Cuvântul lui Dumnezeu (continuare). | |
1 | Tu, nici că l-ai văzut, nici te-ai mirat de cele ce-asupra lui se spun. |
2 | Nu te gândeşti cu teamă că-acesta-i semnul Meu? Căci cine este oare acel ce-Mi stă'mpotrivă? |
3 | sau cine-Mi stă'mpotrivă şi va rămâne viu? Au lumea nu-i a Mea? |
4 | Mă voi rosti asupră-i şi'n veac voi milui cu logosul puterii pe cel cu el întocmai. |
5 | Poţi tu să-i scoţi din taină vestmântul de deasupra, ori să-i pătrunzi sub zale în cuta căptuşelii? |
6 | el are porţi a pe chipu-i: cin' le-a deschis vreodată? El are dinţi în gură, împrejmuiţi cu frică. |
7 | Lăuntrul său făcut e din scuturi de aramă cu'ncheieturi legate ca piatra grea, de şmirghel b: |
8 | atât de mult sunt strânse'ntre ele laolaltă, că nici măcar suflare de vânt nu le răzbate; |
9 | aşa cum se lipeşte un om de al său frate, tot astfel se ţin ele şi nu se mai despart. |
10 | El numa' ce strănută şi scapără lumină, în ochii săi e chipul luceafărului nou. |
11 | Din gura lui ies parcă văpăi de torţe-aprinse şi scapără dintr'însul ca un grătar de foc. |
12 | Din nări aruncă'n aer fum gros, ca de cuptor în care ard cărbuni. |
13 | Suflarea lui, jăratic, din gura lui, vâlvori. |
14 | Grumazul său adună în el puterea toată, în faţa lui, pierzanie. |
15 | Pe trupul său sunt cărnuri lipite şi'ndesate: izbeşte'n el cu apă, el nu se va clinti. |
16 | Iar inima într'însul e'nfiptă ca o piatră şi ca o nicovală rămâne neclintită. |
17 | Când el se'ntoarce, groază în cele patru labe simt fiarele din preajmă şi fug mâncând pământul. |
18 | Aruncă lănci asupră-i: nimic nu-l înspăimântă, nici suliţa ce zboară, nici platoşa'n văzduh; |
19 | căci el socoate fierul fiind ca nişte paie, arama, putregai. |
20 | Nu-l vatămă săgeata din arcul de aramă; dacă-l loveşti cu piatra, o simte fir de iarbă. |
21 | De cad pe el ciocane, l-ating ca nişte trestii, şi-şi râde de'ncruntatul aruncător de flăcări. |
22 | Ţepuşele-ascuţite îi ţin de aşternut; sub el, aurul mării e tot n'o ştii! mocirlă, |
23 | adâncul clocoteşte ca o căldare'ncinsă, căci lui îi este marea un vas de fiert unsori, |
24 | prăpastia genunii, un rob adus din luptă, genunea însăşi, locul în care el se plimbă. |
25 | Aici, pe'ntreg pământul, ca el nu-i nimeni altul, făcut să-şi râdă'n joacă, de el, îngerii Mei; |
26 | el vede tot înaltul, el, împărat a toată făptura de sub ape. |