Fiicele lui Salfaad. Legea asupra dreptului de moştenire al fiicelor. Iosua ca succesor al lui Moise. | |
1 | Atunci au venit fetele lui Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul lui Manase, fiul lui Iosif (iată şi numele lor: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa). |
2 | Şi stând ele înaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul, înaintea căpeteniilor şi înaintea întregii adunări, la uşa cortului mărturiei, au zis: |
3 | Tatăl nostru a murit în pustie; el n'a făcut parte din adunătura celor ce s'au ridicat împotriva Domnului, adică adunătura lui Core, ci a murit din pricina propriilor sale păcate, iar feciori nu i s'au născut. |
4 | Aşadar, pentru ca numele tatălui nostru să nu piară din neamul său pentru aceea că nu are fii, daţi-ne şi nouă moşie între fraţii tatălui nostru! |
5 | Moise însă a adus pricina lor înaintea Domnului; |
6 | iar Domnul a grăit către Moise, zicând: |
7 | Drept au grăit fetele lui Salfaad: dă-le să aibă moştenire între fraţii tatălui lor: fă-le ca parte moşia tatălui lor. |
8 | Iar fiilor lui Israel să le grăieşti aşa: De va muri cineva fără să aibă feciori, moşia lui i-o veţi da fiicei sale. |
9 | Iar de nu are nici fiică, moşia lui să i-o daţi fratelui său. |
10 | Iar dacă nu va avea nici fraţi, moşia o veţi da fratelui tatălui său. |
11 | Iar dacă tatăl său nu are fraţi, moşia o veţi da rudeniei celei mai apropiate din neamul lui, ca să moştenească cele ce sunt ale lui. Aceasta va fi pentru fiii lui Israel o rânduială de drept: aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise a. |
12 | Apoi a zis Domnul către Moise: Suie-te pe muntele de dincolo (acela-i muntele Nebo) b, şi priveşte ţara Canaanului pe care Eu le-o dau fiilor lui Israel ca moştenire. |
13 | Iar după ce o vei vedea, te vei adăuga şi tu la poporul tău, aşa cum s'a adăugat Aaron, fratele tău, pe muntele Hor, |
14 | pentru că v'aţi împotrivit poruncii Mele în pustia Sin la vremea'ntărâtării obşteşti asupra sfinţeniei Mele: nu aţi făcut în aşa fel, încât sfinţenia Mea să se arate sub ochii lor prin ape c (adică la apele Meriba d de la Cadeş, în pustia Sin). |
15 | Zis-a Moise către Domnul: |
16 | Domnul, Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, să rânduiască peste obştea aceasta un om |
17 | care'n fruntea ei să iasă şi'n fruntea ei să intre, care să-i ducă şi să-i aducă, pentru ca să nu rămână obştea Domnului ca nişte oi fără păstor. |
18 | Iar Domnul a zis către Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într'însul, pune-ţi mâinile peste el |
19 | şi du-l în faţa lui Eleazar preotul; şi'n faţa întregii adunări îi vei da porunci şi'n faţa lor vei da porunci asupră-i; |
20 | şi dă-i ceva din măreţia ta, pentru ca'n felul acesta fiii lui Israel să asculte de el. |
21 | El va sta în faţa lui Eleazar preotul, pe care'n faţa Domnului îl va întreba despre rostirea prin Urim e: prin rostirea acestuia va ieşi şi prin rostirea acestuia va intra, el şi'mpreună cu el toţi fiii lui Israel: toată obştea. |
22 | Şi a făcut Moise aşa cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: l-a luat pe Iosua şi l-a pus în faţa lui Eleazar preotul şi'n faţa întregii adunări. |
23 | Şi-a pus mâinile peste el şi l-a rânduit aşa cum Domnul poruncise prin Moise. |