(1650-1716)

— Mitropolit al Ungro-Vlahiei (1708-1716); originar din Iviria (Georgia-Caucaz), el a fost adus în ţară de domnitorul Constantin Brâcoveanul pentru a întări viaţa culturală şi bisericească din Şara Românească. Antim a întemeiat tipografii şi s-a remarcat printr-o bogată activitate cărturărească, tipărind peste 60 de cărţi bisericeşti (în limbile: română, greacă, armeană, georgiană), pentru folosul creştinilor ortodocşi de pretutindeni. A avut marele merit de a fi transpus şi tipărit în limba română aproape toate cărţile de slujbă bisericească, introducând astfel limba română ca limbă oficială în biserică (în locul celei greceşti şi slavoneşti). În volumid său de predici, intitulat „Didahii“, mitropolitul Antim a denunţat şi condamnat viciile societăţii timpului, îndemnând la trăirea vieţii creştine adevărate de credinţă în Dumnezeu şi dragoste faţă de oameni. Parte din aceste predici au fost probabil rostite din amvonul bisericii mănăstirii Antim, ctitoria sa, ridicată în anii 1713-1715, în Bucureşti, pe strada cu acelaşi nume. În documentul (cota 3342) păstrat la secţia de manuscrise a Academiei Române, intitulat „Aşezământul“ se reflectă principiile creştine pe care marele mitropolit nu numai că le-a proclamat la amvon, ci le-a dat ca norme pentru mănăstirea ctitorită de el: „Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor, adecă Capete 32 întru carele să coprind toată chiverniseala mănăstirii rănduiala milelor ce s-au hotărât să se facă pre an la săraci şi la lipsiţi, din venitul casei. Acum într-acestaş chip aşăzat în zilele prealuminatului şi înălţatului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voevod, de noi smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Antim Ivireanul ctitorul. La leat 7221 (1713), aprilie 24, în care an s-au început zidirea bisericii“. Aşezământul mănăstirii Antim se încheie la fila 35 cu precizarea: „Cap osebit, carele smerenia noastră l-am aşăzat, la leat 7224 (1716) martie 15 dni şi vom să se păzească nestrămutat în veci, în grea şi nedezlegată afurisanie“ (Antim Ivireanul, Opere, Bucureşti, 1972, p. 325,346, Ediţie critică îngrijită de Gabriel Ştrempel). Începută sub Brâncoveanu, biserica a fost terminată în timpul lui Ştefan Vodă Cantacuzino şi dăruită cu danii de urmaşul său Ion Nicolae Alexandru Mavrocordat. Antim mitropolitul este meşterul sculpturilor în piatră ce împodobesc biserica, şi tot lui şi ucenicilor săi îi este atribuită sculptura uşilor de la intrare. El n-a mai ajuns să vadă biserica sfinţită, căci, acuzat ca duşman al turcilor, a fost condamnat la surghiun pe muntele Sinai (Asia Mică). Pe drumul surghiunului a fost însă ucis, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa din Bulgaria. Azi el a fost trecut în rândul sfinţilor. La scurt timp după moartea sa, mănăstirea Antim şi-a pierdut autonomia, devenind paraclis al Mitropoliei. (Radu vel-logofăt Grecianu, Viaţa lui Constantin Vodă Brâncoveanu, cu note şi anexe de D. Grecianu, Bucureşti, Göbl., 1906). Biserica Antim, model de arhitectură bizantină şi reprezentativă pentru arta brâncovenească, a suferit de-a lungul timpului restaurări, ultima fiind în 1950, făcută de Comisia Monumentelor Istorice. Mănăstirea Antim a avut iniţial doar câţiva călugări, aşa cum are şi azi.