griessmair, Das Motiv der mors immatura in den griechischen metrischen Grabinschriften [Commentationes Aenipon-tanae XVII], Diss., Insbruck, 1966).
    Lillas, nu este un nume intim, familiar sau de dezmierdare (ein vertraulicher Rufnamen) cum consideră Aricescu, ci de origine tracică sau bithynică (L. Robert, Hellenica, XI – XII, Paris, 1960, p. 372 – 375; Bull. ép., 1961, 410; 1964, 296; Zgusta, Personennamen, 814, 1 – 6); cf. IGB, 51, bis: Λιλλεις.
    Bassianus şi Ianuaria ar putea fi, în ciuda numelor lor pur romane, traci. În felul acesta, inscripţia tomitană constituie o indicaţie asupra soartei populaţiei autohtone în epoca romană tîrzie (pentru tracii din Bulgaria, în aceeaşi vreme, v. Beşevliev, Die Thraker im ausgehenden Altertum. St. cl., 3, 1961, p. 251 – 263).

---

19
MNA, L, 653. Stelă de calcar cu fronton, în centrul căruia se află o pasăre (poate un porumbel). Cîmpul inscripţiei se află încadrat într-o ramă simplă. Pe marginea superioară a ramei, astăzi foarte tocită, se observă litera Π, iar deasupra lui Π, în fronton, pare a se zări litera K. Sînt probabil resturi dintr-o inscripţie mai veche. Stela este ruptă în partea de sus, astfel că lipseşte o bună parte din inscripţie.
Dimensiuni: 0,38 x 0,47 x 0,12 m; înălţimea literelor: 0,02 – 0,025 m.
Secolulal IV-lea.

Tocilescu, Fouilles, p. 227, nr. 58; Netzhammer, Christl. Altert., p. 97 – 98, nr. 6 (text, trad. şi desen) (idem, Altchristt. Skythien, p. 410, nr. 11); Barnea, St. teol., 6. 1954, p. 75 fig. 5 (foto), p. 98, nr. 15 (text, trad., bibl.) (idem, Dacia, N.S., I, 1957, p. 268, pl. 1,1 (foto)); W. Peek, Gr. Versinschriften, I, 1955, l304; cf. Pârvan, Contribuţii, p. 64; Cultura bizantină, p. 100, nr. 14 (text, bibl.).

Netzhammer, Christl. Altert., înregistrează în fronton literele K şi sub el TI. Tocilescu aminteşte doar de Π. Dacă Π nu aparţine unei inscripţii mai vechi, atunci am avea aici cuvîntul [υ]π[όμνημα] ca în inscripţia nr. 18. 2. Peek, presupune după φίλε, <ὁδοιπόρε>. 5. Tocilescu, Netzhammer, Christl. Altert., Pârvan: ποτισημ; Barnea, St. teol.: [ὁ Δεσ]πότισ ἡμ[ῶν?];; Peek: μείνας [τούτῳ] ποτὶ σήμ[ατι . . .]. Ultimul rînd înregistrat doar de Tocilescu şi Netzhammer.

Inscripţia este în versuri. Textul nu trădează prin nimic caracterul creştin, pe care i l-au atribuit Tocilescu, Pârvan, Netzhammer şi Barnea, care au luat în considerare, pentru această interpretare, pasărea din fronton, socotind-o porumbel. Această interpretare ni se pare totuşi plauzibilă, deoarece textul nu exclude încadrarea inscripţiei printre cele creştine sau mai precis în epoca creştină. Un alt exemplu îl găsim tot la Tomis (nr. 18).
    Μή με παρέλθης sau alte formule asemănătoare sînt des întîlnite în epigrame, v. Kaibel, 646 a; Peek, Gr. Versinschriften, I, 1906: Μή μου παρέλτθης τὸ ἐπίγραμμα ὁδοιπόρε, ἀλλὰ σταθεῖς ἄκουε καὶ μαθῶν. . ; cf. Kaibel, 687; Peek, op. cit., l306; idem, Ath. Abt., 66, 1941, p. 75 – 76.
    Cuvîntul σῆμα e folosit mai cu seamă în inscripţiile funerare în versuri şi reprezintă un termen general pentru a desemna mormîntul. Sensul primordial este de semn distinctiv şi a ajuns să desemneze mormîntul din cauză că acesta putea fi distins după movila (tumulul) sau statuile care se aşezau deasupra, în traducerea românească am redat termenul σῆμα prin lespede (funerară); despre σῆμα în inscripţiile funerare din Asia Mică, v. Kubińska, Monuments funéraires, p. 23, 124, 144.

