ROSTIRI - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » ROSTIRI » Ortodoxie » PREDICĂ LA DUMINICA „SAMARINEANULUI MILOSTIV” - 16 noiembrie 2014 Formularul 2% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 2%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro

PREDICĂ LA DUMINICA „SAMARINEANULUI MILOSTIV” - 16 noiembrie 2014

[ Clasat în: Array ] [ Data Publicării: 2014-11-19 17:30:00 ]
ieromonah ATAL TOMA

„Mergi şi fă şi tu asemenea”

      Fraţi creştini, astăzi Sfânta Evanghelie vorbeşte despre una dintre cele mai grăitoare pilde, pilda samarineanului milostiv. Despre această pildă se pot vorbi multe zile în şir, şi tot nu am epuiza învăţăturile folositoare pe care le putem afla din ea; vă reţinem atenţia doar câteva minute pentru a culege nectarul învăţăturilor şi îndemnurilor aflate ăn aceată pildă. Pilda e atât de însemnată că l-a făcut pe sf Ioan Gură-de-Aur să spună că Hristos şi dacă nu ar fi făcut minuni, şi ar fi venit pe pământ spunând numai pilda aceasta, apoi să fie dat răstignirii, şi tot ar fi fost de-ajuns ca să schimbe cursul istoriei omenirii. Dar haide să recapitulăm pe scurt, mai ales pentru cei care nu au ajuns dintru început la slujbă, această pildă şi contextul în care a fost spusă.


      Era în primul an al propovăduirii. Iisus Hristos începuse deja să stârnească invidia arhiereilor, preoţilor, cărturarilor evrei, care vedeau că un simplu fiu al unui tezlar din Galileea strânge pe lângă el mulţimi imense de oameni, cât nici în templul lui Solomon nu se strângeau. Şi vine la Hristos un învăţător de lege şi, ispitindu-l, îi pune o întrebare. Zice Scriptura că îl ispitea pentru că el singur, învăţător al legii fiind ştia răspunsul acestei întrebări, dar voia să-l prindă cumva, cu un cuvânt greşit, să îl acuze de blasfemie şi să-l ucidă. Întrebarea era: Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din lege? Hristos Iisus îi răspunde cu o întrebare: Ce este scris în lege, cum citeşti? Adică îi aminteşte că el e cel care trebuie să ştie,să citească, să cunoască, să înveţe poporul şi să trăiască - mai ales - legea. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Atunci Hristos, arătându-i că ştia răspunsul, dar voia doar să-l iscodească, îi răspunde. Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu.Cărturarul, vrând să se îndreptăţească pe sine, adică văzând că a fost descoperit, face cumva pe prostul şi întreabă iar: ăi cine este aproapele meu?

      Ei, fraţi creştini şi acum urmează pilda pe care i-o spune Hristos unui citit, unui învăţat evreu: un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari care , bătându-l l-au dezbrăcat , lăsându-l abia viu. Trece apoi pe calea aceea un preot. Îl vede şi trece mai departe. Trece apoi un levit (leviţii erau evrei din seminţia lui Levi, care ajutau la templu pe partea administrativă cu precădere fiind ajutoarele preoţilor legii vechi) ăi acesta îl vede pe bietul om şi-l lasă, trecând mai departe. Pe aceeaşi cale însă, trece un samarinean. Acesta vede pe muribundu-l lovit şi prădat de tâlhari, i se face milă, şi este foarte important de subliniat că ceilalţi nu au avut acest sentiment, mila, i se face milă, aşadar, se apropie de el, îi leagă rănile cu untdelemn şi vin, îl pune pe dobitocul său, îl duce la o casă de oaspeţi, şi i-a purtat de grijă. Apoi plăteşte şi pe gazdă cu doi dinari, omul neîntremându-se încă, şi îl roagă pe hangiu să aibă grijă de el făgăduindu-i că îi va plăti când se va întoarce. După ce spune această pildă, Hristos îl întreabă pe cărturarul acela: Ei, care crezi că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el răspunde: Cel care a făcut milă cu el. „Mergi şi fă şi tu asemenea.”

