FA 11Petru încunoştinţează Biserica din Ierusalim despre primirea păgânilor. Biserica din Antiohia, unde credincioşii s'au numit, pentru întâia oară, creştini. |
1 | Apostolii şi fraţii care erau prin Iudeea au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. |
2 | Iar când Petru s'a suit la Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se'ndoiau asupră-i |
3 | şi ziceau: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.... |
4 | Dar Petru a'nceput şi cu de-a rândul le-a povestit, zicând: |
5 | Eu eram în cetatea Ioppe şi mă rugam; şi am văzut în extaz o vedenie: un lucru ca o faţă mare de masă coborându-se legată la patru colţuri; şi lăsându-se în jos din cer, a venit la mine. |
6 | Cătând eu la ea cu luare-aminte, am văzut dobitoacele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului. |
7 | Şi-am auzit un glas care-mi zicea: Scoală-te, Petre, înjunghie şi mănâncă! |
8 | Dar eu am zis: Nicidecum, Doamne, că nimic spurcat sau necurat nu mi-a intrat vreodată în gură. |
9 | Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Pe cele ce le-a curăţit Dumnezeu, tu să nu le numeşti spurcate! |
10 | Şi aceasta s'a făcut de trei ori, şi apoi totul a fost luat din nou la cer. |
11 | Şi iată că'ndată trei bărbaţi trimişi la mine din Cezareea s'au oprit la casa în care eram noi. |
12 | Iar Duhul mi-a zis să merg cu ei fără să mă'ndoiesc de nimic. Şi au mers cu mine şi aceşti şase fraţi şi am intrat în casa bărbatului. |
13 | Şi el mi-a povestit cum a văzut îngerul stând în casa lui şi zicând: Trimite la Ioppe şi cheamă-l pe Simon cel numit şi Petru, |
14 | care-ţi va grăi cuvinte prin care te vei mântui, tu şi toată casa ta. |
15 | Şi când am început eu să grăiesc, Duhul Sfânt S'a pogorât peste ei, ca şi peste noi la început. |
16 | Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, că zicea: Ioan a botezat cu apă; dar voi veţi fi botezaţi întru Duhul Sfânt. |
17 | Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, lor, care au crezut în Iisus Hristos, cine eram eu să-L opresc pe Dumnezeu? |
18 | Auzind acestea, ei s'au liniştit şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: Aşadar, şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre Viaţă. |
19 | Acuma, cei ce se împrăştiaseră în urma necazului întâmplat pe timpul lui Ştefan au trecut până'n Fenicia şi'n Cipru şi'n Antiohia, nimănui grăind cuvântul decât Iudeilor. |
20 | Dar erau unii dintre ei, bărbaţi ciprioţi şi cireneni care, venind în Antiohia, grăiau şi către Elini a, binevestindu-L pe Domnul Iisus. |
21 | Şi mâna Domnului era cu ei şi mare era numărul celor ce au crezut şi s'au întors la Domnul. |
22 | Şi vorba despre ei s'a auzit în urechile Bisericii din Ierusalim şi l-au trimis pe Barnaba până la Antiohia. |
23 | Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s'a bucurat şi-i îndemna pe toţi să rămână în Domnul cu inima statornică. |
24 | Că era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi mulţime multă I s'a adăugat Domnului. |
25 | Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să-l caute pe Saul. |
26 | Şi găsindu-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, împreună îndrumând în Biserică b şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia s'au numit ucenicii, pentru întâia oară, creştini. |
27 | În zilele acelea s'au coborât profeţi c de la Ierusalim în Antiohia. |
28 | Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agab, a arătat prin Duhul că'n toată lumea va fi foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. |
29 | Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; |
30 | ceea ce au şi făcut, trimiţându-le preoţilor d prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul. |