Alte sfaturi. | |
1 | Un nume bun e mai de preţ decât bogăţia multă, şi un dar bun, decât argintul şi aurul. |
2 | Bogatul şi săracul s'au întâmpinat laolaltă, dar Domnul este Cel ce pe amândoi i-a făcut. |
3 | Iscusitul, văzându-l pe omul rău că rău se chinuieşte, scoate el însuşi o învăţătură, dar cei nepricepuţi trec mai departe spre paguba lor. |
4 | Frica de Domnul e odrasla înţelepciunii, ca şi bogăţia, mărirea şi viaţa. |
5 | Ciulini şi laţuri sunt în căile strâmbe, dar cel ce-şi păzeşte sufletul se va feri de ele. |
6 | Pe copil învaţă-l după chemarea sa; când va îmbătrâni, nu se va abate. a |
7 | Bogaţii îi vor stăpâni pe săraci şi slugile îşi vor împrumuta stăpânii. |
8 | Cel ce seamănă rele, rele va şi secera şi din plin va primi pedeapsa faptelor sale. Domnul îl binecuvintează pe omul blând şi darnic, dar [omul] va da seamă de prostia faptelor sale. |
9 | Cel care-l miluieşte pe sărac, el însuşi se va hrăni, căci din pâinea lui i-a dat săracului. Cel ce dă mită îşi câştigă biruinţă şi cinste, dar ia sufletul celui ce a primit-o. |
10 | Scoate-l din adunare pe zurbagiu, şi odată cu el va ieşi gâlceava; că dacă stă el în adunare, pe toţi îi necinsteşte. |
11 | Domnul iubeşte inimile cuvioase şi plăcuţi îi sunt toţi cei fără prihană. Un rege cârmuieşte cu buzele. |
12 | Ochii Domnului ocrotesc priceperea, dar El dispreţuieşte vorbele nelegiuite. |
13 | Leneşul îşi cată îndreptăţiri şi zice: E un leu pe drum şi un ucigaş pe uliţă... |
14 | Groapă adâncă e gura nelegiuitului şi'n ea cade cel urât de Domnul. Rele căi sunt înaintea omului şi lui nu-i place să se întoarcă din faţa lor; dar el trebuie să se abată de la calea strâmbă şi rea. |
15 | Lipsa de gândire face inima tânărului s'o ia razna, iar băţul şi învăţătura îi sunt departe. |
16 | Cel care-l înşală pe sărac îşi sporeşte averea, dar dacă-i dă bogatului, şi-o micşorează. |
17 | Apleacă-ţi urechea la cuvintele înţelepţilor, ascultă şi cuvintele mele şi lipeşte-ţi inima, ca să ştii că ele sunt bune. |
18 | Şi dacă ţi le vei pune la inimă, împreună cu tine se vor veseli pe buzele tale, |
19 | pentru ca nădejdea ta să fie în Domnul şi pentru ca El să-ţi facă ţie cunoscută calea; |
20 | şi scrie-ţi-le de trei ori, pentru sfat şi cunoaştere, pe tăbliţa inimii tale. |
21 | Eu te învăţ, aşadar, cuvântul adevărului şi cunoaştere bună în auz, pentru ca şi tu să poţi răspunde cuvintele adevărului celor ce te întreabă. |
22 | Nu-l sili pe cel nevoiaş, fiindcă el e sărac şi nici să-l necinsteşti pe cel neajutorat care bate la porţi; |
23 | fiindcă Domnul este Cel ce-i va judeca pricina, iar tu la adăpost îţi vei mântui sufletul. |
24 | Omului mânios să nu-i fii însoţitor, nici să locuieşti împreună cu prietenul gata de sfadă, |
25 | ca nu cumva să înveţi ceva din purtările lui şi sufletului tău să-i agoniseşti laţuri. |
26 | Nu te pune chezaş din ruşine faţă de obrazul cuiva; |
27 | că dacă nu vei avea de unde plăti, îţi vor lua chiar şi aşternutul de sub coaste. |
28 | Nu muta vechile pietre de hotar pe care părinţii tăi le-au pus. |
29 | Omul care ştie să vadă şi care-i grabnic în faptele lui trebuie să stea pe lângă regi, iar nu pe lângă oamenii trândavi. |