      Acesta este , fraţi creştini îndemnul lui Hristos pentru fiecare dintre noi. Omenirea în ansamblu ( ca şi fiecare om în parte), se coboară din Ierusalim în Ierihon. Ierusalimul simbolizează bogăţia spirituală a omenirii, este oraşul cheie al tuturor religiilor monoteiste, este simbol al trăirii sufletului în Dumnezeu. Strict etimologic vorbind, Ierusalim înseamnă în „oraşul păcii” Toţi coborâm azi, ca şi atunci, în Ierihon. Ierihonul, pentru care de atâta timp se luptă islaeliţii cu palestinienii, este cel mai mănos pământ al Israelului, al Palestinei biblice; în lumea aceea unde deşertul e la el acasă, Ierihonul e o oază de prosperitate. Nu au evreii în tot statul atâta vegetaţie câtă este în Ierihon. Spre asta merge şi omenirea. A plecat , a întors spatele Ierusalimului, Bisericii, Templului, „Cetăţii Păcii”, şi se grăbeşte spre bogaţia holdelor pământului Ierihonului,se grăbeşte să aibă averi pământeşti, să aibă, să producă, să deţină. Ierihon, înseamnă „cetatea Lunii”. Coborâm din lumina mântuitoare a cetăţii păcii, spre întunericul nocturn, abia luminat de lună,de glasul conştiinţei pe care tare mult am dori să-l auzim tăcând. Coborâm spiritual, şi coborâm pe un drum pe care mişună tâlharii. În goana aceasta spre bogăţia Ierihonului, după ce nu ne mai pasă de spiritualitatea Ierusalimului, iată că suntem atacaţi de hoţi. ăi hoţii ne fură tot ce agonisisem în Ierusalim. Tot bagajul de cunoştinţe religioase, este dezbrăcat de pe noi, şi suntem lăsaţi abia suflând, bătuţi, pe margini de drum. Nici la bogăţiile materiale ale Ierihonului nu am ajuns, ne-am lipsit şi de cele spirituale ale Ierusalimului, şi zăcem dezgoliţi de nădejdi, plini de bubele pricinuite de păcate, părăsiţi adesea şi de cei cu care păcătuiam pe cale, ba chiar tâlhăriţi de ei. Zilele trecute vorbeam cu un pedagog din Cluj, o educatoare a unei grădiniţe, care se plângea că unii părinţi s-au unit şi vor să o deie în judecată , pe ea şi grădiniţa unde profesează, pentru că a chemat preotul şi a făcut oră de religie la grădiniţă, punând copii să se roage, şi învăţându-i ortodoxia. Prozelitism, spun părinţii isterizaţi. Însă, în aceeaşi grădiniţă cu doar trei zile înainte se sărbătorea „Haloween-ul”. şi nici un părinte nu se mai lamenta că ai lor copii sunt învăţaţi să se sperie unii pe alţii, să nu mai vorbim de maimuţărelile ieftine. Nu mai ştiu copiii de şotron, oină ori jocurile cu mingea, însă ştiu despre ziua îndrăgostiţilor şi Haloween. De mici copii sunt tâlhăriţi de darurile cele mai de preţ. Drepturile omului, drepturile copiilor, au devenit drepturile dracilor de pe margini de drum, care ne ologesc sufleteşte. Aceasta se întâmplă numai pentru că am părăsit Ierusalimul şi liniştea lui,am părăsit învăţăturile drepte şi frumoase ale lui Hristos, ale Ortodoxiei frumoase, şi ne preocupă doar bogăţiile Ierihonului.

