Fc 19Nelegiuirile şi nimicirea Sodomei. |
1 | Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma spre seară; iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s'a ridicat să-I întâmpine şi s'a plecat cu faţa până la pământ |
2 | şi a zis: Rogu-vă, Domnii mei, abateţi-Vă pe la casa robului Vostru şi rămâneţi acolo peste noapte; spălaţi-Vă picioarele, iar mâine Vă veţi scula de dimineaţă şi Vă veţi duce'n drumul Vostru. Ei însă au zis: Nu, ci vom rămâne în uliţă a. |
3 | Dar el a stăruit atât de mult b, încât Ei s'au abătut pe la el şi au intrat în casa lui. Atunci el Le-a făcut ospăţ; şi azime Le-a copt, iar Ei au mâncat. |
4 | Dar mai înainte ca Ei să se fi culcat, oamenii cetăţii sodomiţii de la tânăr până la bătrân, tot poporul pân'la unul, au înconjurat casa |
5 | şi l-au chemat afară pe Lot şi i-au zis: Unde sunt bărbaţii care-au venit la tine-asupra nopţii? Adu-ni-i afară, ca să-i cunoaştem c! |
6 | Lot a ieşit la ei în faţa uşii, a închis uşa după el |
7 | şi le-a zis: Nu, fraţilor, vă rog, nu faceţi răul! |
8 | Iată, eu am două fete care n'au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceţi cu ele ce vă place d, numai Acelor Oameni să nu Le faceţi nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperişul casei mele! |
9 | Dar ei au zis către el: Dă-te la o parte! Eşti un venetic, şi-acum faci pe judecătorul? Ţie-ţi vom face mai rău decât lor! Şi s'au năpustit asupra lui Lot şi s'au apropiat de uşă s'o spargă. |
10 | Dar Oamenii Şi-au întins mâna, l-au tras pe Lot la Ei în casă şi au încuiat uşa; |
11 | iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la mic pân'la mare, aşa că s'au lăsat păgubaşi să mai caute uşa. |
12 | Apoi Oamenii i-au zis lui Lot: Ai pe cineva din ai tăi aici? Pe ginerii tăi, pe fiii tăi, pe fetele tale sau pe oricine mai ai în cetate, scoate-i din locul acesta, |
13 | căci Noi avem să nimicim locul acesta, pentru că strigarea'mpotriva lor s'a suit la faţa Domnului, şi Domnul Ne-a trimis să-l pierdem. |
14 | Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi, cei ce aveau să le ia e pe fetele lui, şi le-a zis: Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, căci Domnul va să piardă cetatea. Ginerilor însă li s'a părut că el glumeşte. |
15 | Iar în revărsatul zorilor, îl zoreau îngerii pe Lot, zicând: Scoală, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale pe care le ai [aici] şi ieşi, ca nu cumva să pieri odată cu nelegiuirile cetăţii! |
16 | Cum însă el zăbovea, îngerii l-au apucat de mână, pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui, Domnul având milă de el. |
17 | Şi a fost că după ce l-au scos afară, [unul din Ei] a zis: Scapă-ţi viaţa! Să nu te uiţi înapoia ta, nici să te opreşti în Câmpie f, ci scapă la munte, ca nu cumva să fii mistuit împreună cu ei! |
18 | Dar Lot Le-a zis: Nu, Doamne g, Te rog! |
19 | Iată că robul Tău a aflat milă'n faţa ochilor Tăi şi mare-i bunăvoinţa h pe care-o ai faţă de mine, mântuindu-mi viaţa; dar nu voi putea să fug în munte, ca nu cumva să mă ajungă prăpădul şi să mor. |
20 | Iată cetatea aceasta: destul de aproape ca să fug în ea, e şi destul de neînsemnată. În ea îmi va fi scăparea. Lasă-mă să scap într'însa aşa-i că ea nu'nseamnă mare lucru? şi să rămân în viaţă! |
21 | Şi i-a zis: Iată, de dragul feţei tale îţi împlinesc şi această dorinţă: nu voi ruina cetatea de care vorbeşti. |
22 | Grăbeşte-te dar şi fugi în ea; că Eu nu pot face nimic până nu vei ajunge tu acolo. De aceea s'a şi numit cetatea aceea Ţoar. |
23 | Se ridica soarele deasupra pământului când Lot a intrat în Ţoar. |
24 | Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc de la Domnul, din cer, |
25 | şi a nimicit cetăţile acestea şi toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce odrăslea din pământ. |
26 | Femeia lui [Lot] însă s'a uitat înapoi şi s'a prefăcut în stâlp de sare i. |
27 | Iar dis-de-dimineaţă a alergat Avraam la locul unde stătuse'n faţa Domnului |
28 | şi, cătând spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul Câmpiei, iată c'a văzut fumegarea pământului ridicându-se ca fumul unui cuptor. |
29 | Şi aşa a fost că, atunci când a prăpădit Dumnezeu toate cetăţile din părţile acelea, Dumnezeu Şi-a adus aminte de Avraam şi l-a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, atunci când a prăpădit Dumnezeu cetăţile unde trăia Lot. |
30 | Iar Lot a ieşit din Ţoar şi s'a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar; şi a locuit într'o peşteră, el şi cele două fete ale sale. |
31 | Şi cea mai mare a zis către cea mai mică: Tatăl nostru e bătrân j, iar în ţinutul acesta nu-i nimeni care să intre la noi, aşa cum se obişnuieşte'n tot pământul. |
32 | Haidem dar să-l îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el; şi astfel din tatăl nostru să ne ridicăm urmaşi. |
33 | Şi'n noaptea aceea l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin; şi a intrat cea mai mare şi'n chiar noaptea aceea s'a culcat cu tatăl ei; dar el nu şi-a dat seama când s'a culcat ea şi când s'a sculat. |
34 | Iar a doua zi a zis cea mai mare către cea mai mică: Iată, eu m'am culcat azi-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm şi'n noaptea asta cu vin şi du-te să te culci şi tu cu el; şi astfel să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru! |
35 | Şi l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin şi'n noaptea aceea; şi a intrat şi cea mai mică şi s'a culcat cu el; dar el nu şi-a dat seama când s'a culcat ea şi când s'a sculat. |
36 | Astfel amândouă fetele lui Lot au rămas grele de la tatăl lor. |
37 | Cea mai mare a născut un fiu şi i-a pus numele Moab, zicând: Este din tatăl meu k. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi'n ziua de azi. |
38 | Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: Acesta-i fiul neamului meu l. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi'n ziua de azi. |