Ritul bizantin este ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe
Ca o expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică, forma originară a Liturghiei a evoluat de-a lungul secolelor. Factori cum sunt contribuţia personală a marilor liturgisti şi ierarhi, adaptări locale, accentuarea anumitor amănunte etc., au dus, în diferite regiuni, la conturarea unor variante în slujirea Sfintei Liturghii. Aceste variante s-au individualizat treptat în rituri liturgice, adică în forme particulare, distincte, de actualizare a jertfei Mântuitorului în Liturghie.
Dacă în primele trei secole au fost dominante riturile liturgice specifice principalelor centre creştine de atunci (Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma), începând cu sec. IV dH, odată cu creşterea importanţei Constantinopolului, s-a conturat şi s-a impus ritul liturgic constantinopolitan sau bizantin. Ritul bizantin a devenit ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe.
Liturghiile ritului bizantin
Liturghiile ritului bizantin au fost alcătuite de Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Aşa numita „Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite”, pusă sub numele Sfântului Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie deoarece în cadrul ei nu se aduce Sfânta Jertfă şi nu se sfinţesc darurile. Ea este un ritual solemn de împărtăşire cu Sfintele Taine sfinţite la una din Liturghiile propriu-zise.
Sfântul Vasile cel Mare (379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog şi păstor al Bisericii, a redactat pe baza tradiţiei capadociene o Liturghie care a fost adoptată şi la Constantinopol. Vechimea şi autenticitatea acestei Liturghii este confirmată de numeroase mărturii.
La sfârsitul sec. IV şi începutul sec. V dH. a ajuns Arhiepiscop al Constantinopolului Sfântul Ioan Gură de Aur, originar din Antiohia. El a redactat o Liturghie, în tradiţie antiohiană, care îi va purta numele. Lipsa unor mărturii la contemporanii, istoricii, biografii şi panegeriştii acestui Sfânt Părinte cu privire la alcătuirea Liturghiei a făcut ca autenticitatea acesteia să fie contestată. Dar s-a demonstrat că rugăciunile sacerdotale ale Liturghiei, inclusiv anaforaua liturgică, aparţin Sfântului Ioan Gură de Aur care, preluând o tradiţie mai veche, le reformulează cu propriile sale cuvinte.
Până in sec. X Liturghia Sfântului Vasile cel Mare era Liturghia slujită în mod curent în Biserica Ortodoxă fapt dovedit de aşezarea ei în manuscrise, până în sec. X, înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.
Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constau în conţinutul rugăciunilor rostite de preot şi, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfă numită anaforaua liturgică. Rânduiala lor însă este aproape identică.
Structura originară a Liturghiilor bizantine
La momentul redactării lor cele două Liturghii erau mult mai simple decât astăzi având următoarea structură:
Evoluţia Liturghiilor bizantine
Începând cu secolul V cele două Liturghii vor evolua concomitent astfel încât schimbările produse vor fi identice pentru amândouă. Această evoluţie va consta în principal în dezvoltarea punctelor cărora, în schema primară, le corespund actiuni fără cuvinte:
Să urmărim pe scurt evolutia Liturghiilor bizantine de-a lungul timpului:
În perioada următoare Liturghiile bizantine nu au mai cunoscut schimbări majore, fapt favorizat şi de apariţia ediţiilor tipărite ale Liturghierului. Cu toate acestea evolutia Liturghiei nu a încetat deoarece, aşa cum arătam în articolul precedent, Liturghia este un organism viu şi nu o relicvă a istoriei.
Pr. Florin Botezan
| Înapoi | Sus |