      Trece pe lângă societatea aceasta decăzută un preot. Trece pe lângă noi, muribunzii, un preot. Trece ne vede şi pleacă. Prea adesea, şi ieri şi azi, preoţimea nu mai are timp, e prea ocupată şi ea cu strângerea averilor. Vedem că şi în pildă şi preotul părăsise Ierusalimul şi mergea spre Ierihon, ăi lui îi sticlesc ochii după averi şi ranguri. ăi ce este de damnat este că vede societatea că zace aproape moartă spiritual, şi nu mai e capabil de milă! Preotul legii vechi (ca şi unii confraţi de astăzi) are neomenia de a nu se ocupa de muribunzii sufleteşti. Vede bine că celălalt nu mai are nădejde, nu mai are credinţă, nu mai are iubire, dar coboboară şi el grăbit spre bogăţiile Ierihonului, i se împiedică paşii grăbiţi şi preotului spre înavuţire.ăi aici simt obligaţia unei paranteze: Cândva, Hristos le vorbea ucenicilor lui despre apropiata Răstignire; le vorbea despre cum îl vor prinde şi-L vor chinui, Îl vor ocărî şi-Lvor răstigni, va fi îngropat dar să nu se teamă, că va învia a treia zi. Atunci, doi dintre apostoli, se duc la El şi cer, mai mult poruncindu-i, să-i aşeze pe ei doi de-a dreapta şi de-a stânga Lui, în Împărăţie.Hristos, se uită trist la ei. Nu înţeleseseră nimic aceşti doi apostoli. Hristos vorbea despre jertfă, vorbea despre milă, vorbea despre dăruirea totală pentru aproapele şi pentru omenire, vorbea despre suferinţa din iubire şi pentru iubire,despre credinţă şi despre nădejdea Învierii vorbea Hristos, Dumnezeu mergea spre patimă pentru mântuirea omenirii întregi, din iubire, şi ei, apostolii lui, cereau funcţii, măriri, ranguri, onoruri, şi implicit faimă şi bani. Ce le răspunde, în tristeţea Lui, Hristos? „Nu ştiţi ce cereţi!” Era trist, dar nu i-a alungat.le-a înţeles ispita, i-a iubit şi povăţuit în continuare; şi iubindu-i i-a câştigat pentru Împărăţie, pentru că mai apoi, după Coborârea Duhului Sfânt, aceşti apostoli au devenit vrednici de numele de apostol, Iacov fiind primul apostol care şi-a vărsat sângele pentru Hristos, el alcătuind şi prima Liturghie, iară apostolul Ioan ne-a scris Evanghelia şi apocalipsa şi a îngrijit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. V-am adus aminte de această întâmplare din viaţa apostolilor pentru că vreau să rog, fraţi creştin-ortodocşi români,să vă amintiţi cărui Dumnezeu slujim şi ne închinăm. Dumnezeului iubirii, al milei, al îngăduinţei şi al iertării. De aceea, dacă aţi văzut zilele acestea, mai ales acum, în timpul perioadei electorale, preoţi care s-au purtat nedemn de chemarea Evangheliei, a „Bunei-Vestiri”, spuneţi-vă în gând, aşa cum Hristos le-a spus iubiţilor Lui apostoli: „Nu ştiţi ce cereţi!” ăi chiar dacă nu ştiu ce fac, şi nu ştiu ce cer, chiar dacă uită uită din treapta clericală că Biserica este mireasa lui Hristos şi nu trebuie pângărită şi târâtă prin noroiul electoral, chiar dacă sunt ademeniţi de demomul mamonei şi se preatează la fapte şi vorbe care nu fac cinste nici Bisericii ca instituţie şi nici lor ca oameni şi membrii ai unei comunităţi creştine, ba chiar ca şi păstori ai acestei comunităţi, totuşi, să nu uităm că asta nu înseamnă că nu există iertare, prin pocăinţă, şi pentru ei, aşa cum există iertare, numai prin pocăinţă, pentru fiecare om, şi nu înseamnă, cu toate aceste fapte de necinste pe care le avem în vedere, că avem dreptul să judecăm şi să osândim pe aproapele nostru, dovedinde noi înşine nemilostivi. Să ne privim păcatele şi să nu uităm că şi pentru noi, şi pentru ei se răstigneşte Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, în fiecare zi, în cadrul Sfintei Liturghii. Are cine să-i judece pentru purtarea aceasta. ăi dacă simţiţi revoltă şi gust amar, de v-au întristat inima, făceţi şi voi ca şi Iisus Hristos: ziceţi doar atât în inimile voastre: „NU ŞTIŢI CE CEREŢI!” şi apoi purtaţi-vă cu ei aşa cum s-a purtat Hristos cu ucencii Lui ademeniţi de bani şi funcţii şi ranguri: iertaţi, iubiţi, aveţi milă de sufeltele lor ispitite, tâlhărite pe drumul spre bogăţiile Ierihonului, şi deveniţi voi samarinenii milostivi, având grijă şi trezvie să nu cădeţi şi voi în ispită, că diavolul răcneşte ca un leu căutând pe cine să înghită.

