În ochiul meu ape îşi află izvor. Că-mi este departe Acel ce alină şi duhul spre sine-l întoarce. Pieritu-mi-au fiii, că prins-a putere vrăjmaşul. |
1 | Eu sunt bărbatul ros de sărăcie sub varga aspră a mâniei Lui. |
2 | Luându-mă, m'a dus la întuneric, şi nu întru lumină. |
3 | Doar către mine Îşi întoarce mâna de-a lungu'ntregii zile. |
4 | El trupul mi l-a'mbătrânit, şi pielea, iar oasele mi le-a zdrobit. |
5 | Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă şi capul mi l-a'ncins şi m'a trudit. |
6 | M'a pus să locuiesc în întuneric, cum a făcut cu morţii cei din veac. |
7 | Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă: nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă. |
8 | Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet, El ruga mi-o astupă. |
9 | Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul, El mi-a'ngrădit cărările. |
10 | Un urs îmi este El, ce stă la pândă, un leu în ascunziş. |
11 | Eu am plecat, dar El m'a urmărit şi piedică mi-a pus şi m'a trântit. |
12 | El arcul Şi l-a'ntins şi m'a ochit ca pe o ţintă a săgeţii Lui. |
13 | Săgeţilor din tolba Lui le-a poruncit să-mi intre în rărunchi. |
14 | La tot poporul meu sunt de ocară, de cântec toată ziua. |
15 | De-amărăciune m'a făcut sătul şi m'a'mbătat cu fiere. |
16 | El dinţii mi i-a scos cu pietre'n gură a şi cu cenuşă m'a hrănit. |
17 | Departe-mi duse sufletul de pace, eu fericirea mi-am uitat-o. |
18 | Tot mai departe-mi este biruinţa, nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul! |
19 | Aminte mi-am adus, în sărăcie şi'n asuprire, de amar şi fiere. |
20 | În amintiri îmi voi aduce-aminte, sufletul meu va cugeta asupră-mi. |
21 | La inimă pe-aceasta mi-o voi pune, de-aceea voi răbda. |
22 | Nu-s părăsit de Domnul întru milă, b nici isprăvită e'ndurarea Lui; |
23 | în toată dimineaţa se'nnoiesc şi mare e credincioşia Lui. c |
24 | Îmi zice duhul d: Partea mea e Domnul, de-aceea mi-L voi ţine'n aşteptare. |
25 | Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă şi sufletului care-I cată urma. |
26 | E bine să aştepţi întru tăcere să vină mântuirea de la Domnul. |
27 | E bine pentru om să poarte jug în tinereţea lui; e |
28 | el singur şi'n tăcere va şedea, căci l-a purtat asupră-şi; |
29 | |
30 | obrazu-l dă acelui ce-l loveşte h, sătul e de ocară. |
31 | Căci Domnul nu-l va lepăda [pe om] pe'ntotdeauna; |
32 | l-a umilit, dar milă Îi va fi în marea Sa'ndurare; |
33 | de i-a smerit pe fiii omeneşti, nu inima L-a'mpins. i |
34 | Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, pe toţi cei înrobiţi de pe pământ, |
35 | să strâmbi tu judecata unui om 'naintea feţei Celui-Preaînalt, |
36 | să-l osândeşti pe cel nejudecat, nu Domnu-a zis acestea. |
37 | Cine-a grăit acestea, şi ele s'au făcut? Nu Domnu-a poruncit. |
38 | Din gura Celui-Preaînalt nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun., j |
39 | De ce s'ar plânge oare omul viu, bărbatu'n faţă cu păcatul său? |
40 | Cătată ne-a fost calea, cercetată, iar noi la Domnul ne-om întoarce. |
41 | Pe mâini ne-om pune inimile noastre, spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa. |
42 | Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni, Tu însă n'ai iertat. |
43 | Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit k şi ne-ai ucis, şi milă n'ai avut. |
44 | De rugăciune Te-ai ascuns în nor, aşa ca eu să nu văd, şi să plec. |
45 | Pe noi şi doar pe noi ne-ai izgonit în mijlocul popoarelor. |
46 | Ei, toţi vrăjmaşii noştri, 'mpotriva noastră gura şi-au deschis-o |
47 | şi frică grea ni s'au făcut, şi spaimă, urcare şi cădere. |
48 | Din ochii mei se vor vărsa pâraie pentru-a poporului meu fiică nimicită. |
49 | În lacrimi ochii mi s'au înecat; nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi |
50 | pân'ce El, Domnu-Şi va pleca privirea şi va vedea din cer. |
51 | Pe suflet ochi târzii se stafidiră l plângând pe toate fiicele cetăţii. |
52 | Ca pe o păsăruică m'au vânat vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi; |
53 | mi-au aruncat vieaţa într'o groapă şi-o piatră-au pus deasupra; |
54 | pe capul meu se revărsaseră ape şi-am zis: De-acuma sunt pierdut! |
55 | Din prea-adâncul gropii mele eu numele Tău, Doamne, l-am chemat; |
56 | Tu glasul meu l-ai auzit: la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul; |
57 | spre ajutor mi Te-ai făcut aproape; când Te-am chemat, mi-ai zis: Nu-ţi fie teamă! |
58 | Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat m, o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o; |
59 | Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o şi pricina mi-ai judecat-o; |
60 | văzut-ai toată răzbunarea lor şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi. |
61 | Ocara lor ai auzit-o şi toate uneltirile'mpotrivă-mi, |
62 | cum buzele şi le ascut asupră-mi şi toată ziua pun ceva la cale; |
63 | când se aşază ori când se ridică, priveşte Tu în ochii lor! |
64 | Tu le vei da răsplată, Doamne, după lucrarea mâinii lor; |
65 | Tu le vei da drept aşternut truda inimii mele. |
66 | Întru mânie Tu îi vei goni şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer. |