---

20
MNA, L, 643. Placă de marmură descoperită în Constanţa; ruptă în partea stângă şi jos. Deasupra inscripţiei are o cruce şi o scobitură dreptunghiulară adîncă de 0,005 m. Netzhammer presupune că aici ar fi putut fi depuse moaşte; puţin probabil.
Dimensiuni: 0,20 x 0,20 x 0,03 m; înălţimea literelor: 0,03 m.
Secolele V – VI.

Netzhammer, Christl. Altert., p. 95 – 96, nr. 4, fig. 22 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 9); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 101, nr. 27 (text, trad., bibl.).

1. Netzhammer: ἀμένο(να) Barnea: ἄμε<ι>νον.

2 – 3. α pentru ε în ἔτυχα şi ι pentru η în ἴκουσεν, v. Mihailov Langue, § l, § 7; Bandy, nr. 35,5, 67 A, 6, 67 B, 9. Forma ἄμένονα, propusă de Netzhammer, s-ar putea explica prin pronunţarea diftongului ει ca ε (Mihailov, op. cit. § 11,3) şi atunci n-ar trebui să presupunem (ca Barnea) omiterea lui ι de către lapicid.

---

21
MNA, L, 521. Stelă de calcar descoperită în Constanţa. Deasupra cîmpului inscripţiei este un chenar boltit, în centrul căruia se află un disc decorat cu o rozetă. Faţa scrisă este tocită, iar literele greu lizibile; ruptă puţin în colţul din stînga jos.
Dimensiuni; 0,95 x 0,675 x 0,19 m; înălţimea literelor: 0,03 m.
Secolul al IV-lea.

CIL, III, 7584, 13742 (capitale şi transcriere în minuscule după estampaj); Pârvan Contribuţii, p. 64; Netzhammer, Christl. Altert., p. 110 – 112, fig. 34 (desen) (idem Altchristl. Skythien, p. 411, nr. 23); Diehl, 3314; CLE, I, 859 adn.; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 97 – 98, nr. 13, fig. 4 (text, trad., bibl., desen) (idem, Dacia, N.S., I, 1957. p. 271 (desen); Stati, p. 144 (text, trad., comentariu lingvistic); Ch. Auner, DACL, IV, l, 1926, col. 135; Vulpe, HAD, p. 346 – 347);

Aur(elia) Ianuaria Ian(uarii) an(norum) iu-     ncta pari Fl(avio) Mart[i]no     et amplius vixi menses V, dies. . . . pr-     o comoda f uit spir[it]um D- 5  eo rede[re. Et] Aur(elia) Domna so-     ror Ian[uarii] an[n(orum)]. . III iuncta pa-     ri vixit menses X, d (ies) I. Fatum co-     nplevit durus pro carita-     te coniugi et sorori. Ip[si] 10  vivite parentes et nestr-     is provid[ete fil]is. Estote     memores iterum [El]ysiis co-     [ven]turi. Ave, vale viator.

1. CLE, omite Ian(uarii); 7. CLE, Diehl: d.I[I]; Stati: d(ies). . .; 11 – 12. CIL, III, 7184: pr[ov]id[ete fil]is; Netzhammer şi după el Barnea: provid[ete]; Stati: [Ely]siis; CLE, Diehl, co[fu]turi; CIL, III, 13742: nestris pr[ofun]d[ite man]is estote memores iterum[El]ysiis co[fu]turi; CLE, aceeaşi lectură cu explicaţia: nestris (sic pro nostris ut restris) pr[ofun(d[ite Man]is; la fel Diehl, dar [Ma]nis.