      Revenind la pilda de astăzi, trebuie să luăm aminte,poate că preotul din pildă se grăbea să ajungă la o slujbă, nu ştim, nu ne spune Hristos; nu ne spune pentru că nu contează unde te grăbeşti, contează că nu se naşte în tine sentimentul de milă care să te facă să-ţi uiţi graba şi să zăboveşti puţin să-i vindeci rana, să mângâi suferinţa, să ostoieşti setea de adevăr a societăţii în care Hristos te-a chemat să mântuieşti sufletele preote, nu să să-ţi înavuţeşti moştenitorii. Trece apoi un levit. Trece apoi administraţia, cei care sunt datori să se ocupe de formarea spiritual-morală a societăţii. Şi aceştia, dascăli, educatori, profesori, guvernanţi, formatori de opinie, mass-media, toţi aleargă şi ei numai după averi şi ranguri şi văd suferinţa morală, decăderea spirituală în care zăcem dar nu au milă. Se duc de-a valma şi ei, în văile Ierihonului, nu le mai pasă. O, dar acestea se întâmplă doar în pilda lui Iisus Hristos, pentru că în ziua de astăzi, toţi cei pomeniţi mai sus nu doar că nu se apropie de suferinţa aproapelui, dar devin ei înşişi tâlhari. Pentru că tâlhar şi fur de cele sfinte este preotul care-şi uită menirea,o clică de tâlhari sunt cei ce sărăcesc cu bunăştiinţă şi cu scopuri de parvenire personală poporul acesta românesc, chiar dacă apoi îşi fac cruci mari cât cea de pe Caraiman, şi mai aruncă ostentativ, nişte treizeci de arginţi şi în templu, în biserică,mimând numai milostenia.Tâlhar este cel care minte cu neruşinare călcând grăbit peste sufletele oamenilor , ca să ajungă la bogăţiile Ierihonului.

      Vine, iată samarineanul milostiv. Acesta (Hristos, adică), vede societatea muribundă, i se face milă, şi se apropie de ea. Fraţi creştini. Se apropie de muribund să reţinem acest aspect. Il ia pe dobitocul său, după ce îl unge cu untdelemn şi vin. Vinul, alcool având, şi multe alte proprietăţi curative, nu este aici doar simbolul medicamentului trupesc ci este simbol al medicaţiei sufleteşti; Vinul este Sf Împartăşanie care vindecă suflete. UNTDELEMNUL este simbolul Sf Taine a sf Maslu, care se face în Ortodoxie şi care e taina în care ne rugăm pentru sănătatea trupului şi a sufletului celui bolnav. Il duce la o casă de oaspeti. Casa de oaspeti este Biserica Creştină Ortodoxă, singura păstrătoare a tainelor instituite de Mântuitorul Hristos, este comunitatea aceasta de suflete. Il dă în grija „hangiului”, şi acesta este preotul creştin-ortodox , care are menirea de a avea grijă de sufletele date spre îngrijire, şi care a primit de la D-zeu doi talanţi, şi aici putem înţelege Puterile trupului (cu tot cu abilitaţile de discernere) şi cele ale sufletului, sau putem înţelege Sfânta tradiţie (cu tot cu slujbele ritului Ortodox-Răsăritean) şi Sfânta Scriptură ,urmând ca tot ce va mai cheltuii preotul, timp, energie, sentiment, sănătate, să îi răsplătească Dumnezeu la a doua venire.

