că El Se lasă aflat de cei ce nu-L ispitesc c şi Se arată celor ce-şi păstrează credinţa în El. |
1 | Acestea zice Domnul: Păziţi judecata şi faceţi dreptate, căci mântuirea Mea e gata să vină şi mila Mea să se descopere. |
2 | ericit bărbatul care face aceste lucruri şi omul care se ţine de ele şi zilele de odihnă le păzeşte fără să le spurce şi mâinile şi le fereşte de fapta nedreaptă. |
3 | Să nu zică străinul care s'a lipit de Domnul: Îndeosebi mă va osebi Domnul de poporul Său!, iar famenul a să nu zică: Eu sunt un pom uscat! |
4 | Aşa zice Domnul către fameni: Toţi aceia care vor ţine zilele de odihnă rânduite de Mine şi vor alege cele ce sunt după voia Mea şi se vor ţine de legământul Meu, |
5 | acelora în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele le voi da loc de mare cinste, mai bun decât fii şi fiice: nume veşnic le voi da şi el nu va lipsi. |
6 | Şi-l voi da străinilor care s'au lipit de Domnul ca să-I slujească şi să iubească numele Domnului, ca să-I fie Lui slugi şi slujnice; iar pe toţi cei ce păzesc, fără să le spurce, zilele de odihnă rânduite de Mine şi pe cei ce se ţin de legământul Meu, |
7 | pe aceia îi voi aduce în muntele Meu cel sfânt şi'n casa Mea de rugăciune îi voi desfăta; arderile-lor-de-tot şi jertfele lor primite vor fi pe jertfelnicul Meu; căci casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, |
8 | zice Domnul, Cel ce-i adună pe risipiţii lui Israel; căci lui îi voi strânge adunare. |
9 | Voi, fiare ale câmpului, veniţi cu toatele, mâncaţi, voi, fiare ale codrului! b |
10 | Vedeţi cum toţi au orbit, nimic n'au cunoscut: câini apucaţi de muţenie, care nu vor lătra, visându-şi culcuşul şi iubind dormitarea; |
11 | câini cu suflet neruşinat, care nu ştiu ce e saţiul şi sunt răi, neavând nici o înţelegere; fiecare din ei şi-a urmat propria sa cale, fiecare până'n culmea voii sale proprii: |
12 | Veniţi, să bem vin şi să ne îmbătăm, iar mâine s'o facem şi-mai-şi!... c. |