Partea lui Iuda. | |
1 | Iar hotarele seminţiei lui Iuda, după familiile lor, au fost de la hotarele Idumeii, de la pustiul Sin, până la Cadeş, spre miazăzi-apus. |
2 | Hotarul lor de miazăzi merge până la partea Mării Sărate, de unde începe pintenul ce se lasă spre miazăzi; |
3 | înaintează către suişul Acravimului, trece prin pustiul Sin, iar dinspre miazăzi se urcă spre Cadeş-Barnea, iese pe la Heţron, înaintează până la Adar şi se întoarce pe calea dinspre apus de Cadeş; |
4 | trece prin Aţmon şi iese la valea Egiptului; capătul acestui hotar este marea. Acesta este hotarul dinspre miazăzi. |
5 | Iar hotarul lor de răsărit e toată Marea Sărată până la Iordan. Iar hotarul de miazănoapte pleacă de la hotarul Mării şi de la Iordan; |
6 | se urcă spre Bet-Hogla, trece pe la miazănoapte de Bet-Araba şi merge în sus până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben; |
7 | hotarul merge mai departe spre Debir, prin cea de-a patra parte a văii Acor, şi se coboară spre Ghilgal, care se află în faţa Adumimului, în partea de miazăzi a văii; trece apoi pe la apele En-Şemeş a şi se prelungeşte până la En-Roghel b. |
8 | Hotarul merge în sus spre valea Ben-Hinom, prin spatele Iebusului, spre miazăzi; acesta este Ierusalimul; şi se termină hotarul în vârful muntelui ce se află'n faţa văii Hinom, spre apus, la marginea dinspre miazănoapte a văii Refaim. |
9 | Din vârful muntelui, hotarul se îndreaptă spre izvorul apelor Neftoah şi merge spre muntele Efron; apoi se încovoaie spre Baala: aceasta este cetatea Chiriat-Iearim. |
10 | Hotarul se întoarce apoi de la Baala spre mare şi se îndreaptă spre muntele Seir prin partea din spate, de miazănoapte, a cetăţii Iearim; acesta e Chesalonul; şi, coborându-se spre cetatea Bet-Şemeş, trece spre miazăzi; |
11 | de aici, hotarul trece prin partea de miazănoapte a Ecronului şi se îndreaptă spre Şicron, se încovoaie spre miazăzi şi se îndreaptă spre Iabneel; iar capătul hotarului e marea; hotarul dinspre apus îl alcătuieşte marea, adică Marea cea Mare c. |
12 | Acestea sunt hotarele de peste tot ale fiilor lui Iuda, după familiile lor. |
13 | Iar lui Caleb, fiul lui Iefone, i-a dat parte în mijlocul fiilor lui Iuda, după cum poruncise Dumnezeu; şi i-a dat Iosua cetatea Chiriat-Arba, cetatea-metropolă a lui Enac, care este Hebronul. |
14 | Acolo i-a nimicit Caleb, fiul lui Iefone, pe cei trei fii ai lui Enac: pe Şeşai, pe Ahiman şi pe Talmai. |
15 | De acolo a pornit Caleb asupra celor ce locuiau în Debir; numele Debirului era mai înainte Chiriat-Sefer d. |
16 | Şi a zis Caleb: Celui ce va lua şi va nimici Cetatea Literelor, aceluia îi voi da de soţie pe fiica mea Acsa. |
17 | Şi a luat-o Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb; iar Caleb i-a dat-o de soţie pe Acsa, fiica sa. |