      Dar, fraţi creştini, nu doar preotul are datoria de a salva sufletele rănite. Fiecare dintre noi suntem chemaţi, să fim aproapele celui de lângă noi. Să stopăm această alergare cotidiană după bani şi ranguri, să o înfrânăm, măcar un ceas, şi să ne facem timp să vedem suferinzii, să ne lăsăm să crescă în noi mila, şi să ne apropiem unul de celălalt. Suntem atât de dezbinaţi. Ne dezbină tot cea ce ar trebui să ne unească. Ne dezbină religiile, ne dezbinăm în numele Dumnezeului Iubirii, ne dezbină graniţe pe care singuri ni le-am impus. Nu mai ştim să fim apropiaţi. Însă să luăm aminte că Hristos spune la sfârşitul pildei: Fă şi tu asemenea. Aşa cum eu am făcut fă şi tu. Mila nu e un sentiment ruşinos. Este un sentiment înalt. Fără milă suntem mai răi decât animalele pentru că ele dovedesc adesea că au acest sentiment. ăi o, cât adevăr este într-un vers al unui poet contemporan adormit de curând, care spune că mai oameni decât oamenii or să ajungă câinii. Haideţi să vă facem timp să privim suferinţa celui pe care-l vedem pe cale suferind, în lipsuri şi nevoi. Dar mai ales, şi cu atât mai mult,vedeţi-vă suferinţele copiilor, fraţi creştini. Nu vedeţi că atât timp cât voi alergaţi după fructele Ierihonului, copii voştri se rănesc trăind tot mai acerb o lume virtuală, internautică, schilodindu-şi sufletele şi nemai putând fii în stare să socializeze normal în lumea reală? Nu vă e milă de ei? Credeţi că doar de bani şi poziţie socială au nevoie? Unde sunt copii voştri fraţi creştini? Unde sunt acum când vorbim despre ei? De ce nu vă sunt ei aproapele despre care vorbeşte Hristos astăzi? De ce nu le sunteţi voi samarineanul milostiv care să-i aduceţi la casa de oaspeţi să se vindece sufleteşte? Nu cumva îşi pregătesc un ştreang în care îşi vor sinucide sufletele? Veniţi şi daţi disperaţi pomelnice să se căsătoreacă băiatul , sau fata, dar ei nu au nici prieteni,ei nu mai sunt capabili de comunicare verbală normală pentru că trăiesc virtual. Nu ştiu să cumpere o floare, să ducă gunoiul din casă , să îşi facă paturile, cum credeţi că vor ştii să comunice cu un suflet, să se apropie cu respect şi afect de un suflet când ei, ascunşi în spatele anonimatului permis de lumea virtuală nu fac altceva decât să mintă şi să se mintă?De unde să ştie să iubească dacă nu au fost învătaţi? Apropiaţi-vă de ei fraţi creştini, şi salvaţi ce se poate salva. Aduceţi copii la Hristos, la biserică, urcaţi cu ei la Ierusalimul cel nou, rupeţi-i din cloaca în care vrea societatea aceasta secularizată, globalizată, consumistă, să îi arunce. Nu spunem să nu se folosească de mijloacele moderne de comunicare, dar nu se poate copii la 12 - 13 ani să nu ştie să facă un sport, să nu aibă o activitate extraşcolară educativă, ci să steie doar la computer, si pe site-uri de aşa zisă socializare.

