Acest verset, în întregime, lipseşte din Textul Masoretic (ca şi din Vulgata), fiindu-i propriu Septuagintei. Ediţia Rahlfs îl include, ca parte a doua, în versetul 17, dar aici s'a păstrat numerotarea din vechile ediţii româneşti. Cât despre sintagma „descântător de vrajă“, ea încearcă să-l traducă pe teliskómenos (derivat din verbul telísko, folosit până acum numai la Nm 25, 3, 5 cu sensul de a se închina la idoli); novice al unui cult esoteric, din categoria misterelor frigiene, novice care ajunge la capătul iniţierii prin anumite incantaţii vrăjitoreşti.