TROPAEUM TRAIANI
(Adamclisi, jud. Constanţa)
Gr. Tocilescu, Otto Benndorf, G. Niemann, Monumentul de la Adamclisi, Viena–Bucureşti, 1895, ed. română şi germană; V. Pârvan, Cetatea Tropaeum, în BCMI, 4, 1911 şi extras, Bucureşti, 1911; Vulpe, HAD, p. 143–158 şi passim; Em. Popescu. Sf. cl., 6, 1964, p. 185–203; Vulpe-Barnea, DID, II, passim; TIR, L, 35, p. 74–75.
169
Tocilescu, AAR, seria II, t. 14, 1891/92, Dezbateri, p. 18, nr. 1 (cf. şi p. 14) (idem, Castrul, p. 5); idem, AEM, 17, 1894, p. 103, nr. 46 (idem, RIAF, 9, 1903, p. 31, nr. 45); CIL, III, 12464; cf. Pârvan, Cetatea Tropaeum, BCMI, 4, 1911, p. 165 şi nota 116; G. Patsch, Sitzungsber. Akad. Wien, philol.-hist. Cl., 208, p. 10–11; Vulpe, HAD, p. 186, 226, 287.
MNA, L, 349. Bloc fragmentar de calcar, care a făcut parte din frontonul unei clădiri publice (probabil un templu ori aedicula) şi descoperit între anii 1891–1893 la poarta principală, servind ca material de construcţie. Acum este tăiat la stînga şi la dreapta. Inscripţia e întreruptă de un scut (sau coroană?).
Anii 293–305.
|
5 |
[Iov]i Olbiopol[i]t[ano et . . . . . pro
Sal]ut[e] ad[que incolumitate imp(eratorum) caes(arum) D]iocletiani [et Maximiani Aug(ustorum) et Constant]- ii et Maximiani nobilissim[orum caesa]- rum Nevius Palmas Theotimianus. |
1. Mommsen, AEM, 17, 1894, p. 103, nr. 46: [Achilli?]Olbiopol[i]t[ano], cu precizarea lui Tocilescu: "die Ergänzung von Z.1 hat Prof. Mommsen zweifelnd vorgeschlagen".
| "Lui Jupiter Olbiopolitanus (protector al cetăţii Olbia) şi . . . pentru sănătatea şi securitatea împăraţilor cezari Diocletian şi Maximian, auguşti, şi a lui Constantius şi Maximian, nobilii cezari (a făcut aceasta), Nevius Palmas Theotimianus". |
Dedicaţia către Jupiter Olbiopolitanus a fost pusă probabil pe frontonul templului (aediculae-i) de la Tropaeum, dedicat acestui zeu, templu distrus în timpul invaziilor carpice, bastarne şi gotice dintre anii 293–305. Aşa se explică de ce piatra cu inscripţie a fost refolosită în zid ca material de construcţie (Patsch, op. cit.). Nu este însă exclusă nici posibilitatea (cum presupune Tocilescu, AAE, ser. II, t. 14, 1891/92, Desbateri, p. 18) ca monumentul să fi fost refolosit în zid în timpul lui Iustinian cînd cetatea va fi fost din nou refăcută, deşi Procopius, De aed. IV, 11, nu o menţionează. Dedicantul Nevius Palmas Theotimianus este un grec romanizat, originar din Olbia şi venit la Tropaeum pentru niscai afaceri comerciale; cu acest prilej dedică zeului cinstit la el acasă monumentul cu inscripţie. Pentru greci la Tropaeum, v. Pârvan şi Vulpe, op. cit.
170
MIRSR, inv. nr. 18880 (fostă la MNA, L, 2043). Placă de mamură, ruptă în două bucăţi, descoperită în anul 1893, cu ocazia săpăturilor de la poarta de est, împreună cu un trofeu din calcar, înalt de 2,65 m. Inscripţia. este într-o "tabula ansata"; în colţurile de sus este cîte o rozetă, iar în cele de jos, cîte o frunză de iederă. La sfîrşitul rîndurilor 3, 5, 6, 8 sînt de asemenea frunze de iederă.
Dimensiuni: 0,70 x 1,63 x 0,22 m; înălţimea literelor: 0,055 m; ultimul rînd: 0,025 m.
Intre 18 oct. 315–26 iulie 317 (probabil înainte de 1 martie 317).
