din pricina vrăjmaşilor Tăi, ca să-i nimiceşti pe duşman şi pe răzbunător. |
1 | Iar când s'au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe, spre Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis doi ucenici, |
2 | spunându-le: Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-le la Mine. |
3 | Şi dacă vă va zice cineva ceva, îi veţi spune că ele îi trebuie Domnului; şi le va trimite îndată. |
4 | Iar aceasta s'a făcut ca să se plinească ceea ce s'a spus prin profetul ce zice: |
5 | Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, şi pe mânz, fiul celei de sub jug. a |
6 | Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus, |
7 | au adus asina şi mânzul şi şi-au pus pe ele vestmintele, iar El a şezut pe ele. |
8 | Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele în cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale; |
9 | iar mulţimile care mergeau înainte-I şi cele ce veneau după El strigau, zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! b |
10 | Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s'a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?... |
11 | Iar mulţimile ziceau: Acesta este Iisus, profetul din Nazaretul Galileii! |
12 | Şi a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei |
13 | şi le-a zis: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari c. |
14 | Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a vindecat. |
15 | Şi văzând arhiereii şi cărturarii lucrurile minunate pe care le-a făcut şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David!, s'au mâniat |
16 | şi I-au zis: Tu auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Oare niciodată n'aţi citit că din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă? |
17 | Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, la Betania, şi a rămas acolo peste noapte. |
18 | Iar dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; |
19 | şi văzând un smochin lângă drum, S'a dus la el, dar în el n'a găsit nimic decât numai frunze, şi i-a zis: Rod să nu mai porţi în veac! Şi îndată smochinul s'a uscat. |
20 | Şi văzând aceasta, ucenicii s'au minunat, zicând: Cum de s'a uscat smochinul dintr'o dată?... |
21 | Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevăr vă grăiesc: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s'a făcut cu smochinul, dar şi muntelui acestuia de-i veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare!, aşa va fi. |
22 | Şi pe toate câte le veţi cere rugându-vă cu credinţă, le veţi primi. |
23 | Şi venind El în templu, în timp ce învăţa s'au apropiat de El arhiereii şi bătrânii poporului şi I-au zis: Cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere? |
24 | Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: |
25 | Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni? Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; |
26 | iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet. |
27 | Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: Nu ştim. El le-a zis: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea... |
28 | Dar ce părere aveţi?: Un om avea doi fii. Şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea. |
29 | Iar el, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar pe urmă, căindu-se, s'a dus. |
30 | Şi mergând la al doilea, i-a zis tot aşa. Iar acesta i-a răspuns: Mă duc, Doamne! Dar nu s'a dus. |
31 | Care din aceştia doi a făcut voia tatălui? Ei i-au zis: Cel dintâi. Zisu-le-a Iisus: Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. |
32 | Că a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi nu i-aţi dat crezare, ci vameşii l-au crezut şi desfrânatele; dar voi, văzându-l, nici după aceea nu v'aţi căit, ca să-i daţi crezare. |
33 | Ascultaţi altă parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s'a dus departe. |
34 | Iar când s'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; |
35 | dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. |
36 | A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. |
37 | În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. |
38 | Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!... |
39 | Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. |
40 | Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora? |
41 | Iar ei I-au răspuns: Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. |
42 | Iisus le-a zis: Oare niciodată n'aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? |
43 | De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. |
44 | Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi. |
45 | Iar arhiereii şi fariseii, auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte. |
46 | Şi căutând să-L prindă, s'au temut de mulţime, pentru că Îl socotea profet. |