Răspunsul lui Iov. | |
1 | Atunci Iov a răspuns, zicând: |
2 | Adevărat, ştiu bine că totul e cum spui: Cum poate pământeanul să fie drept la Domnul? |
3 | Că dac'ar vrea să steie cu El la o voroavă, ar îngăima de-a surda, că n'ar putea răspunde o vorbă la o mie. |
4 | El e'nţelept la cuget, puternic e şi mare: cine I-a stat vreodată'mpotrivă şi-a învins? |
5 | Cel ce'nvecheşte munţii fără ca ei s'o ştie, Cel ce'n mânie-i surpă, |
6 | Cel ce pământu-l face să joace'n temelii, să tremure din stâlpi, |
7 | El, Cel ce suflă'n soare şi-acesta nu răsare şi stelelor le pune deasupră-le pecete, |
8 | Cel ce prin Sine Însuşi tot cerul l-a întins şi umblă ca'n câmpie pe valurile mării, |
9 | Cel ce-a făcut Luceafăr-de-seară şi Pleiade şi Orion şi stele'n Cămări-de-miazăzi a, |
10 | El, Cel ce face lucruri adânci, de nepătruns, slăvite, minunate şi multe fără număr!... |
11 | De trece pe deasupră-mi, El trece şi nu-L văd; de mi-a trecut pe-alături, S'a dus şi n'am ştiut. |
12 | Că dacă El alungă, e cineva să'ntoarcă? e cineva în stare să-I spună: Ce-ai făcut? |
13 | De-i mânios, El poate mânia să Şi-o 'ntoarcă; sub El se încovoaie toţi monştrii b de sub cer. |
14 | O, dac'ar vrea s'asculte cu grijă la ce spun! |
15 | Chiar dac'aş fi'n dreptate, El nu m'ar asculta, şi'n faţa judecăţii mă voi ruga de milă; |
16 | şi chiar de L-aş chema eu, şi El m'ar asculta, eu nici atunci n'aş crede că El m'a auzit, |
17 | El, Cel ce mă sfărâmă cu-o mână de'ntuneric şi, de mă face ţăndări, nu-I trebuie pricìnă. |
18 | Că de la El răgazuri nu am nici să răsuflu şi-s plin de-amărăciune. |
19 | De-i vorba de putere, El este Cel-Puternic, şi judecăţii Sale-i va sta'mpotrivă cine? |
20 | Că, chiar de am dreptate, cu gura mea mă'nvinui, şi, de-s fără prihană, tot vinovat voi fi. |
21 | De sunt fără prihană, nici sufletu-mi n'o ştie; un singur lucru ştie: că viaţa mi se ia. |
22 | Am zis deci: Pe cel mare ca şi pe cel puternic îi termină mânia, |
23 | cei răi sfârşind în pace prin moarte minunată, în timp ce drepţii lumii ajung de râsul lumii, |
24 | că daţi au fost pe mâna ce-o'ntinde necuratul. El este Cel ce leagă la ochi judecătorii şi dacă'n asta nu-i El, atuncea cine e? |
25 | Mai grabnică mi-i viaţa decât alergătorul, că fuge şi n'o ştie; |
26 | rămân niscaiva urme din drumul unei nave sau când vultùrul zboară cătându-şi de mâncare? |
27 | Că, chiar dacă mi-ai spune: Uita-voi tot ce-am zis!, de-mi voi pleca privirea în jos, voi suspina. |
28 | Mă clatin din întregul alcătuirii mele, ştiind că fără vină Tu nu mă vei lăsa. |
29 | Şi dacă-s cu prihană, atunci de ce nu mor? |
30 | Că, dacă cu zăpadă fiinţa mi-aş spăla-o şi de mi-aş curăţi-o cu mâinile curate, |
31 | Tu chiar şi-atunci mocirla mi-ai da-o să mă scald, aşa ca şi veşmântul să-mi fie prins de silă. |
32 | Că nu eşti om ca mine, să-Ţi stau eu împotrivă şi-apoi la judecată să mergem amândoi. |
33 | O, dac'ar fi la mijloc un altul, care mustră şi poate să asculte ce spune fiecare, |
34 | să ia de lângă mine toiagul ce se'ncruntă, aşa ca eu să nu mă'ngrozesc de teama lui, |
35 | să nu-mi mai fie frică de ceea ce voi spune...; că, altfel, nu'ndrăznesc! |