(gr. ἀποστάτης — apostatis = renegat)

— cel care se leapădă de o credinţă, cel care îşi reneagă convingerile. Biserica creştină i-a numit apostaţi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos (ex. împâratul Iulian, nepotul lui Constantin cel Mare — sec. IV — deşi a fost botezat creştin, s-a lepădat de credinţa creştină, devenind cel mai aprig prigonitor al ei şi a rămas în istorie cu numele de Iulian Apostatul). Apostaţi se numesc şi creştinii care, chiar dacă formal nu tăgăduiesc credinţa în Hristos, fac vrăji şi cer ajutor lui Satan, ceea ce în fapt înseamnă lepădare de Hristos, căci cerând ajutorul diavolului dovedesc că nu cred în Iisus, punându-l pe diavol mai presus de El.