Şi am aşteptat pe cineva care să îndure împreună cu mine, dar nimeni nu era; şi pe cei ce m'ar fi mângâiat, dar n'am aflat pe nimeni. f |
1 | Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat. |
2 | Şi au început să-L pârască, zicând: Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat. |
3 | Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Eşti tu împăratul Iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu o spui. |
4 | Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: Nu găsesc nici o vină în omul acesta. |
5 | Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. |
6 | Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. |
7 | Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. |
8 | Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s'a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. |
9 | Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. |
10 | Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. |
11 | Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare a şi L-a trimis înapoi la Pilat. |
12 | Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s'au făcut prieteni unul cu altul, că mai'nainte erau duşmani unul altuia. |
13 | Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, |
14 | a zis către ei: Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n'am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; |
15 | şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n'a săvârşit nimic vrednic de moarte. |
16 | Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă b, îl voi elibera. |
17 | Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. |
18 | Dar ei cu toţii au strigat, zicând: Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba! |
19 | care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. |
20 | Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, |
21 | dar ei strigau, zicând: Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!.... |
22 | Iar el le-a zis a treia oară: Ce rău a făcut acesta? N'am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera. |
23 | Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. |
24 | Şi Pilat a hotărât să li se'mplinească cererea. |
25 | Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. |
26 | Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s'o ducă'n urma lui Iisus. |
27 | Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. |
28 | Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. |
29 | Că iată, vin zile'n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n'au născut şi sânii care n'au alăptat! |
30 | Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! |
31 | Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? c |
32 | Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. |
33 | Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. |
34 | Iar Iisus a zis: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. |
35 | Şi sta poporul privind. Iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; mântuiască-se şi pe sine însuşi dacă el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!.... |
36 | Şi Îl luau în râs ostaşii, apropiindu-se şi aducându-I oţet |
37 | şi zicându-I: Dacă tu eşti împăratul Iudeilor, mântuieşte-te pe tine însuţi!.... |
38 | Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este împăratul Iudeilor. |
39 | Iar unul din răufăcătorii răstigniţi Îl defăima, zicând: Nu eşti tu Hristosul?; Mântuieşte-te pe tine şi pe noi!.... |
40 | Iar celălalt, certându-l, i-a zis: Nu te temi tu de Dumnezeu, de vreme ce eşti în aceeaşi osândă? |
41 | Noi, cu dreptate primim ce ni se cuvine după faptele noastre, dar Acesta nici un rău n'a făcut. |
42 | Şi-I zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta! |
43 | Iar Iisus i-a zis: Adevăr îţi spun Eu ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai! |
44 | Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s'a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; |
45 | şi s'a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s'a sfâşiat prin mijloc. |
46 | Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. |
47 | Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost! |
48 | Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. |
49 | Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. |
50 | Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept |
51 | acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor . El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; |
52 | acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. |
53 | Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într'un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. |
54 | Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă d. |
55 | Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. |
56 | Şi după ce s'au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s'au odihnit, după lege. |