1. Ianuarius (-ia), este un nume foarte frecvent, atît în inscripţii latine (Diehl, III, p. 83 – 84), cît şi în cele greceşti (Bees, nr. 33,6).

l – 2. iuncta pari, de comparat cu Diehl, 3446,3 . . . primo . . . iuncta marito; 4751,2: conubio non bene iuncta meo; par, pentru soţ, tot la Tomis, v. CIL, III, 7553.

3 – 4. vixi pentru vixit, cf. Stati, p. 144; pro commoda, trebuie subînţeles vita ? (v. Diehl, 3839 A: egit commodissima annis XVI) sau pro commodis, ca Stati, p. 144? Pentru simplificarea geminatei m, v. nr. 17.

4 – 5. spiritum reddere, expresie întâlnită şi în inscripţiile păgîne şi înseamnă "a muri", "a-şi da sufletul", într-o inscripţie din secolul al III-lea, descoperită în Dalmaţia (CIL, III, 8 754), găsim această expresie, într-o alta din Lugdunum (CIL, XIV, 2027) citim: spiritum corpusque origini reddedit, iar la Tomis un alt epitaf (CIL, III, 7553) ne spune: spiritum naturae suae reddedit. Scriitorii creştini folosesc şi ei această expresie: Hieronymus, Epist., 13,1, anus . . . debitum caelo spiritum reddedit (Mihăescu, p. 224), iar inscripţiile latine din regiuni diverse o utilizează; Diehl, 1546 adn., 2052, 3315 – 3321 A, 3326, 3449, 3458,7 etc. Prezenţa cuvîntului Deo pledează pentru caracterul creştin al inscripţiei; Diehl, l546 adn. redendo su[um spiritum] Domino; 3326, 3328: Deo [anim]am reddidit etc. Lipsa lui d în redere se explică prin simplificarea geminatelor (v. mai sus).

7 – 8. n în loc de m în conplevit se explică prin confuzia dintre cele două consoane, confuzie rezolvată mai totdeauna în favoarea lui n (Stati, § 73); fatum conplevit durus este construcţie asemănătoare cu aetatem complevit (Diehl, 3442; debitum naturae suae complevit, ibidem, l610; finem naturae complevit, ibidem, 185; fatis opressa sinistris, ibidem, 176,3; sic fato decessit, ibidem, 3748; fatum fecit, ibidem, 3306, 3306 A); durus, în dezacord cu fatum, s-ar putea explica prin schimbările fonetice care fac ca substantivele masculine şi cele neutre să se confunde la singular (Stati, § 126), sau să fie pentru durius (cum presupune Bücheler, CLE, I, 859, cu omiterea lui i).

8 – 9. pro caritate, cf. nr. 191; coniugi et sorori, pentru genitiv, coniugis et sororis, v. Stati, p. 144.

10. nestris pentru nostris, v. nr. 27 şi E. Diehl, Vulgärlateinische Inschriften, Bonn, 1910, p. 100, nr. 1128).

11 – 13. sînt asemănătoare cu o inscripţie din Viminacium (CLE, 859: vivite fe[l]ices nostrisque profundite Manis et memores u[t] sitis nobiscum vos esse futuros); cf. şi inscripţia de la Ulmetum, nr. 208; E[l]ysiis, probabil pentru campis Elysiis; Elyseum, loc fericit pentru viaţa de dincolo, v. Cumont, Symbolisme, p. 52, 126, 184, 187, 189, 192, 254, 346, 371.
    Inscripţia trebuie considerată creştină, cu toate că expresia spiritum Deo redere nu este peremtorie pentru aceasta. Fatum conplevit Elysiis şi formula de încheiere de la sfîrşit se întîlnesc şi în inscripţiile păgîne. Dar la începutul epocii creştine se întîlnesc pe epitafele creştinilor multe expresii sau chiar textul în întregime ca în documentele păgîne (v. nr. 18, 19 şi Em. Popescu, SCIVA, 26, 1975, p. 79-93).