18 | Şi a fost că'n timp ce ea îşi făcea ieşirea, s'a sfătuit cu el, zicând: Îi voi cere tatălui meu o ţarină! Şi a strigat de pe asin. Iar Caleb i-a zis: Ce ţi-a venit? |
19 | Ea i-a răspuns: Dă-mi o binecuvântare, că mi-ai dat pământ ca din secetă e; dă-mi şi izvoarele de apă! Şi i-a dat Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos. |
20 | Aceasta este moştenirea seminţiei fiilor lui Iuda, după neamurile lor. |
21 | Iar cetăţile lor erau cetăţi ale seminţiei fiilor lui Iuda, din hotarele Edomului spre pustiu: Cabţeel, Eder şi Iagur; |
22 | China, Dimona şi Adada; |
23 | Chedeş, Haţor şi Itnan; |
24 | Zif, Telem şi Bealot; |
25 | Haţor-Hadata, Cheriot-Heţron, adică Haţor; |
26 | Amam, Şema şi Molada; |
27 | Haţar-Gada, Heşmon şi Bet-Palet; |
28 | Haţar-Şual, Beer-Şeba şi Biziotia, cu împrejurimile şi satele lor; |
29 | Baala, Iim şi Atem; |
30 | Eltolad, Chesil şi Horma; |
31 | Ţiclag, Madmana şi Sansana; |
32 | Lebaot, Şilhim, Ain şi Rimon; de toate, douăzeci şi nouă de cetăţi, cu satele lor f. |
33 | Iar la şes: Eştaol, Ţora şi Aşna; |
34 | Zanuah, En-Ganim, Tapuah şi Enam; |
35 | Iarmut, Adulam, Soco şi Azeca; |
36 | Şaaraim, Aditaim şi Ghedera cu împrejurimile ei: paisprezece cetăţi, cu satele lor. |
37 | Ţenan, Hadaşa şi Migdal-Gad; |
38 | Dilean, Miţpa şi Iocteel; |
39 | Lachiş, Boţcat şi Eglon; |
40 | Cabon, Lahmas şi Chitliş; |
41 | Ghederot, Bet-Dagon, Naama şi Macheda: şaisprezece cetăţi, cu satele lor. |
42 | Libna, Eter şi Aşan; |
43 | Iftah, Aşna şi Neţib; |
44 | Cheila, Aczib şi Mareşa: nouă cetăţi, cu satele lor. |
45 | Ecron, cu împrejurimile şi satele ei; |
46 | şi de la Ecron spre mare, tot ce se află în apropiere de Aşdod, cu satele lor; |
47 | Aşdod, cu împrejurimile şi satele ei; Gaza, cu satele şi împrejurimile ei, până la râul Egiptului şi până la Marea cea Mare, care-i este hotar. |
48 | La munte: Şamir, Iatir şi Soco; |
49 | Dana şi Cetatea Literelor, adică Debir; |
50 | Anab, Eştemo şi Anim; |
51 | Goşen, Holon şi Ghilo: unsprezece cetăţi, cu satele lor; |
52 | Anab, Duma şi Eşean; |
53 | Ianum, Bet-Tapuah şi Afeca; |
54 | Humta, Chiriat-Arba, adică Hebron, şi Ţior: nouă cetăţi, cu satele lor. |
55 | Maon, Carmel, Zif şi Iuta; |
56 | Izreel, Iocdeam şi Zanuah; |
57 | Cain, Ghibeea şi Timna: zece cetăţi, cu satele lor. |
58 | Halhul, Bet-Ţur şi Ghedor; |
59 | Maarat, Bet-Anot şi Eltecon: şase cetăţi, cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleem , Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem, Galem, Betir şi Manah: unsprezece cetăţi, cu satele lor. |
60 | Chiriat-Baal - sau Chiriat-Iearim - şi Harabah: două cetăţi, cu satele şi împrejurimile lor. |
61 | În pustiu: Bet-Araba, Midin şi Secaca; |
62 | Nibşan, Ir-Melah şi En-Gaddi: şase cetăţi, cu satele lor. |
63 | Iebuseii însă locuiau în Ierusalim, iar fiii lui Iuda nu i-au putut nimici; şi trăiesc Iebuseii în Ierusalim până'n ziua de astăzi. |