Evr 6Mustrări şi îndemnuri împotriva apostaziei (continuare). Făgăduinţa cea întru adevăr a lui Dumnezeu. |
1 | De aceea, lăsând cuvântul de'nceput a asupra lui Hristos, să ne îndreptăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte b şi despre credinţa în Dumnezeu, |
2 | a învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi judecata veşnică. |
3 | Vom face-o şi pe aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu. |
4 | Fiindcă aceia care s'au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s'au făcut Duhului Sfânt |
5 | şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului ce va să vină |
6 | şi au căzut c, cu neputinţă este d ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăinţă, fiindcă ei pe seama lor înşişi Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. |
7 | Când un pământ bea ploaia e ce-i vine adesea şi rodeşte ierburi f folositoare celor pentru care-au fost lucrate, el binecuvântare de la Dumnezeu primeşte; |
8 | dar dacă face spini şi ciulini, atunci netrebnic se face şi-i aproape de blestem; iar sfârşitul îi este să ardă. |
9 | Dar cu toate că noi vorbim aşa, totuşi despre voi, iubiţilor, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi prielnice mântuirii. |
10 | Căci Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care-aţi arătat-o pentru numele Lui prin aceea că le-aţi slujit sfinţilor, şi încă le slujiţi. |
11 | Dorim dar ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă pentru adeverirea g pân'la sfârşit a nădejdii, |
12 | aşa încât să nu fiţi lenevoşi, ci următori h ai celor ce prin credinţă şi răbdare moştenesc făgăduinţele. |
13 | Că atunci când Dumnezeu i-a dat făgăduinţă lui Avraam, deoarece El nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure, S'a jurat pe Sine Însuşi, |
14 | zicând: Cu adevărat pe deplin te voi binecuvânta şi pe deplin te voi înmulţi. |
15 | Şi'n felul acesta având el [Avraam] îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. |
16 | Fiindcă oamenii se jură pe cel mai mare, şi jurământul, ca chezăşie, pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. |
17 | În acelaşi fel Dumnezeu, vrând ca mai mult să le arate moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul |
18 | pentru ca, prin două lucruri de neschimbat i, în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, noi, cei ce-am căutat scăpare la liman, să avem puternică îmbărbătare de a prinde'n mână j nădejdea ce ne stă înainte, |
19 | pe care noi o avem ca pe o ancoră a sufletului sigură şi tare, cea care pătrunde'n adâncul catapetesmei k, |
20 | acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, devenit Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec. |