1 | Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
2 | Dacă va păcătui cineva şi din nebăgare de seamă va nesocoti poruncile Domnului, fie că'n faţa aproapelui său b va tăgădui ceea ce acesta i-a încredinţat sau i-a plătit ca simbrie sau ceea ce i-a fost furat, fie că-l va înşela cu ceva pe aproapele său, |
3 | fie că va găsi un lucru pierdut şi-l va tăgădui; dacă va jura strâmb pentru oricare din lucrurile care-l fac pe om să păcătuiască, păcat va avea. |
4 | Şi dacă a păcătuit sau a greşit, el va întoarce îndărăt ceea ce a răpit sau ceea ce a înşelat sau ceea ce i-a fost încredinţat, sau ceea ce a fost pierdut şi găsit de el sau orice lucru în privinţa căruia s'a jurat strâmb. Pe de-a'ntregul îl va plăti, şi pe deasupra va mai adăuga a cincea parte din preţ către cel al căruia este lucrul; aceluia îi va da în chiar ziua'n care vina sa va fi vădită. |
5 | Iar pentru greşala sa va aduce din turmă un berbec fără meteahnă, preţuit după măsura păcatului. |
6 | Preotul se va ruga pentru el înaintea Domnului, iar lui i se vor trece cu vederea toate câte a făcut şi a greşit. |
7 | Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: |
8 | Porunceşte lui Aaron şi fiilor lui, zicându-le: |
9 | Aceasta este rânduiala arderii-de-tot: arderea-de-tot va arde pe jertfelnic fără'ncetare toată noaptea, până dimineaţa: focul jertfelnicului va arde pe el şi nu se va stinge. |
10 | Preotul se va îmbrăca în haina de in, iar împrejurul trupului său îşi va pune pantalonii de in; scrumul grăsos care-a rămas pe jertfelnic din mistuirea arderii-de-tot îl va ridica |
11 | şi-l va pune alături de jertfelnic. Îşi va dezbrăca haina şi va îmbrăca o altă haină, după care va scoate cenuşa în afara taberei, la loc curat. |
12 | Dar focul pe jertfelnic va arde şi nu se va stinge; dis-de-dimineaţă, preotul va pune pe el lemne şi va clădi deasupră-i arderea-de-tot şi va arde grăsimea jertfei de mulţumire. |
13 | Focul va arde ne'ncetat pe jertfelnic şi nu se va stinge. |
14 | Iată acum rânduiala prinosului [de pâine] pe care fiii lui Aaron îl vor aduce înaintea Domnului, la jertfelnic: |
15 | Preotul va lua dintr'însul o mână de făină curată, cu untdelemnul ei şi cu toată tămâia de deasupra prinosului, şi le va arde pe jertfelnic întru miros de bună mireasmă, pomenire înaintea Domnului. |
16 | Iar rămăşiţa o va mânca Aaron cu fiii săi; nedospită s'o mănânce, în locul cel sfânt: în curtea cortului mărturiei, acolo s'o mănânce. |
17 | Nedospită se va coace. Pe aceasta Eu le-am dat-o din cele ce I se aduc Domnului. Sfinţenie mare este aceasta, aşa cum e jertfa pentru păcat şi jertfa pentru greşală. |
18 | Din ea va mânca toată partea bărbătească din tagma preoţilor: lege veşnică este aceasta, pentru tot neamul vostru, cu privire la cele ce I se aduc Domnului. Tot cel ce se va atinge de ele se va sfinţi. |
19 | Şi i-a grăit Domnul lui Moise, zicându-i: |
20 | Iată darul pe care Aaron şi fiii săi I-l vor aduce Domnului în ziua'n care îl vei unge: a zecea parte dintr'o efă de făină curată, ca jertfă necontenită, jumătate dimineaţa şi jumătate seara. |
21 | În tigaie va fi gătită, cu untdelemn; îmbibată o va aduce şi sfărâmată, jertfă din fărâmituri, jertfă cu bună mireasmă înaintea Domnului. |
22 | Pe aceasta s'o săvârşească preotul care va fi uns drept urmaş al său dintre fiii lui [Aaronî. Lege veşnică: ea va fi arsă de istov. |
23 | Întreaga jertfă a preotului va fi ardere-de-tot şi nu va fi mâncată. |
24 | Şi i-a grăit Domnul lui Moise, zicându-i: |
25 | Spune lui Aaron şi fiilor săi astfel: Iată rânduiala jertfei pentru păcat: În locul unde se'njunghie jertfele arderii-de-tot, acolo vor fi înjunghiate'naintea Domnului şi cele pentru păcat. Aceasta-i sfinţenie mare. |
26 | Preotul care o aduce, el o va mânca; în locul cel sfânt s'o mănânce, în curtea cortului mărturiei. |
27 | Tot cel ce se va atinge de carnea ei se va sfinţi; iar dacă haina cuiva va fi stropită cu sânge ţâşnit din ea, va fi spălată în locul cel sfânt. |
28 | Oala de lut în care a fost fiartă, va fi spartă; iar dac'a fost fiartă în vas de aramă, acesta va fi frecat şi spălat cu apă. |
29 | Toţi cei de parte bărbătească din tagma preoţilor vor mânca din ea. Sfinţenie mare este înaintea Domnului. |
30 | Dar orice jertfă pentru păcat, din al cărei sânge s'a adus în cortul mărturiei pentru rugăciuni de ispăşire în locul cel sfânt, nu va fi mâncată; în foc va fi arsă a. |