Pentru sfârşit: al lui David, robul Domnului. | |
1 | Călcătorul de lege, păcătuind, zice'n sinea lui că înaintea ochilor săi nu este frică de Dumnezeu a. |
2 | Fiindcă el însuşi se amăgeşte chiar cu ochii săi, ca nu cumva să-şi afle fărădelegea şi s'o urască. |
3 | Cuvintele gurii sale sunt fărădelege şi vicleşug, el n'a dorit să înţeleagă cum e să fii bun. |
4 | Fărădelege a gândit în aşternutul său, pe sine s'a pus în orice cale care nu e bună şi răutatea n'a urât-o. |
5 | Doamne, mila Ta este în cer iar adevărul Tău se'ntinde pân'la nori; |
6 | dreptatea Ta e ca munţii lui Dumnezeu, adânc nepătruns judecăţile Tale.Oameni şi dobitoace vei mântui Tu, Doamne; |
7 | cât ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui, |
8 | din grăsimea casei Tale îi vei îmbăta b şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa. |
9 | Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină c. |
10 | Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă. |
11 | Să nu vină peste mine piciorul trufiei şi mâna păcătoşilor să nu mă clatine. |
12 | Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelege; izgoniţi au fost şi nu vor putea să se ridice d. |