Tocilescu–E. Bormann, AEM, 17, 1894, p. 108–109, nr. 52 (foto); Mommsen, loc. cit., p. 114–116 (Tocilescu–Benndorf–Niemann, Monumentul, p. 128–130 (foto); Tocilescu, Fouilles, p. 56–57, 59 (foto); idem, RIAF, 9, 1903, p. 37–40, nr. 50 (foto)); CIL, III, 13734 (Pârvan, BCMI, 4, 1911, p. 165 şi urm. (foto); Fiebiger- Schmidt; Inschriftensammlung, p. 83–84, nr. 160; Netzhammer, Christl. Altert, p. 179–180 (desen); ILS, 8938); cf. Pârvan, Slasovia, p. 29; Patsch, Sitzungsber. Akad. Wien, philol.-hist. Cl., 208, p. 10, 14; Vulpe, HAD, p. 292, pl. 37, fig. 65 (foto); D. Ciurea, EDR, 9, 1940, p. 200, fig. 6 (foto); Barnea, DID, II, p. 384, 506, fig. 8 (foto); Cultura bizantină, p. 97, nr. 1 (foto); Em. Popescu, Dacoromania, 1, 1973, p. 70, fig. 2 (foto).
|
Romanae securitatis libertatisq(ue) vindicibus
d(ominis) n(ostris) Fl(avio) Val(erio) Constantino et [Ḷịc̣ịṇịạṇọ] [Ḷịc̣ịṇịọ] piis felicibus aeternis Aug(ustis) quorum virtute et providentia edomitis 5 ubique barbarum gentium populis ad confirmandam limitis tutelam etiam Tropaeensium civitas auspicato a fundamentis feliciter opere constructa est. Petr(onius) Annianus v(ir) c(larissimus) et Iul(ius) Iulianus v(ir) em(imentissimus) praef(ecti) praet(orio) numini eorum semper dicatissimi. |
2–3 Liciniano Licinio este martelat; CIL şi ILS: V [ạḷ Ḷịc̣ịṇ]IA [ṇọ], dar Val. nu pare a fi fost scris pe piatră; prima literă după ET pare L.
| "Fiind apărători ai securităţii şi libertăţii romane, domnii noştri Flavius Valerius Constantin şi Licinianus Licinius, pioşi, fericiţi şi veşnic auguşti, prin a căror virtute şi înţelepciune au fost supuse pretutindeni popoarele de seminţie străină, în scopul asigurării durabile a graniţei a fost zidită cu succes, din temelii, şi cetatea Tropaeenilor, pe vremea cînd prefecţi ai pretoriului erau Petronius Annianus, bărbat de rang senatorial şi Iulius Iulianus, bărbat de rang ecvestru, preacredincioşi voinţei divine a acestora (a împăraţilor)". |
Victoria asupra barbarilor, la care face aluzie textul, pare să fie cea repurtată împotriva goţilor (Bormann, AEM, 17, 1894, p. 108; Fiebiger, loc. cit.). Despre gentes, gentiles, v. inscripţia nr. 238.
5. compară cu expresia ubique victor es, care se află pe monede din timpul lui Licinius şi Constantin (Cohen, Description Hitorique des monnaies frappées sous l'Empire romain, Paris–Londre, 1888, vol. VII, p. 205, nr. 167 (Licinius) şi p. 294, nr. 566, Constantinus).
6. ad confirmandam limitis tutelam, de comparat cu vad confirmandam provincialium suorum aeternam securitatem (nr. 238, inscripţie de la Carcaliu, lîngă Troesmis, din timpul lui Constantius al II-lea).
6–7. etiam Tropaeensium civitas arată că refacerea cetăţii Tropaeum a făcut parte dintr-o operă mai vastă de întărire a limesului scytic. Expresia a fundamentis pare să corespundă numai în parte realităţii, căci, potrivit noilor cercetări arheologice (Gh. Papuc, Nouvelles données sur l'édification de la cité Tropaeum Traiani, Pontica, 6, 1973, p. 116–128) bazele incintei le pusese Diocletian, opera sa fiind însă întreruptă de situaţia politică tulbure de la sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea, mai precis între 293–305 (cf. Patsch, op. cit.; pentru a fundamentis v. D. Claude, Byz. Stadt, p. 204).
Data inscripţiei e indicată de numele celor doi prefecţi ai pretoriului, care, potrivit precizărilor lui Mommsen (AEM, 17, 1894, p. 114–116; Hermes, 36, 1901, p. 204) au avut această funcţie între 18 octombrie 315 şi 26 iulie 317. Faptul că în inscripţie nu se pomenesc şi cezarii, coregenţi ai lui Constantin şi Licinius, restrînge datarea pînă înainte de 1 martie 317. Cei doi prefecţi reprezintă fiecare cîte o parte din imperiu, anume Petronius Annianus, Occidentul, iar Iulius Iulianus, Orientul. Despre cariera celor doi prefecţi, v. datele culese în Jones, Prosopography, I, p. 68–69; 478–479.
