dar o gazdă zgârcită stârneşte murmure'n cetate, iar spusele despre zgârcenia ei sunt toate la locul lor. |
Fericirea omului drept. A te bucura înţelepţeşte de viaţă. Fericirea înţeleptului. | |
1 | Fericit bărbatul care n'a alunecat cu graiul şi care nu e îngândurat de tristeţea păcatelor! |
2 | Fericit bărbatul al cărui cuget nu-l osândeşte şi care nu cade în deznădejde. |
3 | Omului zgârcit nu-i prieşte bogăţia, iar pentru omul invidios, la ce bun averile? |
4 | Cel ce adună lipsindu-se pe sine, adună pentru alţii; cu bunurile lui alţii se vor desfăta. |
5 | Cel care-i rău pentru sine, pentru cine va fi bun?: nu se bucură nici măcar de ceea ce are el. |
6 | Nimeni nu e mai rău decât cel ce se pizmuieşte pe sine: aceasta-i răsplata răutăţii lui; |
7 | chiar când face bine, o face din uitare, şi după aceea îşi vădeşte răutatea. |
8 | Rău este omul cu ochiul invidios, care-şi întoarce faţa a şi dispreţuieşte viaţa altuia. |
9 | Omul invidios nu se mulţumeşte cu ce are, iar nedreptatea omului rău îi usucă sufletul. |
10 | Ochiul rău îşi drămuieşte pâinea, dar la masă tot nu-i ajunge. |
11 | Fiule, atât cât poţi, fă-ţi bine ţie şi adu-I Domnului prinoasele ce I se cuvin. |
12 | Nu uita că moartea nu va zăbovi şi că legământul cu groapa nu ţi s'a arătat. b |
13 | Înainte de a muri, fă-i bine prietenului tău şi, după cât poţi, întinde-i mâna şi dă-i-o. |
14 | Nu te lipsi de binele de azi c şi nimic să nu-ţi scape dintr'o dorinţă bună. |
15 | Oare nu altora le vei lăsa rodul muncii tale, şi rodul ostenelilor tale să fie tras la sorţi? |
16 | Dă şi primeşte şi sfinţeşte-ţi sufletul, că nu în groapă vei căuta desfătări. |
17 | Orice trup se învecheşte ca o haină, că aceasta-i legea veşnică: cu moarte vei muri. |
18 | Precum în frunzişul unui copac stufos unele frunze cad, altele cresc, aşa-i cu generaţiile cărnii şi sângelui: unele mor, altele se nasc. |
19 | Tot lucrul stricăcios are un sfârşit, iar cel ce l-a lucrat se duce cu el. |
20 | Fericit bărbatul care cugetă înţelepţeşte şi care gândeşte cu propria-i pricepere, |
21 | cel ce'n inima lui cugetă la căile înţelepciunii d şi-i cercetează tainele; |
22 | o urmăreşte ca un hăitaş, în căile ei stă la pândă; |
23 | i se uită prin ferestre, îi ascultă pe la uşi; |
24 | i se aşază lângă casă, îi înfige'n ziduri un ţăruş, îşi întinde cortul alături şi se aşază în aşezământul fericirii; copiii şi-i pune sub acoperământul ei şi sub umbrarul ei îşi află adăpost: sub ea, acolo, ferit e de arşiţă şi'n slava ei îşi capătă odihna. |