Semnificaţia Proscomidiei (I)

Proscomidia, constând în pregătirea darurilor pentru jertfa euharistică, este o necesitate practică. Dar ea are şi o profundă semnificaţie pe care vom încerca să o desluşim în cele ce urmează.

Unirea jertfelor individuale în jertfa Bisericii care este împărtăşire din jertfa lui Hristos

Aducerea darului de pâine şi vin la altar de către fiecare credincios este primul act al participării efective la slujbă şi, în acelaşi timp, una din condiţiile împlinirii depline a caracterului de împreună slujire a clerului şi a credincioşilor la Sfânta Liturghie. Darul adus la altar este o jertfă a iubirii prin care credinciosul se dăruieşte pe sine însuşi şi întreaga creaţie lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Sfânta Liturghie este slujba în care Biserica aduce jertfa iubirii şi a unităţii. „Dar jertfa aceasta, care ne este dată şi poruncită nouă a o aduce şi în aducerea căreia Biserica se împlineşte pe sine ca fiind viaţa lui Hristos în noi şi a noastră în El, nu este «alta» faţă de aceea unică, atotcuprinzătoare şi care nu se repetă pe care Hristos a adus-o o singură dată” (Evr 9,28) .

Semnificaţia principală a Proscomidiei constă tocmai în unirea jertfelor individuale ale credincioşilor, concretizate în darurile de pâine şi vin, în jertfa Bisericii şi recunoaşterea acestei jertfe ca fiind împărtăşire din jertfa lui Hristos.

Întreaga iconomie a mântuirii este transpusă condensat şi tainic

Dezvoltarea, în decursul timpului, a sensurilor simbolice ale Proscomidiei a făcut ca întreaga iconomie a mântuirii să fie transpusă condensat şi tainic în ritualul ei: Întruparea Mântuitorului şi Jertfa Lui, proorocită încă din Vechiul Testament, care se împlineşte în Înviere aducând astfel Răscumpărarea neamului omenesc rezidit în Hristos şi unit în Trupul Lui - Biserica. Hristos ni se descoperă în mijlocul Bisericii în stare de jertfă şi, în acelaşi timp, ca „hrană a toată lumea” adică dăruire din iubire spre împărtăşire. El este dăruirea de sine deplină făcută totodată Tatălui şi nouă. Hristos ne uneşte în Biserică făcându-ne părtaşi jertfei Sale pentru că El este „Cel ce aduce şi Cel ce se aduce” arhiereul şi jertfa noastră desăvârşită.

Întrupare, Jertfă şi Răscumpărare

Mântuirea noastră s-a realizat prin jertfa lui Hristos care „în opera Sa răscumpărătoare ne recapitulează, ne readună mai întâi în Sine, începând din întrupare, ne sfinţeşte firea, coborând în adâncimile ei până la extrema chenoză în iad, şi, astfel recapitulaţi şi sfinţiţi în El, se oferă şi ne oferă Tatălui ca jertfă şi omagiu suprem, primind prin El şi pentru noi o nouă consacrare a făpturii noastre: învierea”. Actele fundamentale ale operei răscumpărătoare a lui Hristos sunt Întruparea, asumarea firii umane, şi Jertfa legată indisolubil de Înviere.

Ritualul Proscomidiei este o aducere-aminte a acestor acte prin simbolismul Naşterii şi Jertfei Mântuitorului pe care îl cuprinde.

Simbolismul Jertfei Mântuitorului

Tema centrală a Proscomidiei este jertfa unică, atotcuprinzătoare şi mântuitoare a lui Hristos în care este cuprinsă întreaga Biserică. Încă de la începutul Proscomidiei preotul rosteşte troparul Vinerei Mari şi însemnează cu semnul Sfintei Cruci prescura din care va fi tăiat agneţul. Pomenirea lui Hristos o facem astfel amintind jertfa lui răscumpărătoare de pe cruce care ne-a adus nemurirea.

Versetele din proorocia lui Isaia (Is. 3,7-8) rostite de preot în timpul tăierii agneţului arată că jertfa Mântuitorului împlineşte proorociile Vechiului Testament despre venirea lui Hristos. Aceste versete ne pun în faţă imaginea Mielului lui Dumnezeu „Cel ce ridică păcatul lumii” jertfindu-se de bunăvoie „pentru viaţa şi mântuirea lumii”. „Aceasta e măreţia uluitoare a lui Dumnezeu descoperită în Hristos: Dumnezeu se face Miel de jertfă fără să se plângă, Miel care-şi stăpâneşte durerea cu puterea blândeţei capabilă să îmblânzească pe oamenii ispitiţi la ceartă, la ură, la proteste şi la plâns”. Înţelepciunea judecăţii Sale înalte S-a arătat în smerenia Lui iar neamul Lui este necunoscut pentru că, fiind Dumnezeu, este mai presus de cuvânt, iar în El e cuprins întregul lui neam ceresc şi omenesc.