Din inscripţie reiese denumirea tîrzie a oraşului Civitas Tropaeensium, deosebită de aceea mai veche Tropaeum Traiani. Aceeaşi denumire se află şi într-o altă inscripţie tîrzie, de data aceasta greacă: ἡ πόλις Τροπεισίων (v. nr. 171).
171
MNA, L, 179. Altar de calcar gălbui, descoperit în cetate cu ocazia săpăturilor.
Dimensiuni: 0,82 x 0,36 x 0,36 m; înălţimea literelor: 0,04 m.
Începutul secolului al IV-lea.
Tocilescu, RIAF, 10, 1905, p. 257, fig. 4 (foto) (idem, CRAI, 1905, p. 565; Pârvan, Cetatea Tropaeum, BCMI, 4, 1911, p. 173; Gh. Ştefan şi D. Pecurariu, Cu privire la apeductul oraşului Tropaeum, în Omagiu tui Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 515–518); cf. S. Reinach, REG, 20, 1907, p. 72; G. Murnu, BCMI, 3, 1910, 161; Weiss, Dobrudscha, p. 8, 83; Vulpe, HAD, p. 227, 294; Barnea, DID, II, 385–386.
|
Ἥρη βασι-
λίσση ὑ- πὲρ τῆς εὑ- ρήσεως τοῦ 5 ὕδατος ἡ πο- λις Τροπει- σίων εὐχῆς χάριν. |
| "Junonei (Herei) regina îi aduce mulţumită cetatea Tropaeenilor pentru îndeplinirea juruinţei de a fi găsit apa". |
Inscripţia a fost datată în timpul împăraţilor Licinius şi Constantin şi considerată a comemora găsirea de izvoare noi, pentru aprovizionarea cetăţii cu apă. Marea construcţie din colţul de sud-est al cetăţii, alipită zidului de incintă, a fost privită ca un mare bazin de acumulare a apei, adusă prin apeducte de la mare depărtare. Bazinul ar fi fost zidit odată cu începerea lucrărilor de refacere a cetăţii (v. nr. 170), cînd a fost nevoie de o mare cantitate de apă. Redactarea inscripţiei în limba greacă, într-o cetate pur romană, este o dovadă a influenţei greceşti din oraşele de pe litoral; v. şi nr. 169.
172
N. Gostar, Hercules Ripensis, în Akten des VI. inlernationalen Kongresses für griechisehe und lateinische Epigraphik, München, 1972 (Vestigia. Beiträge zur alten Geschichte, Bd. 17, p. 485–486, pl. 6,3 (foto)) (idem, Hercules Ripensis, în Analele Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, Istorie, t. 19, seria a III-a, f. 1, 1973, p. 69–73 (foto)).
Muzeul Constanţa. Altar de calcar descoperit cu ocazia săpăturilor din anul 1970, în partea de sud-vest a cetăţii la adîncimea de 0,60 m, lîngă zidul unui edificiu, din secolul VI e.n. A fost probabil adus din altă parte şi utilizat ca material de construcţie. Colţul din dreapta sus este detaşat (rupt) de restul inscripţiei, iar partea de jos lipseşte.
Dimensiuni: 0,63 x 0,25 x 0,25 m; înălţimea literelor: 0,03–0,04 m.
Sfârşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.
|
Iul(ius) Val(erius) ex
bur(gariis ) vet(eranus) Hercle- nti Ripe- 5 si [e]x vot(o) posit. |
| "Iulius Valerius, veteran dintre burgari, a pus acest altar lui Hercules Ripensis (protector al ripaei = graniţă), îndeplinind juruinţa". |
1. Val. poate fi completat: Val(ens), Val(erius), Val(entinus), Val(erianus) etc. Am preferat Valerius fiind mai frecvent în vremea lui Diocletian, de cînd datează inscripţia.
1–2. EXSUR, greu de precizat ce înseamnă. Gostar se gîndeşte la ex bur(gariis), dar burgarii nu-i sînt cunoscuţi în această vreme, la burdonarius (= conducător de măgari), sau burdonarius veterinarius (= veterinar de măgari), dar nici aceştia nu-i găseşte atestaţi în secolul al IV-lea, precum şi la ex(archus) bur. Lectura ex bur(gariis) ni se pare cea mai probabilă, întrucît burgarii sînt cunoscuţi în această vreme ca locuitori ai burgi-lor, fortăreţe mai mici în comparaţie cu castra, aşezate pe graniţă. Burgarii nu erau militari propriu-zişi, ci sclavi publici sau coloni, care locuiau cu familiile lor în burgi. Ei puteau ajuta la apărare, în caz de nevoie, micul detaşament militar staţionat în burgus. Burgarii aveau mai mult rol poliţienesc, anume împiedecau ca graniţa să fie trecută de cei care se dedau la contrabandă şi furturi. I-am putea numi armată de rezervă (Seeck, Burgus, în RE, III, 1899, 1066–1067; Grosse, p. 64, n. 2, p. 67); Burgi sînt menţionaţi pe limesul dunărean de Not. dign., Or., XLII, 28, 36; Procopius, De aedif., IV, 6,18; 19; 22; 6,36, 7,4.