---

22
Muzeul Constanţa, inv. nr. 17470. Placă de marmură descoperită în cartierul Tomis Nord în anul 1968 şi achiziţionată de la Aldea Ion. Este ruptă la dreapta şi jos.
Dimensiuni: 0,29 x 0,31 x 0,05 m; înălţimea literelor: r. 1: 0,07 – 0,075 m; r. 2 – 3: 0,05 m.
Secolele IV-V.

    I. Barnea, Pontica, 7, 1974, p. 376 – 380, nr. l, fig. l (foto).

Textul inscripţiei pomeneşte numele unui martir, care a fost episcop. După caracterele paleografice inscripţia nu e mai veche de secolul al IV-lea. În Scythia Minor au putut exista martiri şi după recunoaşterea creştinismului ca religie licită. Numeroasele năvăliri "barbare" au putut provoca victime în rîndul creştinilor, mai ales printre aceia care făceau operă misionară. Pentru activitatea misionară desfăşurată de episcopii Scythiei şi pentru pericolele care aveau să le înfrunte, v. relatarea lui Sozomenus, Hist. eccl., VII, 26, 6 – 9 cu privire la episcopul Theotimus I al Tomisului, pe vremea împăraţilor Theodosius I şi Arcadius. Martiri în Dobrogea atestaţi de inscripţii v. nr. 194, 267.
    I. Barnea presupune că numele martirului şi episcopului căzut în lacună ar fi fost Titus (numit de unele texte Philus), pomenit de Acta Sanctorum la 3 ianuarie şi ar fi pătimit în timpul împăratului Licinius, prin anii 319 – 323 (cf. Fontes Historiae daco-romanae, II, Bucureşti, 1970, p. 704 – 707; Acta Sanctorum, I, ianuarie, Paris, 1866, p. 133). Acesta ar fi fost cel de-al doilea episcop cunoscut la Tomis, după Evangelicus, care a trăit în vremea lui Diocleţian. Inscripţia ar fi fost aşezată la intrarea unui martyrium, construit spre sfîrşitul secolului al IV-lea începutul secolului al V-lea, pentru adăpostirea moaştelor, puse iniţial într-un mormînt modest.

---

23
MNA, L, 1489. Placă de marmură, descoperită în Constanţa; ruptă la stînga, dreapta şi jos. Literele caracteristice secolelor IV – V, mai ales D şi G.
Dimensiuni: 0,09 x 0,19 x 0,02 m; înălţimea literelor: 0,017 m.
Secolul al IV-lea.

D. Tudor, Materiale, II, p. 588, nr. 58, fig. 30 h (desen); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 97, nr. 10 (text, trad.).

Audientes sunt catehumenii, adică cei care se pregăteau să primească botezul creştin. Ei primeau în acest scop o pregătire specială, nu aveau voie să participe decît la o parte din serviciul divin; CIL, VIII, 23048 a 1 s b 1 s audiens (vel auditor) est catechumenus -a, cf. Epist. Rom. pontif, ed. Thiel, Gelas. frg. 49: catechumeni latine dicuntur instructi vel audientes; v. Diehl, l509 a; DACL, II, col. 2579 sqq.; C. M. Kaufmann, Handbuch der christlichen Archäologie, Paderborn, 1905, p. 712; idem, Handbuch der christlichen Epigraphik, p. 231; D. Tudor, loc. cit.

24
MIRSR, inv. 18878 (fost la MNA, L, 646). Bloc de marmură găsit în Constanţa, în partea superioară are un fronton triunghiular; în centrul stelei este o coroană, care se termină în partea de jos cu două frunze de iederă, iar în centrul coroanei, monogramul lui Christos şi crucea monogramatică, caracteristic secolelor IV – V. La începutul şi sfîrşitul primului rînd se mai păstrează resturi din cîte o cruce.
Dimensiuni: 0,65 x 0,34 x 0,20 m; înălţimea literelor: 0,02 – 0,03 m.
Secolul al IV-lea.

