In 18Prinderea lui Iisus. Aducerea la arhiereii Anna
şi Caiafa. Lepădarea lui Petru. Iisus în faţa lui Pilat. Osândirea la moarte. |
1 | Pe acestea spunându-le, Iisus a ieşit cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. |
2 | Dar şi Iuda, cel care-L vânduse, ştia acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo. |
3 | Deci Iuda, luând o trupă de ostaşi a, precum şi slujitori de la arhierei şi de la farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. |
4 | Iar Iisus, ştiind toate cele ce aveau să vină asupră-I, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? |
5 | I-au răspuns: Pe Iisus Nazarineanul. El a zis: Eu sunt. Dar împreună cu ei stătea şi Iuda, cel care-L vânduse. |
6 | Deci, după ce le-a zis: Eu sunt!, ei s'au dat înapoi şi au căzut la pământ. |
7 | Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul. |
8 | Răspuns-a Iisus: V'am spus că Eu sunt; deci, dacă pe Mine Mă căutaţi, pe aceştia lăsaţi-i să se ducă - |
9 | spre a se plini cuvântul pe care El l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, pe nici unul nu l-am pierdut. |
10 | Iar Simon Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. |
11 | Atunci Iisus i-a zis lui Petru: Vâră-ţi sabia'n teacă! Oare nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l-a dat? |
12 | Aşadar, cohorta şi tribunul b şi slujitorii Iudeilor L-au prins pe Iisus şi L-au legat. |
13 | Şi L-au dus întâi la Anna, că era socrul lui Caiafa, care era arhiereu în anul acela. |
14 | Şi Caiafa era cel care-i sfătuise pe Iudei că de folos este să moară un om pentru popor. |
15 | Iar Simon Petru şi celălalt ucenic c mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela îi era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului. |
16 | Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care-i era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi l-a vârât pe Petru înlăuntru. |
17 | Atunci, slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru: Nu cumva şi tu eşti dintre ucenicii omului acestuia?.... El a zis: Nu sunt. |
18 | Iar slugile şi slujitorii, făcând foc, stăteau şi se încălzeau, că era frig; şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. |
19 | Aşadar, arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Săi şi despre învăţătura Sa. |
20 | Iisus i-a răspuns: Eu i-am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi Iudeii, şi nimic n'am vorbit în ascuns. |
21 | De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am vorbit Eu. |
22 | Şi zicând El acestea, unul dintre slujitorii care stăteau de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa-i răspunzi tu arhiereului?.... |
23 | Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău d; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? |
24 | Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa arhiereul. |
25 | Iar Simon Petru stătea şi se încălzea. Aşadar, i-au zis: Nu cumva şi tu eşti dintre ucenicii lui?.... El s'a lepădat şi a zis: Nu sunt. |
26 | Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu în grădină cu el?.... |
27 | Atunci Petru din nou s'a lepădat; şi îndată a cântat cocoşul. |
28 | Aşadar, L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu e. Şi era dimineaţă. Şi ei n'au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce f, ci să mănânce Paştile, |
29 | aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire-i aduceţi acestui om? |
30 | Ei i-au răspuns, zicând: Dacă acesta n'ar fi răufăcător, nu ţi l-am fi predat. |
31 | Deci le-a zis Pilat: Luaţi-l voi şi judecaţi-l după legea voastră! Iudeii însă i-au zis: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni |
32 | ca să se plinească cuvântul lui Iisus, pe care-l spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară. |
33 | Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi L-a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti împăratul Iudeilor? |
34 | Răpuns-a Iisus: De la tine însuţi o spui, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? |
35 | Pilat a răspuns: Nu cumva eu sunt iudeu?... Neamul tău şi arhiereii mi te-au predat. Ce-ai făcut? |
36 | Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s'ar fi luptat ca să nu le fi u predat Iudeilor. Dar, acum, împărăţia Mea nu este de aici. |
37 | Atunci Pilat I-a zis: Aşadar, eşti tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu o spui, că Eu sunt împărat. Eu pentru aceasta M'am născut, şi pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru adevăr; tot cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu. |
38 | Pilat i-a zis: Ce este adevărul?.... Şi, zicând aceasta, a ieşit iarăşi la Iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în el nici o vină; |
39 | dar este la voi obiceiul ca de Paşti să vă eliberez pe unul. Vreţi, aşadar, să vi-l eliberez pe împăratul Iudeilor? |
40 | Atunci ei din nou au strigat, zicând: Nu pe el, ci pe Baraba!.... Iar Baraba era tâlhar. |