3–4. Herclenti pentru Herculenti, rar în inscripţii, dar e totuşi întîlnit în Dacia (C. Radu, Apulum, 4, 1961, p. 97–98); u a căzut prin sincopare (cf. CIL, III, 7746, 7796 etc., v. Mihăescu, § 51, 261; Stati, § 41). Epitetul ripensis (pentru căderea lui n înainte de s, v. nr. 30, 207 etc.) e întîlnit pentru prima oară pe lîngă Hercule. El trebuie înţeles ca desemnînd pe Hercule ca protector al ripae Danubii. Hercule era la sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea în mare cinste. Maximian l-a ales ca zeu protector, iar în Scythia a fost creată Legio II Herculia, staţionată la Troesmis şi Axiopolis, şi care avea paza Dunării pînă spre Tropaeum. Epitetul acesta, termenul burgarius şi limba inscripţiei pledează pentru datarea documentului în vremea tetrarhiei.
6 posit pentru posuit, frecvent întîlnit; v. Mihăescu, § 72 şi Stati, § 41.
173
Tocilescu, Fouilles, p. 200–201, nr. 24 (foto); CIL, III, 14214–18 (Tocilescu, RIAF, 9, 1903, p. 51, nr. 74; Netzhammer, Christl. Altert., p. 210–211; idem, Altchristl. Skythien, p. 412, nr. 34; Diehl, 3465; Vulpe, HAD, pl. XL, fig. 71 (foto); Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 109, nr. 59 (text, trad., bibl.); idem, Dacia, N.S., 1, 1957, p. 270, 4, 1960, p. 373, fig. 5 (foto)); cf. Pârvan, Contribuţii, p. 65; Zeiller, Origines chréttiennes, p. 182; Leclercq, DACL, VII, 1, col. 651.
MIRSR, inv. nr. 18875 (fost la MEA, L, 654). Bloc de marmură găsit în cimitirul de la Başpunar, nu departe de Adamclisi. E rupt la dreapta, iar colţul din stînga ciocănit. Inscripţia e încadrată în "tabula ansata".
Dimensiuni: 0,24 x 0,54 x 0,21 m; înălţimea literelor: 0,035–0,04 m.
Secolele V–VI.
|
† Σταυρὸς [θανάτου καὶ]
ἀναστά[σεως] † Crux mort[is et]
|
1. Tocilescu, Fouilles: Σταυρὸς τ[εθνέως καὶ αναστας]; 2. Crux mort [ua ac deinde] resurrect[a . . .; CIL III: lectura adoptată şi de noi.
Pârvan şi Vulpe consideră inscripţia anterioară anului 500; Barnea, Dacia, N. S., 4, 1960, p. 373, o apropie din punct de vedere paleografic de discul episcopului Paternus (v. nr. 64) şi o datează la începutul secolului al VI-lea. După Barnea, Dacia, K. S., 1, 1957, p. 270, crucea pe monumentele din Scythia Minor, inclusiv cea de la Tropaeum, ar avea o valoare simbolică, anume de nădejde şi victorie, în care locuitorii din Scythia Mică sperau să-si găsească salvarea. Probabil că monumentul nostru a fost pus la vreun mormînt, în nădejdea învierii, învierea (resurrectio) este o temă frecventă întîlnită în inscripţii (v. Diehl, 3458–3474); resurrectio în alte inscripţii din Scythia Minor, v. nr. 94.
174
Dispărut (?). Sarcofag din calcar, fără capac, găsit aproape de atrium-ul basilicii "de marmură". Rupt şi întregit în 5 bucăţi; lipseşte o latură lungă; pe cealaltă latură, lucrată mai bine, într-un cîmp dreptunghiular, se află inscripţia, al cărui text nu ne-a fost transmis integral, fără numai numele "Maria", din care a fost dedus caracterul creştin al monumentului.
Secolele V–VI.
G. Murnu, Monumente de piatră de la Adamclisi, BCMI, 6, 1913, p. 113, nr. 27 (fără foto ori desen) (Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 109, nr. 60).
Maria
| Înapoi | Sus |