şi durata le-a dat-o El în inima lor fără ca omul să poată descoperi lucrare pe care Dumnezeu a lucrat-o de la'nceput pân' la sfârşit. b |
Rugăciune pentru dobândirea înţelepciunii. | |
1 | Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Tu, Cel ce pe toate le-ai făcut prin cuvântul Tău, |
2 | Cel ce cu înţelepciunea Ta l-ai alcătuit pe om a, ca să stăpânească toate făpturile pe care Tu le-ai făcut |
3 | şi să cârmuiască lumea întru sfinţenie şi dreptate şi să facă judecată cu inima dreaptă, |
4 | dă-mi-o pe aceea ce stă lângă tronul tău, înţelepciunea, şi nu mă lepăda din ceata copiilor tăi. |
5 | Căci robul Tău sunt eu, şi fiul roabei Tale, om slab şi cu viaţă trecătoare şi puţin destoinic să înţeleg dreptatea şi legile. |
6 | Că chiar dac'ar fi cineva desăvârşit între fiii oamenilor, dacă-i lipseşte înţelepciunea care vine de la Tine, de nimic va fi socotit. |
7 | Căci Tu eşti Cel ce m'ai ales rege al poporului Tău şi judecător al fiilor şi fiicelor Tale. |
8 | |
9 | Cu Tine e înţelepciunea care-Ţi cunoaşte faptele şi care era de faţă când Tu făceai lumea; d ea ştie ce e plăcut în faţa ochilor Tăi şi ce e pe potriva poruncilor Tale. |
10 | Trimite-o din sfintele Tale ceruri, de pe tronul slavei Tale, pentru ca ea să mă ajute în ostenelile mele şi să cunosc ce-Ţi este Ţie plăcut; |
11 | căci ea ştie şi înţelege totul. Ea mă va călăuzi înţelepţeşte în lucrările mele şi prin slava ei mă va ocroti. |
12 | Atunci faptele mele vor fi plăcute, eu cu dreptate Îţi voi judeca poporul şi vrednic voi fi de tronul părintelui meu. |
13 | Cine oare este omul care să cunoască planul lui Dumnezeu?, şi cine poate gândi care este voia Domnului? |
14 | Căci gândurile muritorilor sunt şovăielnice, iar cugetările noastre, nestatornice; |
15 | căci un trup putrezitor îngreuiază sufletul şi cortul acesta de lut împovărează mintea cu mulţime de griji. |
16 | Cu greu ne dăm seama de cele ce sunt pe pământ, iar ceea ce avem în mână nu aflăm decât sforţându-ne; atunci, ceea ce este în ceruri, cine a descoperit? |
17 | Şi cine Ţi-a cunoscut voia dacă Tu nu i-ai dat înţelepciunea, şi dacă nu i L-ai fi trimis de sus pe Duhul Tău cel Sfânt? |
18 | Aşa au devenit drepte cărările celor de pe pământ, aşa au învăţat oamenii ce-Ţi este plăcut şi, prin înţelepciune, s'au mântuit. |