Iată, el se va ridica asemenea unui nor, iar carele lui asemenea unei furtuni; caii lui sunt mai sprinteni decât vulturii; vai nouă, că, iată, pierim! |
1 | Cum oare fi-va aurul coclit şi cum se va schimba argintul fin? O, sfintele nepreţuite pietre: vărsate sunt pe uliţele toate! a |
2 | Nepreţuiţii fii de pe Sion, al căror preţ se cântărea cu aur, cum de-s acum ca vasele de lut ieşite dintr'o mână de olar? |
3 | |
4 | Sugarului, de sete i se lipeşte limba'n cerul gurii; cerut-au pruncii pâine, nu-i nimeni să le-o frângă. d |
5 | Cei ce mâncau bucate pe alese se sting acum pe străzi; cei ce'n porfiră se hrăneau s'au îmbrăcat în zoaie. |
6 | A neamului meu fiică e a'ntrecut cu fapta ei păcatele Sodomei (cetatea ce'ntr'o clipă s'a surpat şi mâini într'asta nu s'au ostenit). |
7 | |
8 | Acum li-i chipul mai cernit ca fumul, că nimeni de pe străzi nu-i recunoaşte; pe trupuri pielea s'a lipit de oase: s'a scorojit de parc'ar fi de lemn. |
9 | Mai buni erau răniţii de sub spadă decât acei ce sunt răniţi de foame, cei ce s'au scurs, prin carne străvezie, de dorul unor fruncte de pe câmp. |
10 | Femei cu inimi calde şi duioase cu propriile mâini şi-au fiert copiii; din ei mâncare şi-au făcut, când foamea o răpunea pe-a neamului meu fiică. |
11 | Domnul acum Şi-a'ndestulat mânia, iuţimea furiei Sale Şi-a vărsat-o şi foc aprinse în Sion şi-i mistui cu totul temeliile. |
12 | Nu, n'au crezut vreodată împăraţii pământului, şi toţi cei vii ai lumii h, că va intra tiranul şi duşmanul pe porţile Ierusalimului! |
13 | |
14 | Pândarii lui k se clătinau pe străzi, toţi pângăriţi de sânge; cuprinşi de slăbiciune, îşi atingeau vestmintele cu el. |
15 | Feriţi-vă de cei ce nu-s curaţi! Chemaţi-i! Staţi pe-alături! Nu-i atingeţi! Se-aprind, se-aţâţă... Ziceţi întru neamuri: Locuri pe-acolo nu-s şi pentru ei! |
16 | Ca parte, Faţa Domnului aveau, dar El nu le-a mai dat nici o privire; de feţe preoţeşti nu le-a păsat, şi nici că le-a fost milă de profeţi. |
17 | Încă trăiam când ochii ni s'au stins, când în deşert priveam spre ajutor; noi ne uitam cu ochii spre un neam în care nu-i scăpare. l |
18 | Pe cei mai mici ai noştri i-am vânat, pe uliţele noastre să nu umble; ni-i vremea pe sfârşite, ni-s zilele plinite, sfârşitul ne-a sosit. |
19 | Gonacii noştri s'au făcut mai sprinteni decât vultùrii cerului; în munţi s'au avântat, din latura pustiei ne pândesc. |
20 | Suflarea nării noastre, al nostru uns al Domnului m luat a fost în groasele lor laţuri, el, despre care-am zis: În umbra lui vom vieţui de-acuma printre neamuri! |
21 | Te bucură, tresaltă, tu fiică-a Idumeii, ce locuieşti pe-aproape n; dar vezi că şi la tine va trece cupa Domnului: ai să te'mbeţi şi vei vărsa pe tine. |
22 | Păcatul tău e gata, o, fiică a Sionului!; de-acum El în robie nicicum te va mai duce! Ţi-a cercetat păcatul, o, fiică a Edomului!; o nelegiuirea toată ţi-a dat-o la iveală. |