Voi, preoţi, auziţi şi daţi-i mărturie casei lui Iacob zice Domnul Atotţiitorul ; |
1 | Fiind dar noi împreună-lucrători cu El, vă îndemn ca harul lui Dumnezeu să nu-l primiţi în zadar; |
2 | căci zice: La vreme potrivită te-am ascultat şi'n ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii |
3 | nimănui întru nimic dându-i noi prilej de poticnire, pentru ca slujirea noastră să nu fie defăimată; |
4 | dimpotrivă, întru toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu: în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, |
5 | în bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, |
6 | în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în iubire nefăţarnică, |
7 | în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu; prin armele dreptăţii cele de-a dreapta şi cele de-a stânga a, |
8 | prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, şi totuşi iubitori de adevăr; |
9 | ca nişte necunoscuţi, şi totuşi bine cunoscuţi; ca nişte muribunzi, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, şi totuşi nu ucişi; |
10 | ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţindu-i; ca unii care n'au nimic şi pe toate le stăpânesc. |
11 | Gura noastră deschisu-s'a către voi, o, Corintenilor, inima noastră s'a lărgit. |
12 | Strâmtoraţi nu sunteţi întru noi, ci'n inimile voastre sunteţi strâmtoraţi. |
13 | Plătiţi-ne şi voi cu aceeaşi plată vă vorbesc ca unor copii ai mei , lărgiţi-vă şi voi inimile! |
14 | Nu vă înjugaţi la jug străin b cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? |
15 | şi ce învoire este între Hristos şi Veliar c? sau ce are laolaltă un credincios cu un necredincios? |
16 | sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Că noi suntem templu al Dumnezeului Celui-Viu, aşa cum a zis Dumnezeu că întru ei voi locui şi voi umbla şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. |
17 | De aceea ieşiţi din mijlocul lor şi osebiţi-vă, zice Domnul, şi de nimic necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. |
18 | Şi vă voi fi vouă Tată şi voi Îmi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul. |