Tăind crucis agneţul, preotul întipăreşte crucea în pâine arătând felul morţii Mântuitorului, scoţând astfel în evidenţă starea de jertfă a Mielului lui Dumnezeu înjunghiat de la întemeierea lumii (Apoc. 13,8).

Din coasta Mântuitorului împuns cu suliţa pe cruce a curs preascumpul lui sânge şi apa preacurată care vor da viaţă lumii prin spălarea de păcate cu baia Botezului şi adăparea noastră cu băutura nemuririi. De aceea preotul repetă descrierea acestui eveniment aşa cum este relatat de Sfântul Evanghelist Ioan (In. 19, 34-35) şi toarnă vin şi apă în Sfântul Potir. Amestecarea vinului cu apa simbolizează unirea Domnului cu credincioşii şi, în acelaşi timp, unirea ipostatică a celor două naturi în persoana Mântuitorului .

Comentariile bizantine ale Sfintei Liturghii extind simbolismul jertfei la obiectele folosite: Sfântul Disc închipuie năsălia pe care a fost aşezat Trupul Domnului după coborârea de pe cruce; copia - suliţa cu care a fost împunsă coasta Mântuitorului etc. În acelaşi timp proscomidiarul închipuie locul răstignirii.

Simbolismul Naşterii Domnului

Hristos, Mielul lui Dumnezeu înjunghiat de la întemeierea lumii (Apoc. 13,8) S-a întrupat pentru a se jertfi pentru noi după cum El Însuşi arată că a venit „să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru multi” (Mt. 20,28). Aşa dar Crucea este implicată de Întrupare. Sfinţi Părinţi ca Sfântul Irineu (sec. II) şi Sfântul Efrem Sirul (sec. IV) văd, încă din primele secole, implicarea jertfei lui Hristos în Naşterea Lui. Privindu-L pe Hristos în întregimea Persoanei Sale realizate ca om, actele trecutului se concentrează în El înghiţind distanţele temporale. Pentru aceasta Proscomidiei i se aplică şi un simbolism al Naşterii Domnului: prescura din care este tăiat agneţul o închipuie pe Maica Domnului şi, prin ea, pârga frământăturii firii umane, iar scoaterea agneţului simbolizează naşterea Mântuitorului arătând astfel că Hristos s-a făcut om desăvârşit luând firea umană în afară de păcat.

Ca şi în cazul jertfei, comentariile liturgice bizantine atribuie o încărcătură simbolică legată de Naşterea Mântuitorului, proscomidiarului şi obiectelor folosite. Astfel proscomidiarul închipuie Bethleemul - locul naşterii, Sfântul Disc - ieslea, steluta - steaua care s-a arătat magilor etc.

Proprezenţa lui Hristos în Cinstitele Daruri

Deşi Cinstitele Daruri nu se prefac la Proscomidie în Trupul şi Sângele Domnului, totuşi putem vorbi încă de acum de o anumită proprezentă a lui Hristos cel jertfit în ele, o prezenţă printr-o anumită lucrare specială a Lui provocată de gândirea preotului la El în timpul ritualurilor care transpun iconomia mântuirii.

Pr. Florin Botezan


  1. Sfânta Liturghie - Taina Tainelor
  2. Câteva repere istorice: Liturghia în primele trei secole
  3. Câteva repere istorice: Liturghiile bizantine
  4. Liturghia darurilor mai înainte sfinţite
  5. Adunarea în Biserică
  6. Aducerea darurilor
  7. Prescura
  8. Vinul liturgic
  9. Proscomidia
  10. Semnificatia Proscomidiei (I)
  11. Semnificatia Proscomidiei (II)
  12. Semnificatia Proscomidiei (III)
  13. Binecuvântarea mare
  14. Ectenia mare (I)
  15. Ectenia mare (II)
  16. Antifoanele
  17. Rugăciunile antifoanelor
  18. Intrarea mică
  19. Trisaghionul
  20. Lecturile biblice (I)
  21. Lecturile biblice (II)
  22. Lecturile biblice (III)
  23. Lecturile biblice (IV)
  24. Predica
  25. Ectenia întreită
  26. Ectenia morţilor
  27. Ectenia catehumenilor
  28. Antimisul
  29. Rugăciunile pentru credincioşi
  30. Intrarea Mare
  31. Nimeni nu este vrednic...
  32. Heruvicul
  33. Procesiunea cu Cinstitele Daruri
  34. Pomenirile de la Intrarea Mare
  35. Punerea înainte a Cinstitelor Daruri
  36. Rugăciunea punerii-înainte
  37. Ectenia cererilor
  38. Sărutarea păcii (I)
  39. Sărutarea păcii (II)
  40. Crezul (I)
  41. Crezul (II)
  42. „Spre tămăduirea sufletului şi a trupului”
  43. Euharistia - punctul culminant şi ratiunea de a fi a Liturghiei

Înapoi Sus