Iz 47Rânduiala şi hotarele noului Canaan. |
1 | Şi m'a dus în tinda casei; şi, iată, apă ieşea de sub pridvorul dinspre răsărit căci faţa casei căta spre răsărit ; şi apa curgea din latura dreaptă, din partea de miazăzi a jertfelnicului. |
2 | Apoi m'a scos pe calea porţii dinspre miazănoapte şi m'a purtat pe calea porţii de dinafară spre poarta curţii ce cată spre răsărit; şi, iată, apă curgea din latura dreaptă. |
3 | Era ca şi cum un om ar fi ieşit din partea cealaltă; în mână avea o sfoară de măsurat; şi a măsurat cu măsura o mie [de coţi]; şi a trecut prin apă: era apa iertării. |
4 | Şi a mai măsurat o mie şi a intrat în apă: apa îi ajungea la coapse; şi a mai măsurat o mie şi a intrat în apă; apa îi ajungea la brâu; |
5 | şi a mai măsurat o mie, dar nu a putut să treacă apa, că era repede ca un şuvoi prin care nu se poate trece. |
6 | Şi mi-a zis: Fiul omului, ai văzut?. Şi m'a dus şi m'a întors pe malul râului. |
7 | Iar după ce m'a întors, iată că pe malul râului erau copaci foarte mulţi, atât dincoace cât şi dincolo. |
8 | Şi mi-a zis: Aceasta este apa care iese spre Galileea, cea dinspre răsărit, şi se coboară în Araba a; ea va atinge marea acolo unde se varsă râul; şi ea va însănătoşi apele. b |
9 | Şi va fi că fiece vietate şi fiece târâtoare peste care va curge râul va trăi; şi va fi acolo mulţime mare de peşte; căci apa aceasta va curge pe acolo şi va însănătoşi şi va face ca totul să fie viu; vie va fi orice fiinţă peste care râul acesta va veni. |
10 | Şi pescari vor sta acolo, de la En-Gaddi c până la En-Eglaim; d loc va fi pentru zbicirea năvoadelor: anume va fi; iar peştele lui, ca peştele din Marea cea Mare e: mulţime multă foarte. |
11 | Dar la vărsarea apei şi'n ochiurile care băltesc şi în aceea care se revarsă peste maluri [fiinţele] nu se vor însănătoşi; ele vor fi date sării. |
12 | La râu va creşte fiece pom roditor, chiar pe malul lui dintr'o parte şi din cealaltă; nimic în ei nu se va învechi, iar roadele lor nu se vor sfârşi; pârga şi-o vor da din propria lor înnoire, fiindcă apele lor vin din locaşul cel sfânt; roadele lor vor fi spre mâncare, iar frunzişul lor spre sănătate. |
13 | Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Veţi moşteni aceste hotare ale ţării, date prin sorţi celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. f |
14 | Şi o veţi moşteni, fiecare întocmai ca şi fratele său, [pe aceea] spre care Mi-am ridicat Eu mâna ca s'o dau părinţilor voştri; această ţară vă va cădea prin sorţi. |
15 | Acestea sunt hotarele ţării ce se întinde la miazănoapte de Marea cea Mare, care se lasă'n jos şi spintecă intrarea Ţedadului: |
16 | Berot, Sibraim, care se află între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului, vetrele de locuit ale Saunanului, cele ce se află deasupra hotarului Hauranului. |
17 | Acestea sunt hotarele dinspre mare, de la vetrele de locuit ale Haţar-Enonului, hotarele Damascului şi cele din miazănoapte. |
18 | Hotarele de răsărit: printre Hauran şi Damasc, printre ţara Galaad şi ţara lui Israel; Iordanul stă hotar către marea ce se află la răsărit de Finicon; acestea sunt cele de răsărit. |
19 | Iar cele de la miazăzi şi miazăzi-apus: de la Tamar şi Finicon spre apa Meriba la Cadeş, mergând mai departe până atinge Marea cea Mare; această parte este cea de miazăzi şi miazăzi-apus. |
20 | Această parte a Mării celei Mari alcătuieşte un hotar până în dreptul Hamatului, chiar până la intrarea acestuia. Acestea sunt părţile dinspre apus de Hamat. |
21 | Aşa le veţi împărţi pământul acesta, lor, seminţiilor lui Israel. |
22 | Sorţi veţi arunca asupră-i, pentru voi şi pentru străinii care trăiesc printre voi, g cei ce au născut copii în mijlocul vostru; ei vă vor fi în mijlocul fiilor lui Israel întocmai ca băştinaşii; ei vor mânca împreună cu voi în aceeaşi moştenire din mijlocul seminţiilor lui Israel. |
23 | Fi-vor ei în tribul străinilor printre străinii care sunt cu ei; acolo le veţi da moştenire, zice Domnul Dumnezeu. |