1 | Dacă Tu ai deschide cerul, munţii vor tremura de Tine şi se vor topi, |
2 | cum se topeşte ceara de faţa focului; şi focul îi va arde pe duşmani şi numele Tău printre duşmani se va arăta; de faţa Ta se vor tulbura neamurile. |
3 | Ori de câte ori Tu vei lucra'ntru slavă, munţii fi-vor cuprinşi de cutremur. |
4 | Din veac n'am auzit, nici ochii noştri n'au văzut un Dumnezeu în afară de Tine şi lucrurile Tale pe care Tu le vei face pentru cei ce aşteaptă milă. |
5 | Că mila îi va întâmpina pe cei ce fac dreptate şi îşi aduc aminte de căile Tale; iată, Tu Te-ai mâniat, iar noi am păcătuit, de aceea am rătăcit |
6 | şi ne-am făcut toţi ca nişte necuraţi, şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată; ca frunzele-am căzut din pricina fărădelegilor noastre: aşa ne va duce vântul. |
7 | Şi nu-i nimeni care să-Ţi cheme numele şi care să-şi amintească să se ţină de Tine; că Tu Ţi-ai întors faţa dinspre noi şi din pricina păcatelor noastre ne-ai dat drumul. |
8 | Şi acum, Doamne, Tu eşti Părintele nostru, iar noi suntem tină, lucrul mâinilor Tale suntem toţi. |
9 | Nu te mânia pe noi foarte şi nu pe veci să ne pomeneşti păcatele, ci caută acum spre noi, că noi toţi suntem poporul Tău. |
10 | Cetatea sfinţeniei Tale a devenit pustie, Sionul ca un pustiu s'a făcut, Ierusalimul, blestem. |
11 | Casa noastră, locaşul nostru cel sfânt, şi slava cu care părinţii noştri ne-au binecuvântat, cu foc a fost arsă şi toate lucrurile noastre cele slăvite au căzut. |
12 | Şi peste toate acestea, Tu, Doamne, Te-ai stăpânit şi ai tăcut şi pân' la pământ ne-ai umilit. |