Fc 41Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon. |
1 | Şi a fost că după doi ani a avut şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu a; |
2 | şi iată, din Râu au ieşit şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi păşteau pe mal. |
3 | Dar din râu au ieşit după ele alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi stăteau pe malul Râului lângă celelalte vaci; |
4 | şi vacile cele urâte şi slabe la trup le-au înghiţit pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Atunci Faraon s'a trezit. |
5 | Apoi iar a adormit şi a avut un al doilea vis: Iată că şapte spice de grâu, pline şi frumoase, creşteau dintr'un singur pai; |
6 | dar iată că după ele s'au ivit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit; |
7 | şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Atunci s'a trezit Faraon, şi iată că era un vis! |
8 | Iar dacă s'a făcut dimineaţă, sufletul i s'a tulburat; şi a trimis să-i cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul, dar nu era cine să i-l tâlcuiască lui Faraon. |
9 | Atunci marele paharnic a prins a-i grăi lui Faraon şi i-a zis: Astăzi îmi aduc aminte de păcatul meu b. |
10 | S'a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele pitar. |
11 | Amândoi am visat atunci câte un vis în aceeaşi noapte şi eu, şi el , fiecare având un vis cu însemnare deosebită. |
12 | Era cu noi acolo un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii; şi dacă i le-am spus, el ni le-a tâlcuit. |
13 | Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s'a şi întâmplat: eu am fost din nou aşezat în dregătoria mea, iar acela a fost spânzurat. |
14 | Atunci a trimis Faraon şi l-a chemat pe Iosif. Şi de'ndată l-au scos din temniţă, l-au tuns, i-au dat haine curate, şi aşa a venit la Faraon. |
15 | Iar Faraon i-a zis lui Iosif: Am avut un vis, dar nu-i cine să mi-l tâlcuiască. Eu însă am aflat spunându-se despre tine că numa' ce auzi visele, le şi tâlcuieşti. |
16 | Iosif i-a răspuns lui Faraon, zicându-i: Nu eu, ci Dumnezeu îi va da lui Faraon un răspuns mântuitor. |
17 | Faraon i-a grăit apoi lui Iosif, zicându-i: Iată că'n visul meu stăteam pe malul Râului; |
18 | şi iată că din Râu au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase la vedere şi păşteau pe mal; |
19 | şi iată că după ele au ieşit alte şapte vaci, rele şi urâte la vedere şi slabe la trup, de-o urâţenie cum eu n'am văzut în toată ţara Egiptului; |
20 | iar cele şapte vaci urâte şi slabe le-au înghiţit pe cele şapte vaci dintâi, frumoase şi grase, |
21 | şi măcar că [acestea] intraseră cu totu'n pântecele lor, nu se cunoştea că le intraseră'n pântece: erau tot atât de urâte la vedere ca şi la'nceput. Şi dacă m'am trezit, am adormit din nou. |
22 | Şi'n visul meu am văzut cum dintr'un singur pai au ieşit şapte spice pline şi frumoase. |
23 | Şi după ele au ieşit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit; |
24 | şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Le-am spus pe acestea magilor, dar nimeni n'a fost să mi le tâlcuiască. |
25 | I-a zis Iosif lui Faraon: Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă. |
26 | Cele şapte vaci frumoase sunt şapte ani, cele şapte spice frumoase sunt şapte ani: visul lui Faraon este unul. |
27 | Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, sunt şapte ani; cele şapte spice subţiri şi pălite de vântul de răsărit sunt şapte ani: vor fi şapte ani de foamete. |
28 | Acesta-i cuvântul pe care i l-am spus lui Faraon: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă. |
29 | Iată, vin şapte ani de mare belşug în tot pământul Egiptului. |
30 | După ei vor veni şapte ani de foamete; uitat va fi tot belşugul în ţara Egiptului, foametea va secătui ţara, |
31 | iar belşugul nu va mai fi cunoscut în ţară din pricina foametei de după el, că va fi foarte grea. |
32 | Şi dacă visul i s'a arătat lui Faraon de două ori, e pentru că Dumnezeu Şi-a hotărât cuvântul şi Se grăbeşte să-l plinească. |
33 | Şi acum, să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l aşeze peste toată ţara Egiptului. |
34 | Aceasta să facă Faraon, şi să aşeze ispravnici c peste ţară, pentru ca'n cei şapte ani de belşug să adune a cincea parte din strânsura d Egiptului. |
35 | Să adune ei toate bucatele celor şapte ani buni care vin şi să dea grâul pe mâna lui Faraon, iar bucatele să fie puse sub pază prin cetăţi; |
36 | aceste bucate vor fi rezerva ţării pentru cei şapte ani de foamete ce vor veni în ţara Egiptului, şi astfel ţara nu va pieri de foame. |
37 | Aceste cuvinte au plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor săi. |
38 | Şi le-a zis Faraon tuturor dregătorilor săi: Am mai găsi noi oare un om ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu? e |
39 | Apoi a zis Faraon către Iosif: De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află. |
40 | Tu să fii dar în fruntea casei mele f. Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine! |
41 | I-a zis Faraon lui Iosif: Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!, |
42 | şi şi-a scos Faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat în haină de vison, i-a pus la gât colan de aur, |
43 | şi a făcut să fie purtat în cea de a doua sa trăsură, şi crainicul striga înainte-i: Abrek! g Şi'n felul acesta l-a pus peste toată ţara Egiptului. |
44 | Apoi Faraon a zis către Iosif: Eu sunt Faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără'ncuviinţarea ta! |
45 | Şi l-a numit Faraon pe Iosif cu numele de Ţafnat-Paneah h şi i-a dat-o de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera i, marele preot din Iliopolis j. |
46 | Iosif era de treizeci de ani când s'a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind apoi Iosif de la faţa lui Faraon, a cutreierat toată ţara Egiptului. |
47 | Şi'n cei şapte ani de belşug a rodit pământul cu mare rodnicie. |
48 | Iar el a adunat toate bucatele celor şapte ani care-au fost cu belşug în ţara Egiptului şi le-a pus prin cetăţi, în fiecare cetate punând strânsura câmpurilor dimprejur. |
49 | A strâns Iosif grâu îmbelşugat ca nisipul mării, până ce nu l-au mai putut socoti, de mult ce era. |
50 | Înainte însă de a fi sosit cei şapte ani de foamete, lui Iosif i s'au născut doi fii, aduşi pe lume de Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis. |
51 | Celui întâi-născut i-a pus Iosif numele Manase, pentru că [şi-a zis el] m'a făcut Dumnezeu să-mi uit toate necazurile şi toată casa tatălui meu; |
52 | iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că [şi-a zis el] Dumnezeu m'a făcut roditor în pământul suferinţei mele. |
53 | Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului, |
54 | au prins a veni cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Foamete s'a făcut atunci în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine. |
55 | Când însă a flămânzit şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine, dar Faraon a zis către toţi Egiptenii: Duceţi-vă la Iosif; ce vă va spune el, aceea faceţi! |
56 | Şi dacă foametea s'a'ntins pe tot cuprinsul ţării, a deschis Iosif toate grânarele şi vindea pâine tuturor Egiptenilor. |
57 | Dar toate ţările veneau în Egipt să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se înstăpânise'n tot pământul. |