că deşartă e mântuirea ce vine de la om. |
Pentru sfârşit: cu privire la [stihurile] ce se cântă cu schimbul; mai departe, pentru o inscripţie pe stâlp a lui David, când el a ars Mesopotamia Siriei şi Ţoba Siriană şi s'a întors Ioab şi l-a bătut pe Edom, douăsprezece mii, în Valea Sărată *. | |
1 | Dumnezeule, Tu ne-ai lepădat şi ne-ai doborât, Tu Te-ai mâniat şi Tu ai avut milă de noi. |
2 | Tu ai cutremurat pământul şi l-ai răvăşit a. |
3 | Lucruri aspre ai arătat poporului Tău, cu vinul umilinţei ne-ai adăpat. |
4 | Celor ce se tem de Tine datu-le-ai un semn, ca să poată fugi din faţa arcului, |
5 | pentru ca cei iubiţi ai Tăi să fie izbăviţi; mântuieşte Tu cu dreapta Ta şi auzi-mă! |
6 | Dumnezeu a grăit în locul Său cel sfânt: “Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul, iar valea Sucot o voi măsura; |
7 | al Meu este Galaadul, al Meu este Manase, iar Efraim este coiful Meu b; Iuda e regele Meu, |
8 | Moab, iezerul nădejdilor Mele! c; spre Idumeea Îmi voi întinde sandala, străinii Mie Mi s'au supus”. |
9 | Cine mă va duce la cetatea'ntărită? cine mă va călăuzi până la Idumeea? |
10 | Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce Te-ai lepădat de noi? oare nu Tu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştile noastre? |
11 | Dă-ne ajutor să ieşim din necaz, că deşertăciune este mântuirea de la om. |
12 | Întru Dumnezeu vom face noi fapte viteze, El îi va nimici pe cei ce ne supără. |