      Creşteţi mila faţă de ai voştri în primul rând, fraţi creştini! Fiecare dintre noi putem deveni samarineanul milostiv al unui suflet rănit. Am intrat de câteva zile în postul Naşterii Domnului. E un post instituit de sfinţii părinţi în amintirea proorocilor Vechiului Testament care posteau aşteptând Naşterea lui Mesia cel aşteptat. Începem o perioadă de curăţire sufletească. Aşadar să fie o perioadă de curăţire şi sporire sufletească, nu doar o perioadă de abstinenţă de la unele mâncăruri. Să nu facem din postul acesta al Naşterii doar o perioadă de vegetarism culinar, ci să îl privim serios ca o oportunitate de a spori duhovniceşte, ca pe o scară cu patruzeci de trepte orientate spre cer, şi care aşteaptă să ne urcăm pe ea. Şi totdeauna doar inceputul e greu, sfârşitul fiind luminat. Să privim postul acesta ca un drum în sens invers decât cel din pilda de astăzi, de la Ierihonul grijilor lumeşti către Ierusalimul ceresc al păcii lăuntrice. Haideţi să punem început bun , şi să ne revizuim atitudinea faţa de tot ce ne înconjoară. Suntem invitaţi de biserică, prin preoţii ei destoinici, şi sunt încă generaţii de slujitori devotaţi vocaţiei, să postim, să ne spovedim, să ne recunoaştem neputinţele şi că cerem sfat pentru vindecarea lor, să ne împărtăşim cu Sfântu Trup şi Sfântul Sânge al lui Hristos. Folosiţi-vă de preoţii dedicaţi vocaţiei lor! Deranjaţii, obosiţii, pentru că pentru aceasta vi i-a dat Hristos, alergaţi la ei ca la deţinătorii tainelor Sf Biserici. Spovediţi-vă fraţi creştini, nu zăboviţi şi nu amânati spovedania până la bătrâneţe, că vă cresc patimile şi regretele în voi, dracul ia putere în voi si nu veţi mai putea să vă spovediţi, sau poate nu veţi apuca. Îngemănaţi credinţa din inimă cu faptele credinţei. Spovedania, şi oprirea de la păcate, mila creştină să vă fie însoţitoare pe drumul fiecărei zile, aşa încât ajunşi seara în patul odihnei trudei noastre zilnice să ne întrebăm fiecare: de cine am avut eu milă azi, şi cum? Nu se poate să nu aveţi astăzi prilejul de a vă dezvolta mila. Mila pt cei ce nu au (nu au casă, nu au pâine, nu au mamă, nu mai au pe Dumnezeu în inimă nu au milă, chiar); mila pt cei ce nu sunt (nu sunt la biserică, nu sunt botezaţi, nu sunt spovediţi, nu mai sunt pe acest pământ, nu sunt în pace şi întelegere cu ei înşişi), mila pentru cei ce nu pot (nu pot merge, nu pot vedea minunile din fiece zi pe care Hristos le savârşeşte cu ei, nu pot fi sinceri, nu pot să iubească frumosul din om, din natură, din cer). Nu putem pretinde că suntem creştini şi să nu avem faptele milei creştine. Da-ţi din puţinul cel aveţi celor ce au şi mai puţin. Milostenia este întreg creştinismul.

      Să jertfim puţin din ce avem, din timp, din energie, din sănătate, din bunuri, şi astfel ne asemănăm şi noi lui Hristos. Altfel nu suntem creştini. E îndemnul Dumnezeului nostru , al tuturor, grăit astăzi! Fă aceasta şi vei fi viu!!! Altfel suntem morţi. Că fără cea mai mică jertfă, fără să ne urcăm măcar timpul pe cruce, nu ajungem la învierea promisă de Hristos. Aceasta ne învaţă şi părintele Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veşnic fericită: „Oamenii nu ştiu cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea. Ne iubeşte dincolo de închipuirea îngerească. Ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine. Dar nu se poate fără jertfă.”




Site-ul Sfaturi Ortodoxe
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact