în curtea Lui cea sfântă închinaţi-vă Domnului. |
1 | Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă pe dinlăuntru şi pe dos a, pecetluită cu şapte peceţi b. |
2 | Şi-am văzut un înger puternic care striga cu glas mare: Cine oare este vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă peceţile? |
3 | Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite'n ea. |
4 | Şi eu mult plângeam că nimeni n'a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite'n ea. |
5 | Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda c, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. |
6 | Şi'n mijlocul tronului şi al celor patru Fiinţe şi'n mijlocul Bătrânilor am văzut un Miel, stând ca înjunghiat d; El avea şapte coarne şi şapte ochi e, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise'n tot pământul. |
7 | Şi El a venit şi a luat cartea din dreapta Celui ce şedea pe tron. |
8 | Şi când a luat cartea, cele patru Fiinţe şi cei douăzeci şi patru de Bătrâni au căzut înaintea Mielului, fiecare având o ţiteră şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. |
9 | Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că Tu ai fost înjunghiat, şi cu sângele Tău I-ai răscumpărat lui Dumnezeu oameni din fiece seminţie şi limbă şi popor şi neam; |
10 | şi i-ai făcut pe ei împărăţie şi preoţi Dumnezeului nostru, şi ei vor domni pe pământ. |
11 | Şi-am văzut şi-am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi-al Fiinţelor şi-al Bătrânilor; şi numărul lor era miriade de miriade f şi mii de mii g, |
12 | zicând cu glas mare: Vrednic este El, Mielul cel înjunghiat, să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea! |
13 | Şi toată făptura care este'n cer şi pe pământ şi sub pământ şi'n mare, şi pe toate câte sunt într'însele le-am auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului, Lor fie-le binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea în vecii vecilor! |
14 | Şi cele patru Fiinţe ziceau: Amin! Iar Bătrânii căzură la pământ şi se'nchinară. |