mai-marii între ei s'au sfătuit împotriva Domnului şi a Hristosului b Său: |
Un psalm al lui David; pentru cea de a patra zi a săptămânii. a | |
1 | Domnul este Dumnezeul răzbunărilor; Dumnezeul răzbunărilor a vorbit deschis. |
2 | Înalţă-Te, Tu, Cel ce judeci pământul, dă-le celor mândri ce li se cuvine. |
3 | Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli? |
4 | Până când vor rosti şi vor grăi nedreptate, până când vor grăi ei, toţi cei ce lucrează fărădelegea? |
5 | Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit şi moştenirii Tale i-au adus dureri. |
6 | Pe văduvă şi pe străin b i-au ucis şi pe orfani i-au omorât. |
7 | Şi au zis: Domnul nu va vedea, nici că va pricepe Dumnezeul lui Iacob... |
8 | Înţelegeţi dar voi, cei nemintoşi de prin popor, iar voi, nebunilor, fiţi şi voi o dată înţelepţi! |
9 | Cel ce-a sădit urechea, El oare nu aude? Cel ce-a plăsmuit ochiul, El oare nu'nţelege? |
10 | Cel care-i ceartă pe păgâni, oare nu-i va dojeni, El, Cel care-l învaţă pe om să cunoască? |
11 | Domnul cunoaşte gândurile oamenilor, anume că sunt deşarte. |
12 | Fericit e omul pe care-l vei certa c, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa, |
13 | ca să-i dai odihnă'n zile rele până ce o groapă i se va săpa păcătosului. |
14 | Căci Domnul nu Se va lepăda de poporul Său şi moştenirea nu-Şi va părăsi-o |
15 | până ce dreptatea se va întoarce la judecată şi toţi cei drepţi cu inima Îi vor fi aproape. |
16 | Cine se va ridica pentru mine împotriva răufăcătorilor, sau cine va sta'mpreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelegea? |
17 | Că dacă Domnul nu m'ar fi ajutat, puţin i-ar fi lipsit sufletului meu să-şi afle sălaş în iad. |
18 | De câte ori am zis: - Piciorul mi-a alunecat..., mila Ta, Doamne, mi-a stat într'ajutor. |
19 | Doamne, d după mulţimea durerilor din inima mea, aşa au adus mângâierile Tale veselie'n sufletul meu. e |
20 | Scaunul fărădelegii să nu aibă părtăşie cu Tine, cel ce pe temeiul poruncii plăsmuieşte muncă silnică f; |
21 | ei vor prinde'n vânătoare sufletul celui drept şi sânge nevinovat vor osândi. |
22 | Dar mie Domnul mi s'a făcut scăpare şi Dumnezeul meu, ajutorul nădejdii mele. |
23 | Iar lor le va plăti Domnul după a lor nelegiuire şi după răutatea lor îi va face Domnul Dumnezeul nostru să piară vederii. |