Discurile crestate cruciş, de sub coroană, au fost interpretate de Renier, p. 303, ca fiind panes decussati (= pîini crestate), iar de Mommsen, CILr III, urmat de Polaschek, Notitia dignitatum, în RE, 17, 1937, col 1109, ca emblemă a legiunii comitatensis Undecimanorum (Not. dign., Oc., V, 85, 234; VII, 134) şi în care Thiumpus şi-ar fi făcut o parte a carierei sale militare. Dar o legio comitatensis Undecimanorum a staţionat în Spania, iar sora ei din Orient, legio palatina Undecimanorum (Not. dign., Or., VI, 6, 46) nu avea aceeaşi emblemă, în plus nu ştim cînd au fost create aceste legiuni, iar Diocletian, de cînd datează inscripţia, spre deosebire de Gallienus şi de Constantin, a întărit, potrivit tradiţiei, legiu­nile de la graniţă, nu le-a slăbit divizîndu-le (în cazul nostru, divizarea legiunii XI Claudia ar fi dat cele două legiones Undecimanorum). Thiumpus a activat însă în legiunea mamă XI Claudia (Ritterling, op. cit., l 700); despre Undecimani, v. Hoffmann, Bewegungsheer, I, p. 13, 204, 229, 232, 502 şi II, p. 88, n. 189.

2. Valerius, nume frecvent în timpul lui Diocletian (după cognomenul împăratului), ceea ce indică, pe lingă alte elemente, o datare în această vreme. Thiumpus, nume foarte, rar ; după Renier si Desjardins, nume barbar, ceea ce ar indica procesul de "barbarizare" al legiunilor.

3–4. Legio XI Claudia îşi avea sediul, în secolele III–IV, la Durostorum (Ritterling, RE, XII, 1925, col. 1699–1701). După Hoffmann, Thiumpus ar fi activat în legiunea XI Claudia 11 ani.

4–5. lectus in sacro comitatu lanciarius, menţiune foarte importantă pentru ipoteza potrivit căreia Diocletian ar fi înfiinţat corpul de gardă al lăncierilor şi anume prin detaşarea unor unităţi de lăncieri din legiunile de la frontieră; lectus, indica faptul ea soldaţii din trupele menite să însoţească pe împăraţi erau aleşi după calităţile lor fizice şi militare, pentru a înlocui treptat cohortele pretoriene, din ce în ce în declin.

6. protexit, adică a activat printre protectores, corp de ofiţeri inferiori, încadraţi în comitatus. Constituit pe la mijlocul secolului al III-lea, poate de Gallienus, din ofiţeri superiori, acest corp a reprezentat garda şi statul major al împăratului, în timpul lui Diocletian protectores erau recrutaţi dintre centurionii de elită, care, după cîţiva ani de serviciu, puteau ocupa funcţii de grad ecvestru. Protectores instruiau viitorii ofiţeri de grad superior sau îndeplineau alte servicii ca : recrutarea tinerilor în armată, controlul transporturilor militare, al exporturilor în porturi, arestarea unor persoane importante, fortificarea unor regiuni de graniţă etc. O parte dintre protectores făceau serviciul pe lîngă împărat (domestici), bucurîndu-se de mare trecere, alţii pe lîngă înalţii comandanţi de trupe (Grosse, p. 13–15, 138–143; Stein, Histoire, I, p. 57–08, 240; Jones, Later Roman Empire, I, p. 53–54; II, p. 636–640; Hoffmann, op. cit., p. 79). După 5 ani de serviciu ca protector, Valerius Thiumpus a fost probabil lăsat la vatră, cum sugerează cuvîntul missus, înţeles aşa de Mommsen şi de toţi după el, spre deosebire de Renier şi Desjardins, care îl leagă de praefectus legionis: "trimis" (de la mittere) prefect, apoi rechemat si făcut prefect al legiunii II Herculia cu sediul la Troesmis (Not. dign., Or., XXXIX, 29), înfiinţată de Diocletian şi denumită după coregentul său Maximian Hercule (Ritterling, RE, XII, 1925, col. 1467–1468). Thiumpus trebuie considerat printre primii prefecţi la conducerea legiunii; el a murit în funcţie în condiţii necunoscute şi a fost înmormmtat la Troesmis. Importanţa inscripţiei constă în faptul că arată modul cum s-a constituit sacer comitatus la începutul unei perioade de mari reforme militare şi cariera mili­tară a celor care ajungeau să îndeplinească funcţii de grad ecvestru.

237
Azi dispărut (?) sau în Franţa la Muzeul din Saint Germain en Laye. Fragment de coloană de calcar, descoperit în cetatea de est cu ocazia săpăturilor lui E. Baudry. E rupt sus şi jos, iar inscripţia, greu de citit. Lectura pietrei a fost făcută în chip diferit de G. Boissiere şi E. Desjardins (non vidi).
Dimensiuni: 0,69 x 0,45 m.
Anii 308–323.

E. Boissière, Rapport, 213–214, nr. 27; E. Desjardins, Annali, 1868, p. 61, nr. 56; CIL, III, 6174; ILS, 683.

1. lipseşte la Boissière, iar pe cel de-al doilea l-a transmis deosebit de Desjardins. Din această cauză nu se poate decide dacă în aceste două rînduri putem întregi [Maxim]iano (r. 1) şi [Licini]ano (r. 2), după citirea lui Desjardins, sau în r. 2 [Lic]inio, dacă luăm în considerare citirea lui Boissière. Mommsen în CIL a preferat lectura [Licin]iano [Lic]inio, pe care o adoptăm şi noi, deşi n-o excludem pe cealaltă. Mommsen explică faptul că Licinius este aşezat în inscripţie înaintea lui Constantin prin aceea că Scythia Minor intra sub autoritatea acestuia.
   Mommsen şi după el Dessau (ILS) reproduce în chip greşit primul rînd după citirea lui Desjardins, anume ITANO.

6. filius Augustorum este numit Constantin cel Mare (v. Auctor Lactantius, De mortibus persecutorum, cap. 32 ; cf. Dessau, ILS, 683, n. 2); aceeaşi expresie într-o altă inscripţie din Scythia, descoperită la Vama Veche (v. nr. 108).

7. leg. q. a citit numai Desjardins. Dessau presupune că ar fi vorba de legio II Herculia.