INSCRIPTII GRECESTI si LATINE DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA – Tirgu Secuiesc – (jud. Covasna)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA

Tîrgu Secuiesc
(jud. Covasna)



   Aşezare rurală care depindea de tabăra militară a castrului de la Angustia (Breţcu); azi în aria oraşului Tîrgu Secuiesc. S-au descoperit tuburi de apeduct, cărămizi, monede de la Traian la Antoninus Pius, urne funerare. Pe drumul în spre Oituz s-au găsit, în anul 1884, şase vase de bronz, între care unul cu inscripţia Talio fec(it) (CIL, III, 1640,4). În partea nordică a oraşului, pe drumul care duce spre Oituz, s-a desco­perit, într-o groapă, o amforă din secolele IV–VI cu inscripţie şi un opaiţ din secolul al IV-lea. Ambele obiecte sînt dovezi despre continuitatea populaţiei romanizate în sud-estul Transilvaniei şi după părăsirea Daciei de către Aurelian.

Tudor, Oraşe, p. 280; TIR, L, 35, p. 72.


433
Muzeul din Sfîntu Gheorghe. Amforă din pastă bine arsă, de culoare brună-cărămizie şi cu gîtul în formă de pîlnie, descoperită în anul 1972, în partea nordică a oraşului Tîrgu Secuiesc, de către locuitorul Joan Bardócz, la curtea nr. 3, cînd săpa o groapă la adîncimea de 2,50 m. Pe fundul gropii, ars în chirpici, au mai fost găsite fragmente ceramice şi un opaiţ de lut, databil în secolul al IV-lea. Pe umărul amforei este o inscripţie, trasată cu vopsea roşie, din două litere precedate de semnul pentru sextari sau o cruce? Înălţimea amforei este de 0,92 m; diametrul buzei de 0,15 m.
Secolele IV–VI.

Informaţie şi prezentare de Székely Zoltán; idem, SCIVA, 26, 3, 1975, p. 348–349, fig. 6,1 şi fig. 7 (foto şi desen).

După Székely (în scrisoare):

† M(ήτηρ) Θ(εοῦ)
"Maica Domnului"

Ar putea fi însă:

(sextarii) MΘ = 49, adică 26,754 litri.

Inscripţia ar indica deci fie o formulă religioasă, fie volumul în sextarii. În SCIVA se presupune doar că inscripţia conţine semne în legătură cu capacitatea fără vreo transcriere.
   Amfora constituie o descoperire deosebit de preţioasă pentru dove­direa continuităţii populaţiei romanizate în Transilvania şi după pără­sirea Daciei de către Aurelian.
   Opaiţul găsit în aceeaşi groapă cu amfora se datează într-o perioadă tîrzie, probabil secolele III–IV şi corespunde tipului XXII, varianta 5 (Lampen ohne Discus und meistens ohne Henkel) după cronologia sta­bilită de D. Iványi, Die Pannonischen Lampen, Diss. Pann., ser. 2, nr. 2,20, 294, pl. LVII, 6.


Înapoi Sus