cel ce va fugi de frică, va cădea în groapă, iar cel ce va scăpa din groapă, va fi prins în laţ, căci ferestre s'au deschis din cer e, iar temeliile pământului se vor clătina; |
Tânguiri, preamăriri, ameninţări, îndemnuri, pedepse, ziua Domnului, închinarea mincinoasă. | |
1 | Auziţi acest cuvânt al Domnului, pe care eu în chip de tânguire îl iau asupra voastră, o, casa lui Israel! |
2 | Fecioara lui Israel a a căzut şi nu se va mai ridica; trântită-i pe pământul ei şi nimeni nu va fi să o ridice. |
3 | De-aceea, da, aşa grăieşte Domnul: Cetatea din care ieşeau o mie, în ea vor fi lăsaţi o sută, şi cea din care ieşeau o sută, în ea-i vor fi lăsaţi doar zece casei lui Israel b. |
4 | Că acestea zice Domnul către casa lui Israel: Căutaţi-Mă şi veţi fi vii! |
5 | Nu căutaţi Betelul şi în Ghilgal să nu intraţi, pe lângă Beer-Şeba c să nu treceţi; fiindcă Ghilgalul dus va fi'n robie, Betelul fi-va ca şi cum n'ar fi. |
6 | Pe Domnul căutaţi-L şi fiţi vii, ca nu cumva casa lui Iosif d să strălucească precum focul şi să-l înghită mistuindu-l; şi nimeni nu va fi să-l stingă pentru casa lui Israel. |
7 | El este Cel ce face judecată acolo, întru cele'nalte, şi pe pământ a pus dreptate; |
8 | El este, El, Cel ce pe toate le face şi preface e şi bezna o întoarce'n dimineaţă şi ziua o întunecă în noapte; El, Cel ce cheamă apa mării şi-o varsă pe pământ, pe faţa lui: numele Lui e Domnul, Atoateţiitorul Dumnezeu; |
9 | El prăbuşeşte'n praf pe cel puternic şi-aduce'n glod cetatea întărită. |
10 | Ei L-au urât pe Cel ce mustră'n porţi f şi-au pângărit cuvântul cuvios. |
11 | Deci, fiindcă pe săraci i-aţi pălmuit şi daruri scumpe luat-aţi de la ei: zidit-aţi case poleite, dar nu veţi locui în ele; vii preadorite aţi sădit, dar nu veţi bea din vinul lor. |
12 | Că Eu vă ştiu preamultele greşale şi vă cunosc păcatele vârtoase: călcându-l în picioare pe cel drept, luându-i mită şi'n porţi ferind pe-alături de săraci. |
13 | |
14 | Voi binele, nu răul, căutaţi-l ca să fiţi vii; şi-aşa, El, Domnul, El, Dumnezeu Atoateţiitorul va fi cu voi, aşa cum voi aţi zis: |
15 | «Pe cele rele le-am urât, pe cele bune le-am iubit»; reaşezaţi în pieţe judecata, pentru ca Domnul, Atoateţiitorul Dumnezeu, să aibă milă, El, de cei rămaşi ai lui Iosif h. |
16 | De aceea: astfel zice Domnul, El, Dumnezeu Atoateţiitorul: În toate uliţele, plângere; în toate căile: Vai, vai! Chemat va fi plugarul la plângere şi tânguire, la cei ce se pricep la bocet; |
17 | şi plângere în toate căile, căci Eu prin mijloc îţi voi trece, zice Domnul. |
18 | Vai vouă celor ce doriţi [să vină] ziua Domnului! Ce este pentru voi această zi a Domnului?: ea este întuneric, nu lumină. |
19 | E ca şi cum un om cu fuga vrea să scape de un leu, îi iese'n faţă ursul, sare şi fuge'n casă, se reazemă cu mâna de perete şi-acolo-l muşcă şarpele. |
20 | Nu-i oare întuneric, nu lumină această zi a Domnului? şi nu e oare ceaţă lipsită de lucoare?... |
21 | Tot ce vă este-acuma sărbătoare urăsc şi lepăd şi nu voi mirosi mirosul din ale voastre adunări. |
22 | De-aceea, dacă-Mi veţi aduce arderi-de-tot, ca şi prinoase, Eu nu le voi primi şi nici nu voi căta la cele ce se-arată-a mântuire. |
23 | Strămută de la Mine cântările ce vin din glasul tău şi nu voi auzi nici muzica din ţiterele tale. |
24 | Dar judecata'ntocmai precum apa se va rostogoli şi dreptatea'ntocmai ca şuvoiul ce nu se poate trece. |
25 | Înjunghieri şi jertfe adusu-Mi-aţi voi oare, o, casa lui Israel, în ai pustiei patruzeci de ani? |
26 | Dar aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului vostru Raifan, chipurile acelora pe care voi vi i-aţi făcut i... |
27 | Vă voi strămuta dincolo de Damasc, zice Domnul: Atoateţiitorul Dumnezeu, acesta-I este numele. |