Înţelepciunea cheamă la prietenie. | |
1 | Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă şi pe şapte stâlpi a întărit-o; a |
2 | jertfele şi le-a înjunghiat, vinul şi l-a dres în pahar şi masa şi-a pregătit-o; |
3 | slugile şi le-a trimis să facă'naltă strigare la pahar, zicând: |
4 | Cel simplu, neînvăţat, să treacă pe la mine! Iar celor nemintoşi le-a zis: |
5 | Veniţi şi mâncaţi pâinea mea şi beţi vinul pe care l-am dres pentru voi! |
6 | Lăsaţi deoparte nerozia şi veţi trăi, pentru ca în veac să împărăţiţi; b căutaţi lucrarea minţii, c ca să puteţi trăi, şi drept călăuziţi-vă înţelegerea prin cunoaştere. |
7 | Cel care-i ceartă pe cei răi îşi va atrage dispreţ, iar cel care-l mustră pe cel necurat se necinsteşte pe sine. |
8 | Nu-i mustra pe cei răi, ca să nu te urască; mustră-l pe cel înţelept, şi el te va iubi. |
9 | Deschide-i înţeleptului o cale d, şi el va fi mai înţelept; învaţă-l pe cel drept să cunoască, şi el mai multă cunoaştere îşi va dobândi. |
10 | Începutul înţelepciunii e frica de Domnul, iar sfatul celor sfinţi e cunoaşterea; căci a cunoaşte legea e datul cugetului bun; |
11 | că'n acest chip vei trăi mult şi anii vieţii tale ţi se vor adăuga. |
12 | Fiule, dacă eşti înţelept pentru tine, înţelept vei fi şi pentru vecinii tăi; e dar dacă te dovedeşti rău, singur îţi vei purta răul. Cel ce se reazemă pe minciună, acela păstoreşte vânturile şi tot aşa se ţine după păsări zburătoare; fiindcă el a părăsit căile propriei sale vii şi osia gospodăriei sale a abătut-o de la drumul cel drept; el umblă prin pustiu fără de apă şi prin pământ făcut pentru secetă, şi nerodire-şi adună cu mâinile. |
13 | Femeia nemintoasă, obraznică şi neruşinată se face că-i lipseşte dumicatul, |
14 | se aşază în uşa casei sale pe un scaun cu faţa spre uliţă |
15 | chemându-i pe trecători şi pe cei ce merg de-a dreptu'n drumul lor: |
16 | Cel care'ntre voi e mai zăbăuc, să treacă pe la mine; iar celor nemintoşi le poruncesc, zicând: |
17 | Atingeţi-vă dulce de pâinea tăinuită şi de apa cea dulce a furtului! |
18 | Acela nu ştie că muritorii acolo mor, lângă ea, şi că'n fundul iadului se duc. |
19 | Tu însă fugi, în preajma ei nu zăbovi, nici nu-ţi întoarce ochiul către ea, căci numai aşa vei trece ca printr'o apă care nu te atinge, ca printr'un râu străin vei străbate. |
20 | Îndepărtează-te de apa străină, nu bea din izvor străin, ca să trăieşti mult şi anii vieţii să ţi se adauge! |