De certarea Domnului şi de suflarea mâniei Sale adâncurile apelor s'au arătat, temeliile lumii s'au descoperit. |
Cuvântul lui Elifaz. | |
1 | Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis: |
2 | De multe ori în viaţă ţi s'a vorbit în dodii? Pe cine crezi tu oare că'nmoi cu vorbe grele? |
3 | Că iată, tu, cel care pe mulţi i-ai învăţat şi multe mâini slăbite le-ai împuternicit, |
4 | tu, cel ce prin cuvinte bolnavi ai ridicat şi din genunchi nevolnici făcut-ai îndrăzneţi, |
5 | acum, când şi pe tine durerea te-a atins, te-ai aruncat asupră-i a... |
6 | Ce? frica ta de Domnul b e oare nebunie? şi tot aşa nădejdea? şi calea ta cea dreaptă? |
7 | Adu-ţi aminte: care din cei curaţi s'a stins? sau când pierit-au oare cei drepţi, cu toţi ai lor? c |
8 | Pe cât ştiu eu, aceia ce ară rătăcire şi seamănă durere, pe-acestea le culeg. |
9 | Ei prin porunca'naltă a Domnului se sfarmă şi prin suflarea joasă-a mâniei Lui se sting. |
10 | A leului tărie şi răcnetul leoaicei s'au stins, ca şi trufia balaurilor mari. |
11 | Furnicoleul d moare că n'are ce mânca, iar puii de leoaică se duc care'ncotrò. |
12 | Din tot ce-ai spus, o vorbă de-ar fi adevărată, nimic din aste rele nu te-ar fi'ntâmpinat. Minunile Lui toate, o şoaptă în auz. |
13 | Atunci când spaima nopţii şi-a vocii ei întoarse e devine spaimă'n oameni, |
14 | cutremur mă cuprinde şi spaimă mă cuprinde şi oasele din mine le-aud cum clănţănesc, |
15 | că vânt ca o suflare f mi-a adiat pe chip şi mi-a făcut şi părul şi carnea să se strângă. |
16 | M'am ridicat să aflu, dar n'am ştiut ce e; vedeam, dar nici o formă aievea'n văzul meu, ci numai în ureche o şoaptă de vânt lin g: |
17 | La Domnul său, e oare vreun muritor curat? prin fapta lui, e oare un om fără prihană? |
18 | Că dacă nu se'ncrede nici chiar în servii Săi, şi dacă chiar în îngeri El află ceva strâmb, |
19 | cu cât mai mult în viermii bordeielor de lut un lut din care, iată, şi noi suntem făcuţi , în cei ce pier asemeni cu fluturii de noapte: |
20 | erau de dimineaţă, iar seara nu mai sunt; s'au dus, fără să-şi afle în ei nici o scăpare; |
21 | asupră-le suflare, şi, iată, s'au uscat; pierit-au, că n'avură în ei înţelepciune. |