Moştenirea copiilor păcătoşilor se duce de râpă, iar ocara se prelungeşte în urmaşii lor. |
Cuvântul lui Ţofar. | |
1 | Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis: |
2 | Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba; că, iată, decât mine tu nu'nţelegi mai mult. |
3 | Am ascultat o lecţie menită să mă mustre şi voi răspunde'n duhul priceperii din mine. |
4 | Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii, de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ, |
5 | desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie? |
6 | Chiar dacă pân' la ceruri i s'ar sui ofranda şi fumul jertfei sale de nori se va atinge, |
7 | în clipa când se crede stăpân pe temelie, atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri, iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e? |
8 | Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti, ca o nălucă-a nopţii în beznă s'a topit; |
9 | nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea, nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte. |
10 | Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici, iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri. |
11 | Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase se va culca odată cu dânsul în ţărână. |
12 | De i s'ar face dulce în gură răutatea, sub limbă şi-ar ascunde-o; |
13 | de ea nu se îndură, pe ea n'o părăseşte, grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej; |
14 | şi totuşi el nu poate să-şi vină'ntr'ajutor: în pântece el n'are decât venin de şarpe. |
15 | El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă, un înger ca din casă i-o dă afar' din pântec. |
16 | Venin de şarpe supt-a, a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum. |
17 | Mai mult n'o să mai vadă cum vitele se mulg, şi nici păşunea'n valuri de miere şi de unt. |
18 | Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura s'adune bogăţie din care n'o să guste, ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să'nghiţi. |
19 | Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa şi-a jefuit cămara pe care n'a umplut-o. |
20 | Scăparea lui nu este în avuţia lui, în voia poftei sale nu se va mântui. |
21 | Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare, de-aceea nici o floare din bunurile lui. |
22 | Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el. |
23 | De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân' la saţ, asupră-i va trimite a urgie ca de foc, dureri pe el să verse; |
24 | nicicum să nu le scape cătuşelor de fier şi arcul de aramă în carne să-l rănească; |
25 | săgeată ascuţită prin trupul său să treacă şi stele să se plimbe prin tainiţele lui şi frică'n zarea lui; |
26 | noian de întuneric să stăruie într'însul, să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit, în casa lui să-şi facă de cap un oarecine. |
27 | Nelegiuirea-i toată s'o dea pe faţă cerul, pământul împotrivă-i de tot să se răscoale; |
28 | de casa lui pierzania să tragă până'n hău, din cer să vină ziua mâniei peste el. |
29 | E partea de la Domnul a celui ticălos, ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează. |