Tob 12Îngerul Rafael se dă pe faţă. |
1 | Când nunta a luat sfârşit, Tobit l-a chemat pe Tobie, fiul său, şi i-a zis: Fiul meu, pregăteşte plata omului care a mers cu tine, şi ceva pe deasupra a ceea ce i se cuvine. |
2 | Iar el a zis: Tată, cum să-i dau simbrie? Nu pierd nimic dacă-i dau jumătate din bunurile pe care le-a adus cu mine. |
3 | El m'a adus înapoi sănătos şi ocrotit, el a vindecat-o pe femeia mea, el a adus argintul cu mine şi el te-a vindecat; cât ar mai trebui să-i plătesc? |
4 | Tobit i-a zis: Fiul meu, e drept ca el să primească jumătate din tot ceea ce avea la întoarcere. |
5 | Atunci [Tobie] l-a chemat şi i-a zis: Ia-ţi ca plată jumătate din ceea ce aveai la întoarcere, şi mergi în pace! |
6 | Atunci [Rafael] i-a chemat pe amândoi, în taină, şi le-a zis: Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu şi lăudaţi-L în faţa tuturor celor vii pentru binele pe care vi l-a făcut, binecuvântând şi cântându-I numele! Spuneţi la toţi oamenii, cu fruntea sus, lucrurile lui Dumnezeu, şi nu încetaţi să-I aduceţi laudă! |
7 | Bine e să ţii ascunsă taina regelui, dar bine e ca lucrurile lui Dumnezeu să le descoperi şi să le lauzi. Faceţi binele, şi răul nu vă va atinge! |
8 | Mai bună e rugăciunea cu post şi milostenia cu dreptate decât bogăţia cu nedreptate. Mai bine e să faci milostenie decât să aduni aur. a |
9 | Milostenia scapă de la moarte şi curăţeşte fiece păcat; cei ce fac milostenie se umplu de viaţă. |
10 | Cei ce săvârşesc păcat şi nedreptate sunt duşmanii lor înşişi. |
11 | Vă voi descoperi tot adevărul, fără să vă ascund nimic. Vi l-am şi descoperit şi v'am zis: Bine e să ţii ascunsă taina regelui, dar bine e ca lucrurile lui Dumnezeu să le descoperi în gura mare. |
12 | Şi acum: Când tu te rugai ca şi Sarra , eu duceam pomenirea rugăciunii tale înaintea slavei Domnului, şi tot aşa când tu îngropai morţii. |
13 | Şi când tu te ridicai de la masă şi nu şovăiai să-ţi laşi prânzul neisprăvit ca să te duci să îngropi mortul, tot atunci eu eram trimis la tine să te însoţesc. |
14 | Şi tot Dumnezeu m'a trimis ca să te vindec, ca şi pe Sarra, nora ta. |
15 | Eu sunt Rafael, unul din cei şapte îngeri b care aduc şi duc înaintea slavei Domnului. c |
16 | Atunci amândoi s'au tulburat şi au căzut cu faţa la pământ şi s'au înspăimântat. |
17 | Dar el le-a zis: Nu vă temeţi! Pace vouă! Binecuvântaţi-L în veci pe Dumnezeu! |
18 | Cât despre mine, atâta vreme cât am fost cu voi, nu de bunăvoia mea am fost cu voi, ci din voia lui Dumnezeu; în toate zilele binecuvântaţi-L şi cântaţi-I laude! |
19 | Voi mă priveaţi [cum mănânc], dar eu nu mâncam nimic; ceea ce vedeaţi voi nu era decât vedenie. d |
20 | Şi acum, binecuvântaţi-L pe Domnul pe pământ şi lăudaţi-L pe Dumnezeu! Iată că eu mă ridic la Cel care m'a trimis. Scrieţi tot ceea ce vi s'a întâmplat. e Şi s'a înălţat. |
21 | Ei s'au sculat, dar nu l-au mai putut vedea. |
22 | Şi binecuvântau şi-L cântau pe Dumnezeu şi-L lăudau pentru toate lucrurile Sale cele mari: un înger al lui Dumnezeu li se arătase! |