Mc 4Parabola semănătorului. De ce vorbeşte Iisus în parabole. Lumina ca bun al tuturor. Parabola seminţei ce creşte singură. Parabola grăuntelui de muştar. Potolirea furtunii pe mare. |
1 | Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare; şi s'a adunat la El mulţime foarte multă, aşa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era lângă mare, pe uscat. |
2 | Şi multe lucruri îi învăţa în parabole; şi în învăţătura Sa le spunea: |
3 | Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. |
4 | Şi pe când semăna el, o parte din seminţe a a căzut lângă drum b şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o. |
5 | Şi altă parte a căzut pe loc pietros, unde n'avea pământ mult, şi a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc; |
6 | şi când s'a ridicat soarele s'a ofilit şi, pentru că nu avea rădăcină, s'a uscat. |
7 | Altă parte a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi roade nu a dat. |
8 | Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută. |
9 | Şi zicea: Cel ce are urechi de auzit, să audă! |
10 | Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece c L-au întrebat despre parabolă. |
11 | Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, |
12 | ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte d. |
13 | Şi le-a zis: Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? |
14 | Semănătorul seamănă cuvântul. |
15 | Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa' ce-l aud, că vine de'ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei. |
16 | Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de'ndată cu bucurie, |
17 | dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân'la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc. |
18 | Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul, |
19 | dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor. |
20 | Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută. |
21 | Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? |
22 | Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei. |
23 | Cel ce are urechi de auzit, să audă! |
24 | Şi le spunea: Fiţi cu luare-aminte la ceea ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziţi, vi se va da cu adaos. |
25 | Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are. e |
26 | Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, |
27 | şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum. |
28 | Că pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. |
29 | Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul. |
30 | Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui? |
31 | Cu grăuntele de muştar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate seminţele pământului; |
32 | dar după ce se seamănă, el creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălăşlui păsările cerului. |
33 | Şi cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înţeleagă. |
34 | Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei. |
35 | Şi în ziua aceea, când s'a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. |
36 | Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie aşa cum era; că erau şi alte corăbii cu El. |
37 | Şi s'a făcut furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. |
38 | Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, Ţie nu-Ţi este grijă că pierim? |
39 | Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: Taci! potoleşte-te! Şi vântul a încetat şi s'a făcut linişte mare. |
40 | Şi le-a zis lor: De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă n'aveţi credinţă? |
41 | Şi frică mare i-a cuprins şi ziceau unii către alţii: Cine este oare Acesta, că şi vântul şi marea I se supun? |