fiii oamenilor sunt mincinoşi în cumpenele de a le fi altora nedrepţi d; din deşertăciune sunt toţi laolaltă. |
Pentru sfârşit: o cântare a lui David pentru Iditun *. | |
1 | Zis-am: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea”; pusu-i-am gurii mele pază când păcătosul mi-a stat împotrivă, |
2 | amuţit-am şi m'am smerit, şi chiar despre cele bune am tăcut a şi durerea mea s'a înnoit. |
3 | Inima mea s'a înfierbântat în lăuntrul meu şi în cugetul meu foc se va aprinde. Cu limba mea grăit-am: “Doamne, fă-mă să-mi cunosc sfârşitul |
4 | şi care este numărul zilelor mele, ca să ştiu ce-mi lipseşte” b. |
5 | Iată, Tu mi-ai făcut zilele ca pasul de-o palmă şi fiinţa c mea ca o nimica înaintea Ta. Da, toate sunt deşarte, fiece om care trăieşte; |
6 | da, omul trece ca un chip în oglindă d, vai, în zadar se tulbură; adună comori şi nu ştie pentru cine le strânge. |
7 | Şi acum, cine este tăria mea de a'ndura? Oare nu Domnul? Da, fiinţa mea e de la Tine. |
8 | Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele; Tu m'ai făcut ocară celui fără minte. |
9 | Amuţit-am şi nu mi-am deschis gura, Că Tu eşti Cel ce m'ai făcut. |
10 | Îndepărtează de mine biciuirile Tale; sfârşitu-m'am de puternicia mâinii Tale. |
11 | Cu mustrări pentru nelegiuiri Tu l-ai certat pe om şi viaţa i-ai subţiat-o ca pe o pânză de păianjen; da, în zadar se tulbură tot omul. |
12 | Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea şi ia aminte la cererea mea, lacrimile mele nu le trece sub tăcere, că străin sunt eu la Tine, străin ca toţi părinţii mei. |
13 | Cruţă-mă, ca să răsuflu înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. |