Tocilescu, AEM, 11, 1887, p. 61, nr. 121; Netzhammer, Revista catolică, 2, 1913, p. 15 -16, fig. 4 (desen); idem, Christl. Altert., p. 99 – 100, nr. 8 fig. 26 (desen) (idem, Altchristl. Skythien, p. 410, nr. 13; Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 102, nr. 31 (text, trad., bibl,)); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 62 – 63; Leclercq, DACL, III, l, 1914, col. l501; Vulpe, HAD, p. 347, pl. 43, fig. 76 (foto); Em. Popescu, Dacia, N. S., 11, 1967, p. 170, fig. 6 (foto); Bull. ép., 1959, 257; Cultura bizantină, p. 101 – 102, nr. 16 (text, foto).

Tocilescu şi toţi după el: ἐπιφανίς = strălucita; Bull. ép.: Ἐπιφανῖς = venită din Epiphaneia (Cilicia).

Τορπίλλα nume foarte rar; sub forma Τορπίλια la Thesalonic (epoca. elenistică) (Bull. ép., 1964, p. 25); Τουρπίλιος la Gortys, în Arcadia, (BCH, 1942 – 1943, p. 334 – 339; cf. Bull. ép., 1943, p. 26). Forma chrismonului şi a coroanei este foarte asemănătoare cu a celor din secolul al IV-lea, de pe monedele şi monumentele din vremea luii Constantin cel Mare, ceea ce atrage după sine datarea epitafului în această vreme (cf. DACL, s.v. chrisme în vol. III, l, 1914, col. 1501). Importanţa monumentului rezidă în vechimea sa şi în faptul că este o mărturie a raporturilor Scythiei cu Cilicia.

---

25
MIESE, inv. 18 820 (fost la MNA, L, 782). Masă monolită din calcar cu două picioare, descoperită probabil într-una din camerele funerare din necropola Tomisului, de pe terenul fostei gări din Constanţa. Masa a fost găsită în magaziile din apropierea gării, dar a fost transportată acolo din necropolă, aflată în vecinătate. Pe o bordură poartă inscripţia dispusă pe două rînduri. La mijlocul primului rînd e reprezentat un porumbel iar la sfîrşitul celui de-al doilea, un peşte. Sub inscripţie pare să fie monogramul lui Christos, încadrat într-un cerc (observat şi desenat de Tocilescu, contestat de Netzhammer) şi nereprodus de nimeni după aceea. Ruptă în două fragmente.
Dimensiuni: 0,77 x 1,25 X 0,48 m; înălţimea literelor: cea 0,04 m.
Secolul al IV-lea.

Tocilescu, AEM, 8, 1884, p. 15, nr. 41; idem, AEM, 19, 1896, p. 102, nr. 56 (facsimilul inscripţiei şi transcriere în minuscule); Netzhammer, Christl. Altert., p. 84 – 87, fig. 16 – 17 (text şi desen al întregii mese cu inscripţia) (idem, Altchristl. Skythien, p. 204, nr. 4); R. Berlinger, Ein fr&#;christrihler Agapentisch aus Konstanza, în Byz. Neugr. Jahrb., II, 1921, p. 150 – 153 (cu reproducerea desenului lui Netzhammer); I. Barnea, Τὶ παλαιοχριστιανὸν θυσιαστἠριον Athena, 1940, p. 58 – 59, fig. 9 (desen. după Netzhammer); idem, St. teol., 6, 1954, p. 96 – 97, nr. 9 (text, trad., bibl.); cf. Vulpe, HAD, p. 347; Cultura bizantină, p. 98, nr. 5 (text, scurtă descriere).

1. Tocilescu: Π μακαρίω [Τ]ιμοθέω παραδινίου . . .  Pârvan, Vulpe: μακαρίω [Τ]ιμοθέω Παραδινίου;  Netzhammer: Τῶ μακαρίω Τιμοθέω παρὰ Δινίου; Barnea: [Τ]ιμοθέω.